De Business

Punem punctul pe știi

Ministrul Muncii la Iaşi: de la facturile la energie, la salariul minim şi pensiile speciale

Marius Budăi a explicat intervenţia statului în subvenţionarea sau plafonarea preţului energiei şi a pledat pentru „un dialog onest” între angajat şi angajator

sâmbătă, 29 ianuarie 2022, 02:50
4 MIN
 Ministrul Muncii la Iaşi: de la facturile la energie, la salariul minim şi pensiile speciale

Ministrul Muncii s-a întâlnit ieri, la Iaşi, cu reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor în cadrul Comisiei de Dialog Social, întrunită la Prefectură pentru prima dată în ultimii doi ani. Liderii sindicali s-au arătat interesaţi de aplicarea Legii salarizării şi a Legii pensiilor, în vreme ce reprezentanţii patronatelor au discutat cu ministrul Marius Budăi măsurile pe care Guvernul le-a luat până acum şi efectele negative ale crizei energetice. (FOTO: de la stanga la dreapta Bogdan Cojocaru-prefectul judetului Iasi, Mariu Budai-ministrul Muncii si parlamentarul Maricel Popa)

Ministrul a amintit interdicţia, impusă prin ordonanţă, asupra deconectării consumatorilor – pe parcursul refacerii facturilor întocmite în mod eronat, perioadă în care nu pot fi aplicate nici majorări la facturile neachitate. Totodată, au fost plafonate preţurile „la valori care să aducă o diminuare a efortului bugetar pentru fiecare consumator”.

Ministrul a vorbit apoi de rezolvarea inechităţilor din sistemul de pensii, condiţie din PNRR, printr-o lege şi prin asumarea unui efort bugetar care să crească pensiile mici la acelaşi nivel cu cele acordate pentru contribuţii similare. „Nu ne dorim să rezolvăm inechitatea coborând pensia mai mare, ci trebuie să ridicăm pensia mai mică la nivelul celui care are pensia mai mare”, a explicat ministrul Muncii efortul bugetar menţionat mai sus. Cu excepţia celor din sectorul Apărare şi Ordine Publică, volumul pensiilor din sistemul public, inclusiv cele ale agricultorilor şi cele minime, şi al celorlalte pensii „speciale” plătite prin Casa Naţională de Pensii (ale funcţionarilor parlamentari, ale magistraţilor, ale corpului diplomatic, ale navigatorilor şi ale celor de la Curtea de Conturi) înseamnă „undeva între 8,1-8,2 la sută din PIB”.

Cât priveşte preţul energiei, scumpirile „au creat un deranj foarte mare din punct de vedere social”, a apreciat Marius Budăi. „Suntem extrem de atenţi asupra a ceea ce se întâmplă cu preţurile din energie. Fluctuaţia foarte mare de la o lună la alta ne face să acţionăm pas cu pas. Cu siguranţă, dacă va fi nevoie de intervenţia statului după data de 31 martie, cu siguranţă vom reacţiona, nu vom sta pasivi”, a adăugat el. Ministrul a mai afirmat că este posibilă orice variantă care să vină în sprijinul consumatorilor, mai ales în rândul celor vulnerabili, dar şi în sprijinul IMM-urilor. „Cea mai bună protecţie socială este crearea unui loc de muncă. Noi suntem acum în situaţia în care IMM-urile să îşi apere locurile de muncă, abia după aceea să implementeze măsuri economice, să creeze locuri de muncă. Pas cu pas, reacţie cu reacţie”, a afirmat ministrul Budăi.

Salariul minim şi pensia mică

În România sunt aproximativ 1,6 milioane de contracte de muncă încheiate pe salariul minim, a declarat Marius Budăi în aceeaşi zi în care Eurostat, Oficiul European de Statistică, a publicat un top al statelor după cuantumul acestui venit. Astfel, cele mai mici salarii minime din Uniunea Europeană sunt plătite în Bulgaria (332 de euro), Letonia (500 de euro) şi România (515 euro), iar cele mai mari, în Luxemburg (2257 euro), Irlanda (1775 euro) şi Olanda (1725 euro). Întrebat dacă majorarea salariului minim brut în România de la 1 ianuarie 2022 (de la 2300 la 2550 lei) va determina unii angajatori să restrângă numărul angajaţilor, ministrul a spus că „dialogul trebuie să fie onest în ambele sensuri”. „Atunci când mediul de afaceri se va apleca asupra angajatului cu mai multă atenţie şi angajatul se va simţi respectat, cu siguranţă şi randamentul muncii va creşte şi asta va duce la creşterea rezultatului exerciţiului financiar. În acelaşi timp, trebuie să creăm măsuri pentru a încuraja ocuparea şi pentru a sprijini angajatorul”, a spus ministrul Muncii, amintind banii alocaţi de minister pentru ucenici, absolvenţi, tineri şi şomeri de peste 45 de ani.

Cât priveşte munca la negru sau parţial la negru („gri”, respectiv o parte din leafă plătită pe lângă contract), ministrul a menţionat lipsa sesizărilor oficiale la Inspecţia Muncii. „Doar pe vorbe nu putem face nimic”, a adăugat el, invocând „o mică înţelegere între angajat şi angajator pe care nicio autoritate a statului nu va putea vreodată să o descopere”. „Noi, autorităţile, trebuie să conştientizăm în primul şi-n primul rând angajatul”, a mai spus Marius Budăi, arătând spre pensiile care „sunt aşa cum sunt” după zeci de ani lucraţi pe salariu minim, de multe ori nu la normă întreagă, ci la fracţiune de normă.  

Cifre oficiale actuale ale pieţei muncii din România

  • 6.593.847 de contracte de muncă
  • dintre acestea, peste 700 de mii sunt parţiale (cu fracţiune de normă, respectiv de 2 ore, 4 sau 6 ore/zi)
  • 5.563.587 de salariaţi
  • creşterea numărului locurilor de muncă de la începutul anului: 81.490

Informaţiile la zi au fost prezentate ieri la Iaşi de Nicolae Bratu, inspector general de stat la Inspecţia Muncii. Potrivit ultimelor date statistice, în octombrie 2021, în judeţul Iaşi erau înregistraţi 182 de mii de salariaţi.

VEDEȚI ȘI:

Ministrul Muncii, la ZdiTV: despre salarii, pensii speciale și criza energiei – AICI

Comentarii