Liberalizarea pieţei energiei

Liberalizarea pieţei energiei a fost un ultim pas în procesul de liberalizare început în anii 2000 prin creşterea graduală a nivelului de deschidere a pieţei de energie, proces finalizat în 2007 prin deschiderea integrală a pieţei de energie electrică şi de gaze naturale, proces care a continuat cu reglementarea cadrului privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România în 2009 şi care s-a finalizat prin eliminarea preţurilor reglementate în anul 2020.

Procesul de liberalizare a pieţei energiei din România se încadrează în amplu proces de armonizare şi liberalizarea pieţei interne a energiei a Uniunii Europene început în anii î90, când s-au adoptat la nivel european măsuri privind accesul la piaţă, transparenţa şi reglementarea, protecţia consumatorilor, sprijinirea interconectării şi nivelurile adecvate de aprovizionare. În anii 1990, când majoritatea pieţelor naţionale ale electricităţii şi gazelor naturale erau încă monopoluri, Uniunea Europeană şi statele membre au decis să deschidă treptat aceste pieţe concurenţei. Primele directive de liberalizare au fost adoptate în 1996 (electricitate) şi 1998 (gaze). Ulterior au fost adoptate directive şi regulamente prin care s-a urmărit – cel puţin acesta a fost scopul – asigurarea unui grad mai ridicat de competitivitate, orientare către client, flexibilitate şi nediscriminare pe piaţa UE a energiei electrice, cu preţuri de aprovizionare bazate pe piaţă.

Procesul de liberalizare a pieţei energiei a întâmpinat dificultăţi majore. Prima dificultate este politică. În majoritatea statelor membre ale UE, industria electricităţii este structurată în jurul monopolurilor naţionale integrate pe verticală, adesea deţinute de guvernele naţionale sau regionale. Pentru a liberaliza, prin urmare, trebuie să punem capăt monopolurilor de producţie şi furnizare a energiei electrice şi, în anumite ţări, să privatizăm companiile naţionale majore. A doua dificultate este de natură economică. Deşi integrarea pieţelor generează în medie un surplusul total, eliminarea barierelor creează automat câştigători (consumatorii din ţările în care preţurile erau ridicate înainte de integrare, care acum pot plăti mai puţin, producătorii din ţările în care preţurile erau scăzute înainte de integrare, care acum pot accesa pieţe noi) şi pierzătorii (producătorii din ţările cu preţuri ridicate care acum se confruntă cu o concurenţă crescută şi consumatorii din ţările cu preţuri mici care încep să crească).

Liberalizarea pieţei energiei presupune o schimbare fundamentală a cadrului legal şi care de cele mai multe ori presupune o dereglementare. În majoritatea ţărilor, liberalizarea a presupus eliminarea drepturilor monopolurilor, drepturi care acordau furnizorilor de energie protecţie împotriva concurenţei. Schimbarea cadrului de reglementare are un dublu scop. În primul rând, presupune adoptarea unor măsuri pentru a asigura concurenţa pe pieţele liberalizate (de energie). În acest sens, reglementarea constituie un tip de legislaţie concurenţială specifică sectorului, adaptată pentru a îndeplini caracteristicile economice şi tehnice ale diferitelor pieţe de energie. În al doilea rând, cadrul de reglementare trebuie să ţină cont de importanţa fundamentală a aprovizionării sigure şi fiabile cu energie a tuturor consumatorilor. Astfel, cadrul de reglementare nu poate lăsa aprovizionarea cu energie exclusiv în baza cererii şi a ofertei, ci trebuie să prevadă standarde specifice privind serviciile de interes general şi securitatea aprovizionării.

Procesul de liberalizare constituie o schimbare amplă a întregului sector energetic şi prezintă provocări şi riscuri semnificative. Liberalizarea pieţelor poate crea contextul perfect pentru adoptarea de către participanţi (producători, transportatori, furnizori, consumatori) a unui comportament oportunist. Acest lucru generează necesitatea implementării de politici de susţinere a celor care pierd şi adoptarea unei legislaţii şi adoptarea de decizii administrative pentru restricţionat în mod adecvat a comportamentului oportunist. Adoptarea unor măsuri neadecvate poate conduce la o criză pe piaţa energetică fie generată de o creştere amplă a preţurilor pentru consumatori, fapt care poate conduce la ample mişcări sociale, fie de scădere semnificativă a ofertei şi/sau falimentul companiilor din domeniu. Un exemplu de criză generat de liberalizarea pieţei este criza electricităţii care a afectat California în 2000 şi care a constat într-un deficit major de furnizare a energiei electrice cauzat de manipulări ale preţurilor de tranzacţionare pe piaţa angro de energie şi a plafonării preţurilor energiei electrice cu amănuntul.

Alin Andrieş este profesor universitar doctor la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi