În plină criză

*

Liderul partidului Pro România, dl. Victor Ponta, aflat pe undeva în campanie electorală la Botoşani, a afirmat, recent, printre altele, că el nu se va alia cu nimeni pentru a participa la guvernare, întrucât nu-l interesează să obţină nici de la PSD (nici nu are cum), nici de la un alt partid ce ar câştiga alegerile, un post sau două de ministru.

Domnia sa, ca un lider încă tânăr şi foarte ambiţios, doreşte să devină, în 2024, principala forţă politică a României. De aceea, el, Victor Viorel Ponta, e pregătit, după cum a declarat, până atunci să facă opoziţie.

Interesantă idee. Dea Dumnezeu să-l ţină curele pe dl. Victor Ponta ca s-o pună în practică. Numai că până atunci, până în 2024, e o cale lungă. E pandemie, urmează recesiunea care s-ar putea încununa cu o confruntare de forţe dintre Vest şi Est. Căci, după cum se ştie, istoria are un curs ciclic. Şi această ciclicitate ne arată că ieşirea din recesiune se face apelând la dictatură şi apoi, în mod inevitabil, la conflagraţie. Aşa s-a întâmplat şi în perioada de dinainte de izbucnirea Primului Război Mondial, aşa s-a întâmplat si în perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial. Şi s-ar putea ca actuala criză economică, politică, morală, religioasă, existenţială prin care trece lumea să-şi găsească drept supapă de eliberare a energiilor nocive adunate în corpul societăţii tot o conflagraţie majoră.

În acest caz, ţinând cont de contextul politic actual, s-ar putea ca teritoriul României să fie pus la dispoziţie marilor puteri, transformându-se într-un teatru de război, unde se vor face multe experimente şi se vor testa noile arme ultramoderne, astfel că România are toate şansele să se transforme într-o ruină fumegândă. Dea Domnul ca de data aceasta istoria să nu aibă o evoluţie ciclică, şi omenirea să-şi găsească o altă ieşire din impas.

Dar oricum s-ar derula lucrurile, în 2024, România se va afla într-o situaţie foarte dificilă. A face de pe acum un calcul politic şi a visa că vei deveni, profitând de haos, principala forţă politică a ţării, mi se pare pueril, dacă nu cumva chiar meschin. Dar Victor Ponta visează. Pe undeva, în ciuda experienţei acumulate de-a lungul anilor, mentalitatea sa a rămas aceeaşi ca pe vremea când purta cravată roşie şi era pionier.

Prin urmare, din orice perspectivă am privi lucrurile, visul dlui Victor Ponta va rămâne doar un vis. Chiar dacă va fi sau nu va fi criză, partidele de stânga au prea puţine şanse să revină la putere. Şi aceasta deoarece nu au şi nici nu vor avea sprijinul logistic al forţelor interne şi externe ce hotărăsc succesiunea partidelor şi liderilor politici la cârma ţării. În afară de aceasta, politicile populiste pe care le vehiculează nu vor putea scoate societatea românească din marasmul economic în care se va cufunda. Iar opoziţia redusă la o gargară întinsă pe patru ani se va decredibiliza.

Deocamdată, orice ar face, stânga va sta mult şi bine pe tuşă, fiind măcinată de lupte intestine fără nici o miză. Va guvern dreapta. Prost sau bine, dar va guverna, fără probleme. Şi asta deoarece structurile răspund la comanda unor oameni care au foarte multă influenţă şi foarte mulţi bani. Şi dacă au mulţi bani, vor face tot posibilul să câştige şi mai mulţi.

Iar atunci când partidele de dreapta îşi vor epuiza resursele, vor veni, prin intermediul structurilor, la guvernare partidele de stânga, care însă vor face – ce-i drept, cu cărţile sub masă – acelaşi joc. Sunt toate şansele ca PSD-ul să se contracte şi să dispară. Dar în locul său va apărea un alt partid. Nu cred că va fi cel al lui Victor Ponta. Căci şi partidul lui Victor Ponta se va uza.

*

Oare ce să mai crezi despre lumea asta, odată ce însuşi Papa spune că plăcerea sexuală şi cea gastronomică fac parte din graţia divină? Dacă-i aşa, atunci mergând pe această supoziţie am putea afirma că şi pedofilia e protejată de graţia divină, căci şi ea oferă celor care o practică tot felul de delicii, căci altfel n-ar practica-o, nu-i aşa? Probabil acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul sadomasochiştilor, necrofililor, parafilicilor, în cazul bestialitatăţilor şi a altor practici erotice încadrate, cel puţin deocamdată, în sfera deviaţiilor sexuale. În epoca pe care o trăim, plăcerea sexuală tinde să devină un scop în sine, transformându-se într-o adevărată religie. În acest context, biserica se află într-o situaţie foarte delicată. În momentul în care Sfântul Părinte, trecând peste toate opreliştile şi toate dogmele religioase, afirmă că desfătarea gastronomică şi cea erotică fac parte din graţia divină, apar multe întrebări legate de de istoria bisericii. Cum vor fi priviţi călugării, inclusiv cei din Pateric, care şi-au supus trupul la atâtea privaţiuni şi atâtea suplicii, făcând penitenţă şi rugându-se pentru sufletul lor şi pentru mântuirea lumii? Îi va privi biserica şi Sfântul Părinte ca pe nişte sfinţi sau ca pe nişte oameni, care şi-au neglijat menirea lor umană, renunţând la minime plăceri, pentru a căde pradă orgoliului şi a deşertăciunii?!

