Jocul cu bosonul lui Higgs

Resetarea omenirii e un proces care a început, probabil, de mult timp. Noi nu l-am simţit, fiindcă ne-a obişnuit cu el, iar resetarea a avut un ambalaj frumos, fiindu-ne servită cu linguriţa de argint, ca un fel de împărtăşanie.

Unii spun că totul a început în anul 1964, când în presa ştiinţifică au apărut primele ştiri legate de ceea ce mai târziu a fost denumit bosonul lui Higgs sau particula lui Dumnezeu. Bosonul Higgs este important pentru definirea şi înţelegerea câmpului de energie invizibil care umple universul cunoscut. Fără această particulă nimic din ce există nu ar avea nici masă şi nici sens.

Câmpul Higgs poate fi considerat suflarea sau spiritul divin ce umple vidul transformând prin mişcarea sa inexistenţa în existenţă. Ei bine, experimentele din acceleratoarele de particule făcute în perioada anilor optzeci ai secolului trecut au confirmat existenta unui astfel de câmp. Bosonul însă a fost creat, mă rog, descoperit sau captat în acceleratorul de particule mult mai târziu, la Cern, situat lângă Geneva, în Elveţia, pe 4 iulie 2012, când e posibil să fi început adevărata resetare a omenirii.

Caracteristica acestei particule este faptul că ea este cea care fixează scala maselor tuturor celorlalte particule elementare, putând avea orice valoare, să zicem de la minus infinit la plus infinit. De aici şi fascinaţia pe care ea o reprezintă în lumea cercetătorilor.

În momentul în care a fost captată, unii specialişti au atras atenţia asupra faptului că particula reprezintă un pericol atât pentru supravieţuirea omenirii, cât şi a universului, pe care tocmai datorită masei sale imprevizibile şi a acceleraţiei cu care se mişcă îl poate face şvaiţer.

Acum două mii cinci sute de ani, filosofii Greciei antice făceau distincţia dintre formă şi materie. În viziunea lor caracterizată de mulţi drept idealistă, lumea era alcătuită dintr-o substanţă care, în funcţie de o împrejurare sau alta, putea îmbrăca diverse forme. Empedocle, de pildă, credea că diversitatea universului putea fi redusă la patru elemente eterne, respectiv, pământul, aerul, focul şi apa, care se uneau între ele prin forţa de atracţie a iubirii şi se distrugeau atunci când intervenea forţa de respingere a dezbinării. Mai apropiat de noile concepţii, pare să fie Leucip, care susţinea că lumea e alcătuită din particule materiale minuscule, indivizibile şi indestructibile (atomi) şi din spaţiu gol. În viziunea lui, atomii nu reprezentau altceva decât cărămizile din care era alcătuită lumea materială. El considera că substanţa nu poate fi divizată până la infinit, căci astfel am ajunge la concluzia că materia nu e altceva decât o formă a vidului. Şi mai apropiat de legile cuantice este viziunea lui Platon privind construcţia şi percepţia noastră asupra universului. Platon a elaborat o teorie ce explica modul în care – în funcţie de structura şi aşezarea atomilor – elementele şi formele realităţii materiale se transformau unele în altele alcătuind diverse corpuri. Percepţia noastră asupra universului pare astăzi mult mai apropiată ca oricând de peştera lui Platon. Cercetând şi pătrunzând în tainele legilor ce leagă micro şi macro cosmosul, ajungem din ce în ce mai aproape la concluzia că materia poate fi divizată la nesfârşit, devenind aproape efemeră. De fapt, cărămizile din care e alcătuită substanţa nu există, ci există doar interacţiunile dintre ele, adică interacţiunile dintre fantomele unor particule imateriale, imposibil de definit şi de înţeles, interacţiuni care creează iluzia materiei. Or, pe astfel de teorii se bazează fizica modernă. În concepţia noilor teoreticieni, masa nu mai e o proprietate intrinsecă a particulelor ultime din care e clădit universul. Mulţi dintre noii fizicieni cred că masa nu există şi că ea e constituită în întregime din energia interacţiunilor particulelor elementare, care, după cum s-a constatat, nu au masă.

Continuând să dividă materia, fizicienii au ajuns să contate că ea e alcătuită din nimic. Dar pentru ca nimicul să fie cât mai bine definit, noii cercetători ai fizicii cuantice au dorit cu orice preţ să definească şi să capteze în interiorul unui accelerator uriaş, cum e cel de la Geneva, bosonul lui Higgs, o particulă aproape inexistenţă, a cărei greutate variază de la minus la plus infinit.

Nu ştim ce au simţit savanţii când au captat particula, dacă au fost cuprinşi de bucurie sau dacă, pătrunşi până-n străfundul sufletului de teamă că s-au apropiat de acest mister, au rostit o rugăciune, căci particula lui Dumnezeu le conferea posibilitatea să definească mai bine atât începutul lumii, cât şi să întrevadă sfârşitul ei. Nu cunoaştem din păcate starea de care au fost cuprinşi şi nici gândurile ce le-au bântuit conştiinţa tulburată.

