Micii pompieri: 200 de elevi ieşeni s-au întrecut în weekend la Tomeşti

luni, 16 mai 2022, 01:50
1 MIN
 Micii pompieri: 200 de elevi ieşeni s-au întrecut în weekend la Tomeşti

Aproximativ 200 de elevi din ciclul gimnazial din judeţ au participat la finalul săptămânii trecute, la Tomeşti, la Concursul Naţional pe tematica protecţiei civile „Prietenii pompierilor”, competiţie organizată de Inspectoratul Şcolar. Etapa de la finalul săptămânii trecute a fost organizată la nivel judeţean, urmând ca la finalul lunii să aibă loc etapa naţională, iar în luna iulie va avea loc etapa internaţională. Concursul de vineri a fost organizat în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi.

„Elevii participanţi la acest concurs, organizat pe Stadionul «Mircea Andrioaie», comuna Tomeşti, fac parte din echipele cercurilor tehnico-aplicative «Prietenii pompierilor» ce activează în şcolile înscrise la concurs.  Aceştia au dovedit că au cunoştinţe teoretice referitoare la măsurile de apărare împotriva incendiilor, dar şi curaj, spirit de echipă, forţă şi rezistenţă pentru a parcurge cele două probe practice: «Pista de îndemânare peste obstacole», „Ştafeta de 400 m cu obstacole»”, au explicat reprezentanţii ISJ Iaşi.

La competiţia de la finalul săptămânii trecute au participat 15 echipe, premiile fiind adjudecate, prin cumularea punctajelor obţinute la cele 3 probe de concurs, de trei echipe. Astfel, Premiul I a fost obţinut de Şcoala Hărmăneştii Vechi, premiul II de Şcoala Gropniţa, iar Premiul III de ŞcoalaCiorteşti. Etapa naţională va avea loc în perioada 26 – 29 mai, la Satu Mare, iar cea internaţională între 17 – 24 iulie, la Celje, Slovenia. 

 

 

Comentarii