Maica Domnului şi petrecerea ei în sfânta sfintelor

1) Cum e corect să spunem, intrarea în templu sau în biserică a Maicii Domnului?

Categoric, liturgic, teologic e corect să spunem „intrarea în biserică”. Vechiul templu iudaic e o prefigurare a bisericii creştine. Fecioara Maria devine ea însăşi „biserică vie”, o „sfântă a sfintelor” şi „chivot” sau „năstrapă de aur” (cea în care se păstra mana cerească), fiindcă ea va purta în pântece pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu: „A intrat în sfintele sfintelor cele vremelnice Sfânta sfintelor cea fără sfârşit. A intrat cortul cel nefăcut de mână al Cuvântului, chivotul cel raţional şi însufleţit al Pâinii vieţii care ne-a fost trimisă cu adevărat din ceruri” (Sfântul Grigorie Palama, „Omilii (III)”, Editura Doxologia, Iaşi, 2021, p. 120).

2) Ce moment a fost ales pentru intrarea în templu?

Cel mai probabil, atunci era Ziua Curăţirii, singura zi din an în care arhiereul putea intra în sfânta sfintelor (Levitic 16, 28-34). Copila Maria a fost adusă de părinţii ei, Sfinţii Ioachim şi Ana. Ritualul de atunci cerea ca fiecare credincios să rostească un psalm pe fiecare treaptă a templului. Fiecare dintre cei 15 psalmi (de la 119 la 133) rânduiţi pentru cele 15 trepte poartă şi acum denumirea de „o cântare a treptelor” (îi găsim în catisma optsprezece din Psaltire). Fecioara Maria a urcat ajutată doar pe prima treaptă, pe celelalte parcurgându-le fără oprire, „ca şi cum ar fi zburat” până sus, la templu.

3) La ce vârstă a intrat Maica Domnului în templu şi cât a stat acolo?

Dacă există unanimitate în privinţa faptului că Fecioara Maria a intrat la vârsta de trei ani în templu, cu privire la durata pe care ar fi petrecut-o acolo există diferenţe. Unii susţin că a stat 12 ani, adică la 15 ani ar fi ieşit, alţii că a stat până la vârsta de 12 ani, când apar scurgerile cele fireşti în trupul unei tinere femei: „Iar Preacurata Fecioară, rămânând nouă ani în cele nepătrunse şi în dumnezeiescul templu, a primit hrană cerească de la dumnezeiescul înger, ca una care a fost mai dinainte numită Maică a Dumnezeului îngerilor. Dar când a ajuns la neprihănita vârstă de doisprezece ani, s-au gândit preoţii să o scoată din Sfânta Sfintelor pe Fecioara, presupunând, ca tânără, că ceva femeiesc i s-a întâmplat ei” (Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, „Scrieri III. Panegirice”, Editura Doxologia, Iaşi, 2016, p. 420).

Poate că şi în amintirea faptului că a intrat la trei ani, Dumnezeu a rânduit ca sărbătoarea să fie trecută în calendar în luna a treia (adică noiembrie, întrucât anul bisericesc începe în septembrie), respectiv în ziua a opta a Postului Naşterii Domnului (adică pe 21 noiembrie; se numără inclusiv data de 15) – cifra a opta semnificând Ziua Învierii, dar şi ziua cea neînserată a Împărăţiei.

4) Unde a stat Maica Domnului în toţi aceşti ani?

Practic, e cea mai importantă întrebare. Din păcate, unii şi acum cred – fără a avea temei patristic – că Fecioara Maria a stat la templu cu celelalte fecioare. Alţii spun că a intrat în sfânta sfintelor, dusă acolo de Prorocul Zaharia, dar că ar fi ieşit sau că ar fi revenit în anumite momente. Acestora li se pare nefiresc ca o copilă să crească total izolată de lume, fără hrană, educaţie etc. Sfântul Grigorie Palama este categoric, argumentând pe pagini întregi că Fecioara Maria a stat de la trei ani doar în sfânta sfintelor, „îngerii înşişi şi, mai mult, nu umbrind-o, ci slujindu-i şi servindu-i cele pentru hrană, care nu se poate grăi ce fel era; într-atât de mult întrecea în minune şi vestita mană şi (hrana) adusă lui Ilie” (Sfântul Grigorie Palama, „Omilii (III)”, Editura Doxologia, Iaşi, 2021, p. 121). Maica Domnului se face, astfel, prototipul şi modelul oricărei vieţuiri isihaste pustniceşti, „trăind numai lui Dumnezeu, văzută numai de Dumnezeu, hrănită de Dumnezeu, păzită numai de Dumnezeu – Care avea să Se sălăşluiască în(tre) noi prin ea –, şi negreşit văzând şi ea numai pe Dumnezeu, făcându-L pe Dumnezeu propria hrană şi de Dumnezeu alipindu-se fără încetare” (op. cit., p. 124).

De altfel, şi Sfântul Proroc Ioan Botezătorul a rămas de copil, pe la trei ani, în pustie, după moartea mamei sale, Elisabeta, şi a crescut singur până s-a arătat oamenilor. Sfântul Grigorie Palama arată, prin analogie, că dacă sfânta sfintelor era accesibilă doar o dată pe an şi numai arhiereului, cu atât mai mult cea care devine Sfânta sfintelor se cuvenea să fie păzită de ochii tuturor: „Căci, dacă aceste sfinte ale sfintelor sunt nevăzute aproape de ochii tuturor şi erau închise pentru toţi oamenii şi pentru toate (…) cum oare atunci masa desfătării îngerilor, ogorul vlăstarului cel pururea verde, sau mai degrabă veşnic, obştescul altar de împăcare al întregului neam al oamenilor, unde o singură dată în toţi vecii a intrat Arhiereul cel Preadumnezeiesc şi Singurul cuvenit nouă – după (cuvântul) apostolului –, şi în care L-a împăcat şi L-a unit în chip neîmpărţit pe Dumnezeu cu oamenii, cum oare această vistierie feciorelnică să nu fi fost păzită în cele de nepătruns, ducând o viaţă nevăzută pentru toţi oamenii?” (op. cit., p. 107-108).