Au trecut însă de atunci aproape 10 ani şi, în ciuda unor previziuni sumbre, pământul a rămas încă întreg. E drept că s-au produs şi se produc unele fenomene fizice, inclusiv schimbările climaterice, şi psihice care ne dau mult de gândit. E limpede însă că ne-am hazarda dacă le-am pune pe seama particulei şi a perturbaţiilor câmpului Higgs.

Construit la Centrul European de Cercetări Nucleare CERN, într-un loc aşezat între Munţii Alpi şi Munţii Jura, în apropiere de Geneva, acceleratorul de particule (LHC) a fost pus funcţiune în luna mai 2008, costând trei miliarde de lire sterline, fiind considerat cel mai performant accelerator de particule din lume. LHC e construit în formă de cerc, cu circumferinţa de 27 de km, fiind situat la 100 de metri sub pământ. Scopul său fiind captarea bosonului lui Higgs.

LHC pare coborât parcă de pe altă lume, dintr-un viitor care, iată se apropie de noi.

Vorbeam însă de resetare şi de manipulare, de faptul că această resetare ne e servită cu linguriţa, picătură cu picătură. Astfel, zilele acestea, în plin marasm stârnit de pandemie, a apărut o ştire mai mult decât alarmantă venită din partea unei ţări demne de încredere cum e Austria.

Ştirea sună ca o previziune sumbră sau ca o profeţie apocaliptică din partea Ministerului Apărării austriac. O citeşti şi îţi vine să te ascunzi de pe acum sub plapumă. Cică în următorii cinci ani, Europa trebuie să se pregătească pentru un colaps energetic ce va ţine circa două săptămâni, când curentul va fi întrerupt şi nu vom putea accesa nici un fel de aparatură.

E vorba, deci, de colapsul unui întreg continent.

Ce se va întâmpla atunci? Vom avea parte practic de o paralizie generală, intrând într-un fel de îngheţ cosmic, care va ţine în loc omenirea timp de 14 zile.

Cum se va putea produce această „pană de curent”? Înţeleg ca pana să afecteze un oraş, o provincie, o ţară, dar un continent întreg? Ştirea e legată cumva de anumite experimente ce se fac în apropierea noastră sau undeva în spaţiul cosmic? Va trece pământul cumva dintr-o anumită dimensiune în altă dimensiune printr-un coridor care va absorbi toată energia pe care o degajă continentul nostru atât de încercat?

Va fi afectată doar Europa, nu şi celelalte continente? În America, în Asia, în Africa, în Australia nu se vor produce nici un fel de perturbaţii?

Aici guvernul austriac ar trebui să vină cu nişte precizări pentru ca să putem înţelege cât de cât fenomenul şi să nu căutăm explicaţii în sfera imposibilului sau în poveştile legate de întâlnirile cu extratereştri…

Cum trebuie să digerăm o astfel de informaţie şi cum trebuie să ne pregătim pentru a înfrunta eventuala realitate ce se va abate asupra noastră?

Pana de curent e cumva legată de particula lui Dumnezeu, despre care astăzi nu mai vorbeşte nimeni sau despre un alt câmp sau despre impactul iminent al noii tehnologii şi inteligenţie artificiale asupra mediului?

Are cumva nevoie particula sau realitatea virtuală de energie în plus?

Citind astfel de ştiri, nu ai cum să nu te gândeşti la tot felul de teorii conspiraţioniste şi la tot felul de experimente legate de noua ordine ce urmează să fie impusă de guvernul mondial. Şi nu ai cum să te gândeşti, observând îndeaproape realitatea de zi cu zi, că ne aflăm în centrul unui ciclon de manipulare mediatic a cărui forţă de persuasiune a îmbrăcat forme cosmice. Şi nu ai cum să nu te gândeşti că aici, în biata noastră Românie, viaţa a devenit un coşmar. Şi nu poţi să nu te gândeşti ce efect va avea asupra noastră viitorul accelerator de particule FCC – Future Circular Collider – ce urmează a fi construit tot la Cern a cărui putere şi eficienţă în captarea particulelor va fi de şapte ori mai mare decât cea a actualului accelerator.

Conform datelor apărute în presa de specialitate, FCC va fi dotat cu o nouă generaţii de magneţi oferind o gamă vastă de noi oportunităţi în fizică atomică, „precum obţinerea unei energii de 100 TeV” şi studierea modului cum particulele lui Dumnezeu interacţionează cu alte particule (bosonul lui Lucifer, de pildă) ce vor fi captate în accelerator.

Nu aveţi impresia că cineva se joacă de-a Diavolul cu noi.

Nichita Danilov este scriitor şi publicist