Încep examenele online la Facultatea de Drept, dar se înteţesc contestările

luni, 01 iunie 2020, 01:50
4 MIN
 Încep examenele online la Facultatea de Drept, dar se înteţesc contestările

Fost judecător european: „Suntem toţi complici la o monstruoasă fraudă morală, inimaginabilă şi impardonabilă“.

Continuă frământările la nivelul Facultăţii de Drept de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, unde mai mulţi studenţi au criticat, prin intermediul reprezentanţilor din ligile studenţeşti, din Senat şi Consiliul Facultăţii, decizia de a susţine examenele online, multe dintre ele orale şi doar o parte în scris.

Şi prof.dr. Valeriu Ciucă (foto), fost judecător al Tribunalului Uniunii Europene şi unul dintre cei mai notorii contestatari ai lui Tudorel Toader din universitate, s-a alăturat studenţilor şi contestă la rândul său această decizie.

„Până azi, noi ştiam cine sunt laşii slugarnici şi impostori, agramaţii, inculţii, sfertodocţii de gimnaziu, plagiatorii «maeştrilor» lor şi inspiratorii falsităţii academice. De mâine, toţi vom avea chipuri diferite, dar cu aceeaşi mască a fraudei metodice. Orice «examen» online neorganizat (fără prezenţă reală a examinatorului ori a asistentului său lângă cel examinat) este un non-examen, un anti-examen, un fals patentat“, a scris Valeriu Ciucă într-o postare pe Facebook.

Acesta a descris întregul proces ca fiind „o capitulare ruşinoasă“ şi a spus că nu va şti niciodată să justifice în faţa cuiva această anomalie în numele „unei urgenţe sanitare abstracte“.

„Voi folosi acest argument laş: «aşa s-a decis, ca toţi să fim complici la o monstruoasă fraudă morală, inimaginabilă şi impardonabilă». I-am avertizat pe toţi că gestul nostru, stimulat de mediocri impostori, ne va plasa în rândul laşilor slugarnici“, a mai completat Valeriu Ciucă.

Profesorul a spus că s-a aşteptat ca decizia să fie întoarsă sau oprită de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi a spus că în acest format, cadrele didactice nu sunt judecători în cazul examenelor, aşa cum ar fi cazul, ci devin un fel „ghicitori în stele“.

Studenţii acuză conducerea, decanul invocă măsuri de protecţie

„Ziarul de Iaşi“ a scris încă de la începutul lunii trecute de scrisoarea deschisă a reprezentanţilor studenţilor Facultăţii de Drept în care aceştia au declarat că nu sunt de acord şi condamnă în mod ferm decizia de a se schimba modalitatea de evaluare a examenului de licenţă, sub forma examinării orale, încălcându-se „principiul predictibilităţii actului academic care este abandonat“.

Ei susţineau şi că ar fi încălcate drepturile studenţeşti şi principiul de egalitate prin faptul că evaluarea orală online este direct condiţionată de o infrastructură tehnică şi un acces bun la Internet, în timp ce corectitudinea unui examen tip test-grilă ar fi înlocuită de subiectivismul profesorilor.

„Apreciem atitudinea conducerii universităţii ca fiind una ostilă şi cu tente discriminatorii la adresa studenţilor, întrucât nu s-a ţinut cont de faptul că, accesul la materiale de tip bibliografic şi alte surse de învăţare este extrem de limitat, având în vedere restricţiile în vigoare sau de faptul că, materialele de studiu au fost plasate în alte locaţii şi nu se află la dispoziţia imediată a studenţilor“, se mai precizează în mesajul studenţilor, în care este specificat faptul că e o poziţie asumată de întreg colectivul anului al IV-lea.

Contactat de către „Ziarul de Iaşi“, decanul Facultăţii de Drept a spus că poziţia sa se regăseşte în mesajul publicat pe pagina de Internet a facultăţii, în care a explicat că modificările au fost validate întâi la nivelul facultăţii, apoi de către Consiliul de Administraţie şi în final de către Senat.

Prof.dr. Septimiu Panainte a spus că există o sesiune specială în septembrie pentru cei care nu dispun de tehnologia necesară, nu au acces la internet sau sunt condiţionaţi pentru pregătire de accesul la resurse pe care le găsesc doar în cadrul facultăţii.

El a specificat că măsurile au fost luate pentru a asigura integral sănătatea studenţilor şi pentru a nu fi niciun risc.

„În ceea ce priveşte evaluarea la distanţă tip test-grilă, propusă de unii studenţi, aceasta ridică mai multe probleme de securitate. În primul rând, prin utilizarea platformei e-learning (de tip moodle) pe care facultatea o foloseşte de mai mulţi ani nu poate fi deplin asigurată certitudinea identităţii respondentului. În al doilea rând, este imposibilă asigurarea certitudinii că respondentul nu este asistat şi/sau că nu utilizează efectiv materiale din bibliografie. Corpul profesoral al facultăţii operează cu prezumţia de bună-credinţă a tuturor studenţilor noştri, deşi, în cazuri cu totul izolate, aşteptările unora au fost înşelate“, a explicat decanul.

Comentarii