În Tecuci, canalele au ajuns locuri de crescut iarba

marți, 10 septembrie 2019, 10:43
1 MIN
 În Tecuci, canalele au ajuns locuri de crescut iarba

Pe traseul pistei de bicicliclete amenajate pe strada Tecuci, a început să crească iarba. Astfel, din loc în loc, mai apare câte un petic de iarbă verde, care pare că iese nefiresc din asfalt, scrie viata-libera.ro

 Nu este vorba, însă, despre o răzvrătire a spaţiului verde, care se tot betonează în ultima vreme, ci despre un alt fenomen des întâlnit în oraşul nostru, respectiv înfundarea gurilor de scurgere ale canalizărilor. În cele de pe strada Tecuci, nu există doar praf şi gunoaie, ci pământ în adevăratul sens al cuvântului. Situaţia a dus la apariţia buruienilor, care şi-au croit drum cu uşurinţă prin grătarul din fontă, îngreunând deplasarea bicicliştilor, şi aşa vitregiţi de autorităţile locale. Mai mult chiar, la prima ploaie mai serioasă, ne putem aştepta la un alt eveniment nefericit, inundaţia stradală, cauzată de obturarea gurilor de scurgere respective.

Comentarii