Meseriaşii viitorului

Trebuie să ne gândim constant, dacă nu din ce în ce mai intens la viitor pentru că viteza cu care se trăieşte viaţa şi evoluează lucrurile astăzi depăşeşte orice limită anticipată. Transformările care au loc sunt uimitoare şi aproape instantanee. Efectiv te culci azi cu o situaţie în ţara ta şi în lume, dacă nu chiar la oamenii din jurul tău, iar mâine te trezeşti cu alta, complet diferită. Aproape că nu te mai recunoşti nici tu în oglindă după ce clipeşti de două ori… Având în vedere aceste lucruri nu poţi să nu te gândeşti măcar intuitiv la ce va fi mâine, peste un an, doi, peste 10 sau 20 de ani. Unele transformări pot fi uşor de anticipat pentru că începutul lor de acum este evident şi sunt şanse mici ca să li se schimbe traiectoria în următorii 5 sau 10 ani, să zicem.

Doar o simplă privire pe nomenclatorul de meserii de azi te face să iei creionul roşu şi să tai o mulţime dintre ele care mâine nu vor mai fi. Asta însemnând că acum e ultimul om care o mai prestează şi după ce el va muri, va lua şi meseria cu el. Ocupaţii pe cale de dispariţie sunt cam toate care au de-a face cu lucrul mai mult sau mai puţin manual realizate de un individ, cum ar fi acar, cizmar, reparator de stilouri, umbrele, brichete, hamal, pivnicer, plăpumar, pompagiu, rămar poleitor, recoltator stuf, remaieur ciorapi, cizmar, saltelar, smântânitor, telefonist. Aceste îndeletniciri îşi trăiesc sub ochii noştri ultimele clipe. De mâine nu vor mai exista, vor rămâne doar în amintirea noastră, în cărţi, în filme.

Eu aş merge şi mai departe şi aş spune că multe alte profesii care sunt acum pe cai mari în foarte scurt timp vor lua şi ele calea pierzaniei. Mă refer aici la una fără de care viaţa modernă nu se poate concepe, dar care este trecătoare, aceea de şofer. Mi-e imposibil să îmi imaginez drumurile din această lume peste 50 de ani dacă numărul de maşini va continua să crească aşa cum o face azi. Este evident că ceva se va întâmpla, vrând-nevrând, ca să mai putem fi mobili, să ne mai putem deplasa dintr-un loc în altul, iar asta nu se va mai putea face în ritmul de dezvoltare actual şi cu structura noastră rutieră, nu doar din România, ci din întreaga lumea. E nevoie de schimbări radicale şi una dintre ele e să se limiteze ori să se elimine complet deplasarea cu maşini individuale, iar dacă acest lucru nu se va putea face, atunci să se treacă la circulaţia aeriană pentru că pe sol nu se va mai putea fizic, nu va mai fi suficient spaţiu, chiar dacă străzile vor fi suspendate unele peste altele.

Prin aer posibilităţile sunt aproape nelimitate, iar în acele condiţii şoferii de azi nu-şi vor avea locul. Burtosul cu volanul în mână va fi demult trecut la pensie, locul lui luându-l computerul de bord autonom şi fără nume. Da, foarte curând nu vom mai merge cu maşini pe şosele, ci cu aparate zburătoare asemănătoare maşinilor, poate drone, şi vom circula pe culoare invizibile prin aer, pe deasupra pământului, fără semne de circulaţie, fără scandaluri în intersecţii. În cel mult 50 de ani lucrurile vor fi astfel. Mulţi dintre noi vor prinde acele vremuri. Ironia face că probabil cam tot în acea perioadă vom fi terminat şi noi, românii, de construit autostrăzile din Moldova, care vor deveni foarte curând inutile…

Vor apărea profesii noi pe lângă cele actuale de care e greu să „scapi”, cum ar fi agentul de orice fel, avocatul, cercetătorul, consilierul, medicul, inginerul şi, bineînţeles, expertul, directorul sau şeful. Astea vor dăinui la infinit. Nici artiştii nu vor dispărea atâta timp cât omul va mai avea cât de cât un suflet. La fel şi arhitecţii, şi designerii.

Cea mai veche meserie va rămâne pe acelaşi loc binemeritat dintotdeauna, doar că va căpăta nuanţe dintre cele mai diverse şi ciudate. Roboţii umanoizi vor concura oamenii în acest domeniu până la monopol şi vor veni „bucuroşi” în întâmpinarea clienţilor cu cele mai diverse servicii şi pentru toate gusturile. Fără mofturi, fără riscuri, cu igienă totală şi la preţuri rezonabile. Nici nu văd cum va fi altfel.

La nivelul relaţiilor de familie vor interveni schimbări majore, din ce se observă chiar azi. După cât de mult se acceptă şi se încurajează „libertatea” sexuală, de pildă, cu siguranţă în viitor procentajul relaţiilor non-hetero va creşte fulminant, acest lucru având un impact major asupra societăţii, relaţiilor umane, în general, şi a meseriilor, evident, în particular. De aici vor apărea o mulţime de noi îndeletniciri.

Cum dorinţa de a avea copii nu se va schimba pentru că omul în esenţa lui va rămâne acelaşi încă multe mii de ani, dar având în vedere că în cupluri de acelaşi sex procrearea nu se poate face decât cu intervenţii exterioare, vom vedea în viitor cum înfloresc meserii care până acum au fost neglijate aproape total. Mama surogat, un exemplu, va apărea în câţiva ani în nomenclatorul meseriilor, bag mâna în foc. E total logic. Cum poate avea copii o familie formată din doi bărbaţi decât prin externalizarea serviciului, prin semnarea unui contract de colaborare cu o femeie, cu o doamnă de specialitate? Poţi apela, evident, la prieteni, dar nu la infinit şi nu oricând.

Adopţiile de copii abandonaţi va fi în continuare o soluţie, asta e sigur, dar una din ce în ce mai puţin fiabilă pentru că autorităţile vor face tot ce vor putea pentru a încuraja păstrarea copiilor de către părinţi în locul înstrăinării lor, cum e şi firesc.

De cealaltă parte, o altă meserie ce va înflori va fi aceea de donator de spermă. Nu glumesc deloc, tot ce spun aici e un raţionament cât de poate de realist. Cum poate avea copii un cuplu format din două femei, decât tot cu ajutorul unui contract de colaborare cu o bancă de sămânţă umană sau cu o terţă persoană de sex opus? Dacă azi nu apare pe nomenclator, tot în câţiva ani vom venea introdus acolo la litera D acest nume: Donator material seminal. Va fi o profesie bănoasă şi uşoară…

Drept consecinţă directă a acestor noi apariţii, profesiile de psiholog şi psihoterapeut vor exploda din cauza numeroaselor probleme de adaptare a noilor generaţii provenite din familii din care va lipsi mereu cel puţin un părinte biologic care nu poate fi niciodată înlocuit cu nimic, în pofida dragostei şi grijii demne de laudă ale familiei adoptive. Copiii abandonaţi de ambii părinţi biologici vor tânji după aceştia vrând-nevrând, chiar dacă vor fi iubiţi şi îngrijiţi ca la carte de cei doi taţi sau de cele două mame adoptive. Copiii care vor avea doar un tată biologic, vor simţi lipsa mamei, pe care celălalt tată nu o va putea suplini în totalitate, şi invers, cu cei care vor avea doar o mamă biologică. Psihoterapeuţii vor prospera…

În concluzie, nu ştiu ce să zic, încrengătura de implicaţii ce decurge din viitorul acesta atât de aproape, de sigur, dat şi atât de deschis către orice, depăşeşte la un moment dat orice logică sau imaginaţie.

Briscan Zara este scriitor şi publicist