Jos cu proştii!…

Comentariul respectiv, făcut cu bună intenţie de altfel, m-a revoltat şi durut în egală măsură, pentru că demonstrează o dată în plus, dacă mai era nevoie, că suntem incorigibili aproape în toate privinţele. Spun “aproape” fiindcă sper în adâncul sufletului că mai este măcar un lucru în care să fim premianţi. Nu pot spune exact ce este, dar sper că este. 

Nu mă oftic că vecinii noştri sunt înaintea noastră, nu sunt invidios, ba din contra, îi admir, îi descopăr abia acum şi îmi dau seama cât de manipulat am putut să fiu de-a lungul timpului să îi subestimez fără niciun motiv, doar din “tradiţie”. Apreciez în primul rând faptul că au trecut peste tot felul de nimicuri culturale, cum ar fi orgoliul naţional prostesc, şi s-au lăsat educaţi de alţii care ştiu mai bine cum merg lucrurile în anumite domenii. În turism, de pildă, s-au lăsat educaţi de nemţi care i-au învăţat cum să se organizeze şi poate că au investit şi ceva bani acolo. Dar nici măcar lucrul acesta din urmă nu se putea face fără o acceptare din partea bulgarilor.

Este a nu ştiu câtă oară când merg ca turist prin România şi sunt impresionat de frumuseţea şi dărnicia estetică a naturii noastre, dar sunt profund dezamăgit de felul în care oamenii ştiu să pună în valoare sau măcar să înlesnească accesul către aceste minunăţii. Am colindat vara asta ţara de la mare până la Cazanele Dunării şi mai sus către Cheile Nerei-Beuşnita şi peste tot, indiferent de regiune, am întâlnit o indiferenţă crasă faţă de turişti. Toţi românii, de la est la vest, vor doar să obţină banii celor care îi vizitează nedepunând nici cel mai mic efort pentru a-i face şi mulţumiţi şi dornici de revenire. Am părăsit locuri în care mi-am jurat că nu mai calc în viaţa mea pentru simplu fapt că am trăit tot timpul cu sentimentul că am fost luat drept prost. Ce mă doare mai tare decât asta este că oamenii vinovaţi de acest lucru au fost, sunt şi vor fi în continuare total indiferenţi faţă de starea mea ca turist. Ei au rămas doar cu satisfacţia că au primit de la mine nişte bani şi atât. Se bazează pe faptul că vor veni mereu alţi fraieri şi că aceştia nu se vor termina niciodată. Cred că, dacă ar fi fost un registru de sugestii şi reclamaţii, aş fi stat o săptămâna să scriu în el, atât de multe minusuri erau în fiecare loc. Romane întregi aş fi terminat. Marele noroc e că niciunei “gazde” nu i-a trecut vreodată prin cap să dea aşa ceva turiştilor la finalul fiecărui sejur. Majoritatea merg după principiul veşnic “Las’ că merge şi aşa” ori, şi mai rău, “Nu-i nebun cel care cere, e prost cel care dă”. De fapt tot turismul românesc se bazează pe aceste două lozinci. Investiţii minime, preţuri exorbitante, indiferenţă crasă pentru viitor. 

Şi mare noroc au avut investitorii din turism anul acesta cu pandemia de Covid că românii nu au mai putut pleca în alte ţări ca în anii trecuţi şi că practic au fost forţaţi să aleagă România ca destinaţie de vacanţă. E adevărat că nu e nici pe departe câţi ar fi trebuit să fie, dar, din punctul meu de vedere, la calitatea oferită, nu ar fi trebuit să fie nici măcar atâţia. Pentru că ei, investitorii români, prin nesimţirea lor şi lipsa de profesionalism, sunt cei care pur şi simplu ne obligă să emigrăm ca turişti în alte ţări. Ei ne împing să ne petrecem vacanţele în alte părţi. Mulţi, dacă nu majoritatea, am fi preferat să mergem la noi în ţară, dar nu ne lasă ei. 

Nu merg de obicei la hoteluri de lux, ori staţiuni scumpe, dar am fost trecător şi pe acolo şi ştiu că nici măcar în acele locuri calitatea nu se regăseşte în preţ. Peste tot vor fi lipsuri şi nu unele mici, ci chiar foarte mari. Şi mulţi proprietari de afaceri profită că foarte puţini concetăţeni nu vor să îşi strice vacanţele făcând reclamaţii, ori protestând faţă de condiţiile oferite şi aleg să închidă ochii şi să suporte orice măgărie. Dar nu aşa ar trebui procedat, tot ce nu merge trebuie taxat!

Cum pot bulgarii să aibă servicii impecabile? Cum pot oferi toate condiţiile ca orice turist să plece acasă mulţumit şi să dorească să revină iar şi iar? Prin ce minune au reuşit să ajungă în acest punct după ce au plecat de pe aceeaşi poziţie ca noi? Cât de proşti putem fi să nu ne dăm seama că o cameră infectă nu poate satisface un turist, oricât de ieftină ar fi aceasta sau cât de “ţăran” ar fi cel din urmă? Nu mai vorbesc de mâncare, de informarea ori de preţurile pentru aceste mârlănii? Cât de idiot poţi fi să nu faci totul ca o cazare să îşi merite banii din toate punctele de vedere? 

În Cazanele Dunării sunt zone mirifice, absolut unice, dar majoritatea rămân neştiute de turişti care trec pe lângă ele fără să le afle existenţa. Am stat câteva zile lângă peştera Ponicova, un loc extraordinar şi cu poveşti uimitoare, dar care nu avea absolut niciun indicator turistic nicăieri. Sunt acum, de exemplu, în parcul Cheile Nerei-Beuşnita, e o zonă pur şi simplu de paradis, un paradis care nu datorează absolut nimic omului, el a apărut ca o minune şi dăinuie astfel fără ajutor din partea nimănui. Ar fi fost minunat ca noi, românii, proprietarii ei în acte actuali, să îl putem vizita în cele mai bune condiţii, sau cel puţin să păstrăm ceea ce au făcut aici romanii, turcii sau austriecii în trecut. Dar nu, până acolo trebuie să treci prin nişte drumuri execrabile, să bâjbâi după nişte hărţi găsite pe net, să te scarpini în cap la fiecare intersecţie unde indicatoarele fie lipsesc cu desăvârşire, fie sunt rupte, întoarse, greşite, să îţi rupi măşina prin bolovani şi gropi şi multe altele. Cât de greu e să faci nişte indicatoare clare pentru toate lumea şi să le întreţii? Ce investiţie uriaşă trebuie pentru aşa ceva?… A trebuit să opresc de nenumărate ori maşina să caut un localnic ca să îl întreb încotro sunt cele mai importatne obiective turistice din întreg judeţul pentru că cei obligaţi să facă asta nu au făcut-o. Cât de greu e să faci nişte drumuri acceptabile şi să întreţii curăţenie în această zonă? Eu sunt sigur că bulgarii ar fi ştiut mult mai bine să gestioneze acest rai şi cu siguranţă ar fi avut şi mai mult succes spre mulţumirea tuturor. Eu, de exemplu, am vrut să vizitez mai multe locuri în acest parc, dar îmi este imposibil din cauza drumurilor. Plec cu o frustrare mare şi cu nervi, ca de fiecare dată oriunde merg…

Şi ce mă enervează cel mai mult e ipocrizia. Teoretic te împiedici în fiecare zonă turistică de panouri cu săgeţi perfecte şi nemuritoare către aşa-zilele “Puncte de informare turistică”. Toate acestea au fost făcute cu bani europeni, dar niciunul (bag mâna în foc!) nu este deschis, nu îşi îndeplineşte scopul, nu funcţionează, sunt doar nişte clădiri pustii. Iar noi toţi cei care iubim încă această ţară suntem nişte proşti că stăm cu mâinile în sân!…

Briscan Zara este scriitor şi publicist