*

Mă întreb: din ce specie face parte multimiliardarul Ion Ţirac, care, după ce a profitat şi profită şi acum de facilităţile ce i-au fost puse la dispoziţie de guvernele conduse de Stolojan, Năstase şi cele ce au urmat după ele, pentru a strânge o avere cum n-ar fi putut-o strânge în altă parte decât în trei-patru generaţii succesive de ţiriaci, sare acum la gâtul guvernului Orban, de fapt la gâtul bieţilor pensionari!, întrebându-se de unde are resurse bugetare statul român pentru a le mări pensiile cu un procent de 14%?

Păi, dacă guvernul Orban ar fi mărit pensiile nu cu 14%, ci cu 40% (staţi cuminţi, nimeni n-o să mărească venitul pensionarilor cu un astfel de procent!), ce ar mai fi spus dl. Ţiriac?!

Ajungând aici, trebuie să amintim că, la un moment dat, în anumite cercuri se vehicula ideea propulsării dlui Ţiriac în funcţia de premier sau chiar cea de preşedinte a acestei ţări. Nici nu vreau să-m închipui ce ifose şi ce politică ar fi făcut acest Hagi Tudose al vremurilor noastre dacă ar fi ajuns în funcţia supremă! Bunul Dumnezeu ne-a ferit de o astfel de urgie.

Dar să ne întoarcem, după această scurtă digresiune, la întrebarea dlui Ţiriac: de unde are bani statul român pentru a creşte pensiile cu 14 procente?

Păi, nu prea are. Suntem, într-adevăr, în plină criză. Ţi mai e ceva, statul evită să impoziteze băncile pentru profiturile colosale pe care acestea le obţin. Ţi nici nu le impune condiţii de funcţionare şi dobânzi în favoarea populaţiei. Băncile din România fiind, probabil, singurele bănci de pe mapamond unde dacă ai depus o sumă nu câştigi nimic sau obţii un câştig infim. Căci dacă s-ar impozita profiturile şi băncile ar fi corecte şi nu ar eluda statul apelând la diverse subterfugii financiare, în visteria statului s-ar aduna mult mai mulţi bani decât acum, iar dl. Ţiriac ar sărăci, cum ar sărăci şi alţi bancheri, cu o centimă.

Bizareria constă însă în faptul că o mare parte din averea domnului Ţiriac provine din redistribuirea după Revoluţie a avuţiei naţionale acumulate în perioada comunistă, la care au contribuit, strângându-şi cureaua, tocmai pensionarii aflaţi atunci în câmpul muncii. Din munca lor, dl. Ţiriac şi-a înmulţit averea. Şi acum, după ce s-a văzut cu sacii în căruţă, nu poate dormi din pricina pensionarilor cărora guvernul Orban, iată, în plină pandemie, le-a mărit pensiile! Ce grozăvie! Probabil că dl. Ţiriac ar fi dormit mult mai liniştit în hamacul său dacă guvernul ar fi procedat invers; adică în loc să crească pensiile cu 14 procente, le-ar micşorat tot cu 14 procente sau chiar cu 40…

Mulţi, desigur, se întreabă ce face cu atâţia bani dl. Ţiriac şi de ce nu sprijină şi el anumite acţiuni caritabile?

Ce nevoie are dl. Ţiriac de acţiuni caritabile? El se mulţumeşte cu vânătoare de mistreţi de la Balc. Acţiunile lui caritabile sunt destinate bancherilor şi protipendadei politice. La mesele organizate după vânătoare mai prinzi un pont, îţi mai vine o idee cum să-ţi dezvolţi afacerile. Într-un cuvânt, ai fel de fel de satisfacţii. Pe când întâlnirile cu pătura săracă nu-ţi oferă decât, brr!, spectacolul mizeriei umane.

Or, dl. Ţiriac cred că are oroare de astfel de spectacole.

Navigând cu elicopterul pe deasupra pădurilor şi lacurilor patriei, în companii selecte feminine, cum ar putea să înţeleagă dl. Ţiriac probleme cu care se confruntă zi de zi omul de rând care abia îşi duce traiul de azi pe mâine?! Nu-l interesează altceva decât banii! Probabil, praful o să se aleagă din ei!

Dar iată ce a spus miliardarul Ţiriac: „Fraţilor, cu tot respectul pentru pensionari… Dacă s-au mărit pensiile de 20 de ani, înseamnă că oamenii ăştia sunt miliardari.”

O fi miliardari, cum spune dl. Ţiriac şi noi nu ştim. Dar dacă sunt, de ce nu-i invită dl. Ţiriac în elicopter să-i ducă la vânătoare de la Balc?

Nichita Danilov este scriitor şi publicist