Indiscreţia jurnalistică

Pe 8 martie 1690, un oarecare Tobias Peucer din oraşul Görlitz, Silezia germană, îşi susţine la Leipzig o teză de doctorat cu titlul Despre relatările jurnalistice (De relationibus novellis, pentru cunoscători). Din fericire, o puteţi găsi în limba română în traducerea lui Cristian Bejan şi editată de Cristinel Munteanu, fiind publicată în 2008 la Editura „Independenţa Economică”. Nu numai că este, se pare, prima teză (academică, pentru că texte mai vechi cu aceeaşi temă se găsesc) scrisă vreodată cu privire la jurnalism, dar este şi o lecţie despre felul în care trebuie citită lumea cotidiană, cu evenimentele, personajele şi istorioarele ei. Şi, în fine, un ghid despre felul în care această lume trebuie pusă în paginile unui ziar. Lectura micului text este urmată inevitabil de suspine adânci: ehe, cum erau jurnaliştii odinioară şi cum nu sunt acum; câtă moralitate domnea pe vremuri în lume şi azi a dispărut fără urmă; ce deştepţi erau nemţii odinioară… Dar melancolia după timpurile de aur, mai vechi sau mai noi, ale presei dispare curând şi cititorii care se credeau dezamăgiţi şi trădaţi se întorc uşuraţi la ecranele telefoanelor lor.

Ce spune Tobias Peucer în textul său? Mă opresc la două afirmaţii, ca să trec apoi la temele fierbinţi ale zilelor noastre şi la felul în care sunt ele relatate în presa de azi. Prima afirmaţie, de fapt o precauţie: „să nu incluzi în ele (în relatările jurnalistice, n. mea) aspecte nesemnificative sau activităţi cotidiene ale oamenilor, sau chiar evenimentele nefericite din viaţa oamenilor”. A doua, tot o regulă a selectării ştirilor: „să nu fie divulgate în mod indiscret activităţile împăraţilor pe care ei nu vor să le facă cunoscute”. Alături de alte reguli care privesc păstrarea şi cultivarea bunelor moravuri, buna cumpănă între curiozitatea publicului şi dorinţa lui de înţelegere profundă sau stilul atractiv şi antrenant al relatării, aceste principii ale felului în care se aleg subiectele par desprinse dintr-un cod care a fost creat cu o singură intenţie: aceea de a se lăsa încălcat cu fiecare literă aşternută pe hârtie.

Indiscreţia pare a fi un ingredient inevitabil al unei ştiri. Dacă un savant ar face cea mai importantă descoperire pentru umanitate, cu siguranţă se va găsi un jurnalist de investigaţie care să cerceteze câte amante are. Noroc că vin alegerile, ca să aflăm şi noi ce mănâncă decidenţii la micul dejun. Dacă vreo celebritate păţeşte o nenorocire, cu atât mai bine: avem material jurnalistic pentru o săptămână, iar cine obţine şi fotografii dure sau compromiţătoare se alege cu o primă şi cu zile de concediu. Cele mai intime şi ferite aspecte ale unei vieţi individuale ajung mărfuri publice. Asta ca să fie clar că suntem toţi la fel, indiferent de ceea ce facem: anatomia ne leagă, ne face să fim asemenea geniilor. Lectura presei ne linişteşte, pentru că ne arată că nimeni nu-i perfect. Aşadar, să ne culcăm voioşi pe-o ureche, că avem de ce. 

Relatarea dezastrelor naturale sau istorice ţine de acelaşi registru. Grozăviile naturii şi ale istoriei stau şi se petrec în întunecimile impudice ale lumii. Pe lângă toată frumuseţea, se găseşte şi urâţenia. Pe lângă faptul că ne ţine Pământul de atâta amar de vreme, câteodată ne mai aflăm şi în primejdie. Dar cele din urmă ne interesează, nu primele. Cu indiscreţie, privim mai degrabă spre mizeria decât spre faţa luminoasă a lucrurilor. Poate şi pentru că asta aduce un soi de uşurare despre care au vorbit deja anticii: sunt inundaţii, dar nu pe strada unde stăm noi; e război, dar la noi în oraş e pace; cutremurele devastatoare ne-au ocolit şi, deşi ne paşte încălzirea globală, la noi e răcoare.  

De ce am plecat de la un autor minor din secolul al XVII-lea ca să vorbesc despre indecenţa relatărilor jurnalistice? Pentru că mi-a plăcut cum şi-a încheiat Tobias Peucer teza de doctorat: „hai mai degrabă, lăsând aprecierile pe seama cititorului inteligent al acestora, să ne rugăm lui Dumnezeu ca pe viitor, în Germania şi în patria noastră, pentru redactarea ştirilor, să avem parte de subiecte bune”. Summa cum laude.