Împuşcat pe casa scării de vecinul care asculta manele la maximum. Arsenalul de la etajul doi

vineri, 11 iunie 2021, 01:49
3 MIN
 Împuşcat pe casa scării de vecinul care asculta manele la maximum. Arsenalul de la etajul doi

La percheziţie, poliţiştii au găsit în apartamentul acestuia, printre altele, două macete, o secure, o puşcă cu două ţevi scurte, trei puşti şi două pistoale cu muniţie neletală.

Un ieşean şi-a întâmpinat cu pistolul în mână vecinul venit să se plângă de volumul muzicii. Pentru scurt timp, casa scării s-a transformat într-un poligon de tir cu ţintă vie. În apartamentul "cowboy-ului" de Bahlui, anchetatorii au descoperit un adevărat arsenal.

Cea mai mare parte a armelor i-au fost returnate, deţinerea lor nefiind ilegală. Pistolarul nu va mai avea voie totuşi să folosească o vreme cele patru puşti, trei pistoale, două macete sau securea deţinute.

Incidentul s-a petrecut în dimineaţa zilei de 1 februarie anul trecut, pe când O.C.I. se afla acasă. A auzit muzică dată la maximum, aşa că a coborât la etajul doi al blocului, unde locuia Daniel Ionescu, pentru a-i cere să reducă volumul. A bătut puternic în uşă, pentru a se face auzit. Când uşa s-a deschis, O.C.I. s-a trezit cu un pistol îndreptat direct spre el.

O clipă mai târziu, s-a auzit şi detunătura. Ionescu apăsase pe trăgaciul pistolului cu bile, proiectilul lovindu-l pe vecin în gât. Acesta s-a întors să fugă, Ionescu continuând să tragă după el. O.C.I. a avut nevoie de peste o săptămână de îngrijiri medicale, iar Ionescu a fost trimis în judecată pentru lovire sau alte violenţe.

La percheziţia imobiliară efectuată la două săptămâni după incident, în apartamentul în care locuia Ionescu au fost găsite două macete, o secure, cinci boxuri, o puşcă tip shotgun cu două ţevi scurte, două bastoane telescopice, două cutii cu bile, încă trei puşti şi două pistoale cu muniţie neletală.

În instanţă, inculpatul a afirmat că l-a ameninţat pe O.C.I. cu arma doar după ce acesta l-ar fi înjurat şi ar fi încercat să-i intre în casă. Ar fi tras doar după ce vecinul a încercat să-i smulgă arma din mână.

Vecinii chemaţi să depună mărturie au infirmat însă această variantă, suţinând descrierea scenei făcută de victimă. Analizând circumstanţele incidentului şi felul în care acesta s-a desfăşurat, magistraţii Judecătoriei au respins argumentul legitimei apărări, invocat de Ionescu.

În aprecierea sentinţei, judecătorii s-au raportat la trecutul inculpatului. Acesta mai fusese condamnt anterior pentru constituirea unui grup infracţional organizat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În Marea Britanie fusese condamnat pentru loviri şi vătămări corporale minore. Ca urmare, pedeapsa a fost cea maximă prevăzută de Codul Penal pentru lovire, respectiv 2 ani de închisoare, ca şi la plata a 4.000 de lei ca daune morale faţă de victimă.

În plus, după eliberare, Ionescu nu va mai avea dreptul de a deţine, purta şi folosi orice tip de armă timp de trei ani. Pistolul folosit împotriva lui O.C.I. a fost confiscat. Curtea de Apel urmează să analizeze luna viitoare contestaţia depusă de Ionescu împotriva primei sentinţe.

Comentarii