Înconjuraţi de…

Îndeobşte, eu unul nu-mi iau vreo carte drept lectură de drum, ci o revistă sau două – asta nu în ultimul rând pentru că pur şi simplu îs mai uşoare. Aşa şi la început de august, când am pornit spre Amnaş. Când, pe drum, între Iaşi şi Braşov, am terminat un număr din Dilema veche şi am început altul. Vecinul de pe cealaltă parte a culoarului de vagon, probabil student, citea o carte. A trebuit să-mi pun ochelarii că să pot citi titlul: Înconjurat de psihopaţi. Ca fapt divers, la prima privire, ce-i drept, citisem chiar Înconjurat de psihologi…

Am căutat apoi pe net ca să găsesc şi autorul: Thomas Erikson. Căutând după titlul de mai sus, am dat şi peste altul – Înconjurat de idioţi. Moment în care au început să-mi treacă prin faţa ochilor şi a minţii fel de fel de variante: Înconjurat de proşti; Înconjurat de hoţi; Înconjurat de plagiatori; Înconjurat de şmecheri; Înconjurat de fraieri; Înconjurat de activişti; Înconjurat de idioţi utili; Înconjurat de troli; Înconjurat de analfabeţi funcţionali…

AURul, hoţii şi proştii. O schiţă de istorie (doar aparent recentă)

Apropo de hoţi şi de proşti: recent, cred că odată cu vreo ştire despre AUR (iaca, nu mai ştiu exact care, dar n-are importanţă), mi-am amintit de nişte replici memorabile. Iată-le:

Parlamentul României, februarie 2022:

George Simion: Eşti un hoţ!

Preşedintele comisiei: Domnule Simion, luaţi mâna de pe domnul ministru!

Virgil Popescu: Eşti un prost!

Ion Ţiriac, martie 2017: „Eu, între un hoţ şi un prost, prefer hoţul. După hoţ mai rămâne ceva. După prost, nu mai rămâne nimic.”

Dincolo de faptul că din declaraţia lui Țiriac putem lesne deduce pe care dintre cei doi de mai sus îl preferă, la o adică, orice comentariu pare de prisos. Deşi… Deşi ar merge să mă repet şi să mai declar odată sus şi tare: Ţara asta-i un miracol!

…recenţi şi recentisimi

Apropo de recent: dacă acceptăm că el există, omul recent, şi asta nu doar pentru că a scris Horia-Roman Patapievici o carte cu titlul acesta, apărută încă-n 2001 (Omul recent. O critică a modernităţii din perspectiva întrebării „ce se pierde atunci când ceva se câştigă?”) şi ajunsă în 2020 la a 6-a ediţie, atunci există şi poetul recent, şi politicianul recent şi aşa mai departe. Ba, am putea spune de acum că există între timp şi omul recentisim, nu?

În fine, după umila mea părere, recenţii şi recentisimii ăştia au cu toţii în comun, înainte de toate, inconsistenţa intelectuală şi morală, care inconsistenţă rimează aproape invariabil cu incontinenţă – incontinenţă verbală.

Dar ce să vezi, boala-i, de fapt, veche, de vreme ce poporul are o vorbă bună pentru ea: Vorba lungă, sărăcia omului. Atâta doar că, între timp, vorba lungă-i a unuia (a politicianului recent, să zicem), iar sărăcia-i a altuia (a omului de rând, dacă se mai poate spune aşa).

Michael Astner este poet, traducător şi publicist