Inteligenţa artificială şi prostia naturală

Înţeleg, până la un punct, temerile celor care cred că inteligenţa artificială ar putea pătrunde în minţile noastre, în aşa fel încât să ne domine şi să ne manipuleze, sau că ea ar conduce la o lume robotizată de unde iniţiativa umană ar dispărea, înlocuită de gesturile stereotipe ale unor mecanisme. Scenariu de science-fiction? Desigur, dar nu trebuie să uităm că multe dintre previziunile ce păreau fanteziste s-au împlinit. Pe de altă parte, nu e mai puţin adevărat că omenirea s-a mai confruntat cu profeţii apocaliptice, consecinţă a unor progrese tehnologice prea rapide şi prea spectaculoase. Uneori, rezistenţa la nou poate prevala în faţa spiritului practic: în Germania, mefienţa faţă de energia nucleară a dus la închiderea centralelor atomo-electrice, ceea ce este o aberaţie. Literatura cunoaşte multe mituri şi situaţii epice în care vedem cum forţe misterioase scapă de sub control şi devin malefice. Cinematograful a cultivat insistent, în ultimele decenii, personajele cu însuşiri supranaturale, capabile – unele – să facă mult bine, dar şi – altele – să semene teroare şi să distrugă. Nu doar copiii se uită la astfel de filme, ci şi oameni în toată firea. Ca să-i mai liniştim pe cei înspăimântaţi de puterile, teoretic infinite, ale inteligenţei artificiale, să spunem că ea nu este infailibilă: foarte recent, a greşit atunci când i s-a cerut să indice pe laureata concursului Miss France 2023: a zis că va câştiga ba Miss Alsacia, ba Miss Coasta de Azur, or câştigătoarea a fost Miss Nord-Pas-de-Calais. O asemenea eroare e clar că te descalifică.

Şi mai e ceva, o chestiune care mi se pare esenţială. Ne înfiorăm când auzim de inteligenţa artificială, dar rămânem indiferenţi sau resemnaţi în faţa prostiei. Nu sunt şanse, din păcate, să se creeze prostie artificială, pe care să o putem controla, zăgăzui şi dirija într-o anume direcţie. Nu, prostia este omniprezentă, proliferează nestingherită, ne izbim de ea tot timpul, e cocoţată la vârful puterii, primeşte pensii speciale, s-a infiltrat în administraţie, în presă, în şcoli şi în universităţi etc., etc. Prostul s-a adaptat, acţionează sub acoperire: el nu mai e „jurnalist”, ci e „creator de conţinut”, nu are post de conducere – e „CEO”, nu aduce foloase societăţii, ci „creează plusvaloare”, nu marchează goluri într-un meci de fotbal,ci „face diferenţa” ş.a.m.d. Proştii îşi fac partide, urlă la tine dacă îi contrazici, pretind că sunt singurii patrioţi autentici. Inteligenţa artificială e de dată foarte recentă: prostia e milenară, dar parcă nu a găsit niciodată un teren mai propice de desfăşurare precum cel pe care i-l oferă lumea de astăzi. Prin televiziune, prin reţelele de socializare prostia se multiplică, se transmite, dă tonul, devine norma, e socotită exemplu demn de urmat, apare ca o condiţie a reuşitei sociale.

Dacă mă tem de inteligenţa artificială? Da. Mă tem că va încăpea pe mâna proştilor.

Articolul face parte din seria „Trebuie să ne temem sau să ne bucurăm de dezvoltarea AI?”, tema de meditaţiepropusă de redacţie colaboratorilor de la pagina de Opinii, la sfârşitul anului 2023.

Alexandru Călinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor