De Sănătate

Punem punctul pe știi

La Iaşi: Congres Naţional de Neuroştiinţe Moderne

miercuri, 30 octombrie 2019, 10:32
3 MIN
 La Iaşi: Congres Naţional de Neuroştiinţe Moderne

Miercuri debutează la Iaşi prima ediţie a Congresului Naţional de Neuroştiinţe Moderne. Bucurându-se de participare internaţională, cu peste 100 de speakeri din diverse ramuri medicale, manifestarea aduce în atenţia specialiştilor teme din cel mai fierbinte subiect de cercetare de vârf, prin intermediul unor programe-mamut la nivel mondial: neuroştiinţele moderne.

Săptămâna aceasta se desfăşoară la Iaşi lucrările Congresului Naţional de Neuroştiinţe Moderne cu Participare Internaţională – “Provocări şi controverse în neuroştiinţe”. Prima ediţie a manifestării va reuni peste 300 de participanţi şi peste 100 de speakeri care vor aborda diverse teme de impact din domeniul Neuroştiinţelor. Temele vor fi structurate pe 16 secţiuni care vor include modalităţi variate de prezentare: comunicări, simpozioane, workshop-uri, mese rotunde, video-proiecţii, e-postere, cursuri etc.

„Anual am organizat o conferinţă de Neuroştiinţe care a prezentat foarte mare interes, Deoarece de la ediţie la ediţie am constatat un interes tot mai mare din partea specialiştilor, ne-am hotărât ca anul acesta să organizăm un congres, o manifestare mult mai amplă, cu participare internaţională şi cu speakeri recunoscuţi la nivel internaţional şi naţional din domeniile care au conexiuni cu Neuroştiinţele. Astfel, pe parcursul manifestării medicale, vor fi prezentate lucrări ştiinţifice adresate medicilor din diferite specialităţi medicale, medici rezidenţi, neurochirurgi, neurologi, oftalmologi, radiologi, infecţionişti, specialişti UPU, ATI, anatomie patologică, recuperare medicală, psihologie cât şi o secţiune specială dedicată asistenţilor medicali. Neuroştiinţele sunt o necesitate în înţelegerea şi tratarea patologiei. Este necesar să cunoaştem creierul şi să-i înţelegem patologia, pentru că aceasta aduce după sine, afectări greu de imaginat şi acceptat, atât de individ cât şi de societate. Evoluţia prin cunoaştere, este o paradigmă promovată din ce în ce mai des în mediul academic, iar neuroştiinţele împreună cu ingineria de orice fel, pot asigura progresul. Ediţia din 2019 a Congresului Naţional de Neuroştiinţe Moderne, va fi un eveniment de referinţă, continuând tradiţia ultimilor 10 ani Conferinţei de Neuroştiinţe Zilele Medicale ale Spitalului Clinic de Urgenţă Prof. Dr. N. Oblu Iaşi”, a declarat şef lucrări dr. Lucian Eva, preşedintele congresului.

„Neuroştiinţele Moderne reprezintă actualmente cel mai fierbinte subiect de cercetare de vârf, prin intermediul unor programe-mamut la nivel mondial ce reunesc experţi în domeniu. În condiţiile unei revoluţii ştiinţifice fără precedent, a globalizării, a accesului instantaneu la informaţie, acum este momentul unei abordări radical diferite, de substanţă.
În acest context, Congresul Naţional de Neuroştiinţe îşi propune să ne scoată din zona de confort intelectual, din arealul a ceea ce au spus alţii, prin ipoteze de lucru noi şi prezentări incitante, în spiritul actual al transdisciplinarităţii”, a subliniat dr. Ovidiu Alexinschi medic primar psihiatru, preşedintele Asociaţiei Bridging Eastern and Western Psychiatry Romania.

Evenimentul este creditat cu 30 credite EMC de către Colegiul Medicilor din România precum şi cu 15 credite EMC de către Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. Manifestarea are loc prin implicarea şi colaborarea dintre Colegiul Medicilor Iaşi, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din Iaşi, Societatea Română de Neurochirurgie, Societatea Română de Oftalmologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr.T. Popa” Iaşi, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Universitatea Politehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi, Asociaţia Bridging Eastern and Western Psychiatry Romania, Academia de Ştiinţe Medicale şi Spitalul Clinic de Urgenţă “Prof. Dr. N. Oblu”.

Mai multe informaţii despre programul evenimentului puteţi afla accesând pagina web a congresului: www.neuroexcelenta.ro.

Comentarii