Invenţie sau descoperire?

Raportul între invenţie şi descoperire este paradoxal. La o primă abordare, sub aspect strict al creativităţii, al originalităţii, invenţia este superioară descoperirii. Şi asta deoarece invenţia are ca subiect o realizare tehnică – o instalaţie sau o metodă – pe care nimeni, niciodată, nicăieri pe această planetă nu a făcut-o vreodată, pe când descoperirea nu înseamnă decât a pune în evidenţă ceva deja existent independent de voinţa noastră (sic!).

Putem inventa o maşină, o instalaţie sau un procedeu/ metodă, şi, în acelaşi timp, invenţia poate fi evocată şi în unele dispute filosofice, aşa ajungându-se ca Voltaire să spună că „… dacă Dumnezeu nu ar fi existat, atunci ar fi trebuit inventat”. Invenţia poate avea, de asemenea, diverse conotaţii negative. De câte ori nu auzim „… astea sunt pure invenţii…” sau „… ce invenţie mai e şi asta?”.

Toate acestea nu se întâmplă în cazul decoperirilor. Descoperim un element chimic, o lege fizică, un principiu, un continent etc. Impactul asupra societăţii este cu totul altul. O descoperire poate schimba soarta lumii. Diferenţele merg şi mai departe în ceea ce priveşte modul în care sunt protejate drepturile asupra creaţiei. Astfel, invenţia este apărată prin brevetul de invenţie, pe când descoperirea poate fi utilizată de către oricine. Cum ar fi ca Newton să solicite drepturi pentru toate corpurile care cad pe Pământ, în acord cu legea pe care el a descoperit-o?

Între invenţie şi descoperire sunt multe legături ce ţin de geneza acestora. Descoperirile deschid drumuri către un şir nesfârşit de invenţii, precum descoperirea efectului electromagnetic, care a însemnat, ulterior, inventarea mijloacelor de comunicaţie prin telegraf, telex, radio-TV, internet etc. În oglindă, invenţiile sunt utilizate pentru a se obţine descoperiri. Astfel, se pot efectua experimente care conduc la finalizarea unor descoperiri, utilizându-se diverse aparate, instalaţii, maşini care au fost inventate anterior.

Nu vom insista, încercând să aflăm cine a fost la început, invenţia sau descoperirea, oul sau găina? Există, însă, momente în care este foarte greu să se facă diferenţierea între invenţie şi descoperire. Se spune că omul a descoperit roata, în timp ce roata este o creaţie tehnică, o invenţie pur şi simplu. Însă implicaţiile asupra dezvoltării omenirii au fost atât de mari, încât această invenţie este echivalată cu o adevărată descoperire. De asemenea, se consideră că omul a descoperit focul. Focul era la îndemână, venea din natură, însă a fost nevoie ca omul să inventeze acele instrumente cu ajutorul cărora să obţină focul. Cum a obţinut acele instrumente? Gaston Bachelard are o explicaţie psihanalitică asupra acestui fapt.

Invenţiile reprezintă o formă particulară de manifestare a creativităţii, care, de regulă, este specifică intelectualităţii pozitiviste şi, în primul rând, a inginerilor. Asta nu înseamnă că nu au fost obţinute brevete de invenţie de către medici, artişti sau de către alte categorii de intelectuali şi nu numai. Invenţia reprezintă materializarea unor idei, a unor gânduri ascunse, care nu au mai fost scoase la iveală niciodată, indiferent de nivelul sau de domeniul de pregătire a inventatorului. Totul depinde de curajul pe care îl are acesta de a se expune nu atât judecăţii publice, cât, mai ales, judecăţii colegilor, a celor apropiaţi, care vor emite idei precum: „… iată unde era Edisonul nostru…”, „… asta puteam să fac şi eu…”, „… ce mare chestie mai e şi asta…” etc. La cursurile de inventică li se spune studenţilor că societatea este mai curând dispusă să administreze un duş rece unui inventator, decât să-i aducă ceva laude acolo.

Una peste alta, este demonstrat ştiinţific, progresul omenirii este asigurat prin invenţii şi descoperiri. Este demonstrat că, în perioadele de criză, omenirea se salvează prin creativitate. La scară redusă, putem vedea eforturile creative făcute în această perioadă pentru a se găsi diverse metode preventive sau curative, pentru a se rezolva unele probleme în plină pandemie.

Am avut ocazia să-l întâlnesc pe Solomon Marcus, în două rânduri. Despre cea de-a doua întâlnire voi vorbi cu altă ocazie. Prima oară a fost la o masă festivă, foarte restrânsă, la care eu am vorbit destul de puţin, bineînţeles, aproape deloc, fiind numai ochi şi urechi, iar domnia-sa, ca un adevarat amfitrion, a discutat cu toată lumea de la masă, iar, la un moment dat, aflând că sunt de la Universitatea Tehnică, m-a întrebat, nici mai mult sau mai puţin, cine mai antrenează echipa de fotbal Politehnica Iaşi. Mărturisesc că dacă m-ar fi întrebat ceva legat de spaţiile Hilbert sau de formula Green-Gauss-Ostrogradski, şi nu aş fi ştiut răspunsul (cu toate că am învăţat odată despre chestiile astea în anul I de facultate), nu m-aş fi simţit în dificultate. Dar faptul că nu am ştiut să răspund la aşa o întrebare m-a făcut să mă simt ca fiind cel mai neştiutor om de pe lumea asta.

Apoi, am aflat că antrenorul în cauză era Liviu Ciobotariu, actualul selecţioner al naţionalei Libanului!

Dar, totuşi, cine antrenează acum Politehnica Iaşi?

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin este cadru didactic şi prorector responsabil cu activitatea didactică la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi