Maratonul construirii de terenuri şi săli de sport pentru şcolile ieşene

miercuri, 05 ianuarie 2022, 02:57
1 MIN
 Maratonul construirii de terenuri şi săli de sport pentru şcolile ieşene

La mai puţin de trei luni de la lansarea licitaţiei, contractul de proiectare şi execuţie a trei săli de sport pentru tot atâtea şcoli ieşene a fost semnat ieri de primarul Mihai Chirica.

Astfel, peste mai puţin de un an şi jumătate, elevii Şcolilor Gimnaziale „Nicolae Iorga”, „Alexandru Vlahuţă” şi „George Coşbuc” vor avea condiţii moderne de practicare a sportului.

Licitaţia, care a pornit de la valoarea estimată de 7,84 milioane de lei, s-a oprit la suma de 7,3 milioane oferită de asocierea Prima Construct SRL – Refconsteel SRL. Cele trei săli de sport vor avea o suprafaţă construită la sol de 550 mp, o înălţime maximă de 10 m şi dotări specifice pentru handbal, baschet, tenis, volei etc.

În prezent, sunt în toi lucrările de construire a unei săli de sport la Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” din Păcurari. Lucrările sunt făcute tot de Prima Construct SRL şi au termen de finalizare luna aprilie.

Urmează construirea sălilor de sport la Şcoala Gimnazială „Titu Maiorescu” şi la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”. Programul municipal include şi peste 40 de terenuri de sport, această investiţie având o valoare de peste 21 de milioane de lei, precizează un comunicat al Primăriei Iaşi.

Comentarii