Întoarcere în ţara untului

La sfârşitul lui aprilie, un cumnat şi un nepot au venit cu maşina pentru un weekend mai lung (de, 1 mai!) până la Amnaş, iar la întoarcere m-au luat cu ei, având în vedere că se adunase o mică sarabandă de evenimente de familie – o zi de naştere (a nepotului), o confirmare religioasă (Konfirmation, confirmarea apartenenţei fiului unei nepoate la Biserica Evanghelică şi, pe vremea noastră, marcarea simbolică a trecerii în rândul tineretului), funeraliile ultimei noastre mătuşi (sora tatălui, care a murit recent la 102 ani şi două luni, funeraliile amânându-se din cauza listei de aşteptare la incinerare – vorba aia, probabil cea mai lungă coadă la care a trebuit să stea, măcar că după deces) şi, în fine, nunta aceluiaşi nepot. Trecând în revistă seria de evenimente într-o discuţie telefonică cu un prieten, n-am putut să nu constat că mai lipsea doar un botez ca să fie cvasi-complet ciclul (social al) vieţii…

Pe drumul din România până-n Germania, am putut observa aşa: că autostrada A1 dintre Sibiu şi Nădlac e tot incompletă, lipsind în continuare tronsonul Lugoj-Deva; că la graniţă şirul de tiruri a fost kilometric – se adunaseră camioanele pentru că, de, prin Ungaria au avut interzis două zile (duminica, 30 aprilie, şi de 1 mai), unde, am auzit, cred, la radio, se mai pune şi problema personalului redus/ insuficient ca număr de partea maghiară…); că, de pe la Budapesta până spre Viena, pe banda dreaptă a autostrăzii circula tir după tir, aveam practic un perete de tiruri în dreapta noastră, majoritatea cu număr de Ungaria (ceea ce m-a făcut să am niscaiva gânduri conspiraţioniste, tirurile maghiare, am putea spune, profitau de „strangularea” accesului tirurilor româneşti, bulgare, turceşti etc. în Ungaria); în fine, ultimul „eveniment” de drum a fost ambuteiajul de pe la Linz.

Moment în care s-a întâmplat următorul lucru: nepotul meu, vrând să evite cumva Stau-ul, a coborât de pe autostradă, dar n-a putut necum să „fenteze” ambuteiajul, toate drumurile ducând… înapoi pe Autobahn. Dar, cu ocazia asta, eu unul am putut vedea şi fotografia, din automobil, muzeul futurist (clădirea) al pâinii de la Asten (nume de la care, de altfel, vine numele de familie Astner, atâta doar că există mai multe Asten-uri, unul chiar şi în Olanda, pardon, Ţările de Jos!), anume Paneum – Wunderkammer des Brotes/ Cămara-Minune a Pâinii.

Ei, bine, cu toate astea, după ce-am plecat marţi dimineaţa la 6.15 de la Amnaş şi am avut o oprire de o oră şi ceva la Deva, la 22.15 am fost la Stuttgart (unde l-am lăsat pe nepotul meu), respectiv pe la ora 23.00 la Herrenberg, destinaţia finală.

Miercuri, a doua zi, am ieşit până-n oraş de două ori: odată dimineaţa, mai aşa, în „recunoaştere”, a doua oară după masă – după nişte unt de masă, sora mea fiind în plin proces de copt prăjituri (din motivele deductibile din ce-am povestit mai sus). Am dat eu o fugă până la Kaufland (care-i aproape) ca să iau patru bucăţi de unt Meggle, taman la superofertă: 1.39 euro în loc de 2.59 (cu 46% mai ieftin)! Frate, nu se poate, mi-am zis: 6,85 lei/250 de gr de unt german – adică cu 80/82% grăsime?!? Iaca, se poate. Mda, oare când om vedea la Kaufland România o asemenea superofertă?

Michael Astner este poet, traducător şi publicist