Lecturi nostalgice

Cine îl mai citeşte astăzi pe Émile Faguet (1847-1916)? După ce a predat o vreme la licee din provincie şi din Paris, Faguet devine, în 1897, profesor titular la Sorbona. În 1900 e primit în Academia Franceză. Să notăm, în trecere, că a fost coordonatorul tezei de doctorat pe care Eugen Lovinescu a susţinut-o în capitala Franţei. A colaborat cu cronici literare, eseuri, cronici dramatice la câteva din multele şi prestigioasele reviste ce apăreau atunci – Journal des débats, Le Gaulois, Revue des deux Mondes, La Revue de Paris etc. A fost prolific şi ca autor de cărţi. A scris, fireşte, mai ales despre literatura franceză. Am în bibliotecă volumele din seria Studii literare, în care materia critică este organizată pe secole. Faguet era un cititor subtil, scria expresiv, analizele lui stau şi astăzi în picioare atunci când se ocupă de clasici (când e vorba de moderni, antenele lui nu mai funcţionează cum trebuie). A publicat o sumedenie de eseuri pe cele mai diverse teme – morală, filosofie, politică etc. Era un spirit de mare mobilitate şi, fapt important, de remarcabilă deschidere intelectuală. Eseul său despre Arta cititului (1912) poate fi utilizat şi astăzi cu folos dacă vrem să dezvoltăm la tineri gustul lecturii (sarcină, pare-se, tot mai ingrată).

Eseistică superioară, ce pune în valoare şi calităţile lui de moralist, este seria de cărţulii cu titlul generic Cele zece porunci. Au apărut în primul deceniu al secolului al XX-lea (editorul, Edward Sansot, nu trece anul tipăririi), sunt texte scurte, iar formatul volumaşelor este cel pe care îl avea odinioară Biblioteca pentru toţi de la Alcalay. Am patru din aceste cărţi, pe care le-am luat cu ani în urmă de la un anticariat bucureştean: Despre familie, Patria, Despre Adevăr, Despre Bătrâneţe. Ocupându-mă de ideologia woke am fost tentat să le recitesc, pentru a vedea cum gândea un „tradiţionalist”. Dar, surpriză! Faguet nu e o minte închistată, moralizatoare şi, nu o dată, se dovedeşte neaşteptat de „modern”. În eseul despre familie, autorul găseşte ocazia să vorbească şi despre… feminism, pe care îl defineşte ca spirit de independenţă, gust pentru munca serioasă şi productivă, dorinţa de a stăpâni meserii graţie cărora femeia să nu mai depindă de bărbat şi să-l părăsească dacă el o face nefericită. Sigur, astfel înţeles feminismul nu pare favorabil întemeierii unei familii; dar, adaugă Faguet, e o situaţie tranzitorie, lumea va evolua, femeile vor avea libertatea de a alege, iar bărbaţii vor accepta, bucuroşi, feminismul. O imagine cam idilică, s-o recunoaştem, mai ales dacă ne gândim la ţările unde femeile sunt obligate să-şi ascundă feţele…

Nuanţate şi moderate sunt şi consideraţiile autorului despre patrie. La moderni, spune el, patriotismul este inseparabil de liberalism. Să-i urmărim argumentaţia: „În zilele noastre, într-o naţiune în care se află catolici, protestanţi, musulmani, evrei, spiritualişti, materialişti, sceptici, republicani, monarhişti, socialişti, cum aţi vrea ca toţi aceştia să aibă ceva comun şi cum ar putea statul pretinde că le impune un suflet comun ce trebuie inventat? În naţiunile moderne, spiritul comun, unitatea morală nu există”. Să tragem de aici concluzia că patria nu există? Câtuşi de puţin, răspunde Faguet: patria există în „respectul egal arătat tuturor modurilor diferite de a gândi şi a simţi”. Şi mai departe: „Unitatea morală a unei ţări moderne este diversitatea morală pe care toţi o respectă. Nu-mi iubesc ţara monarhică deoarece sunt republican; dar o iubesc fiindcă îmi permite să fiu republican şi să propovăduiesc principiile republicane. Nu-mi iubesc ţara mea catolică întrucât sunt protestant; dar o iubesc pentru că nu face nicio diferenţă între un protestant şi un catolic. Libertatea de a fi diferit este ceea ce menţine unite fiinţe diferite”…

Ultima frază ar putea fi asumată de orice militant „progresist” de astăzi. De unde se vede că e bine să-i (re)citim pe cei vechi, ca să nu ni se pară mereu că noi am descoperit America.

Alexandru Călinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor