Caută 
1 MIN
Insulele arhipelagului Galapagos sunt accesibile turiştilor de doar câteva decenii, de când oficialităţile au decis să dezvolte infrastructura. Numele lor vine de la cuvântul spaniol galapaga, care înseamnă ţestoasă uriaşă. Aflate la o mie de kilometri în largul Pacificului, pe Ecuator, şi nelocuite, spaniolii nu le-au intuit importanţa strategică, astfel încât au fost integrate tânărului stat ecuadorian în 1835. Sunt în total 19 insule, dintre care Santa Cruz şi Isabela sunt cele mai mari şi mai populate. Suprafaţa totală a insulelor este de 8010 km pătraţi, iar cea oceanică de aproape 60 de mii km pătraţi.
După semnalul dat de Darwin, statul Ecuador le-a promovat ca rezevaţie naturală în anul 1935, ulterior ca parc naţional, iar în anul 1978 au fost incluse în Patrimoniul Mondial Unesco. Toate aceste măsuri au salvat insulele de la un dezastru ecologic prin vânarea speciilor unice, iar astăzi ele sunt perla coroanei turismului ecuadorian. Măsurile de securizare a ecosistemului galapagian sunt azi extrem de dure. Spre exemplu, este interzisă aducerea pe insule a oricăror seminţe care ar putea periclita unicitatea ecosistemului. Şi mai dure sunt măsurile punitive la adresa oricărei tentative de lovire sau ucidere a speciilor faunistice, mergând până la închisoarea de patru ani.
Accesul în arhipelag se face printr-un aeroport elegant de pe o insulă minusculă, foarte apropiată de Santa Cruz. Numărul vizitatorilor este restricţionat, pentru a evita o invazie necontrolatăşi a asigura protecţia speciilor. Eşti avertizat ferm cu privire la orice încercare de a te apropia de blândele iguana ori de magnificele ţestoase.
Cum veneam din jungla paradisiacă a Amazonului, prima impresie la contactul cu arhipelagul a fost una negativă. Culoarea dominantă este negrul dat de rocile vulcanice, vegetaţia este pitică, iar vântul puternic venit din infinitul oceanului pare să te ia pe sus. Şi cum a iulie este iarnă australă, până la reşedinţă suntem însoţiţi de o ploaie rece ca o lapoviţă. Însă vremea se înseninează brusc şi simţim că totuşi suntem pe ecuator. Traversăm cei câţiva zeci de kilometri cu un taxi, timp în care admirăm sobrietatea încremenită a peisajului. Lava vulcanilor a încremenit în forme spectaculoase cu milenii în urmă. Ea a devenit între timp o rocă dură, folosită masiv în construcţii. Aproape totul pe insulă este construit din această rocă.
Cei aproape 30 de mii de locuitori ai arhipelagului trăiesc practic din turism. Preţurile sunt mai piperate decât în capitală, însă unicitatea spectacolului de aici, merită investiţia. De altfel şi statul are grijă să te taxeze suplimentar, pentru a alimenta fondul de protecţie a speciilor. Străinii nu pot deţine proprietăţi pe insule decât dacă dobândesc cetăţenie ecuadoriană. Măsură inspirată, menită să evite luarea în posesie a acestui teritoriu magnific de către ne-ecuadorieni. Dar gazda noastră este totuşi o familie de evrei ruşi naturalizaţi, care mai deţine şi cetăţenie canadiană.
Santa Cruz este un orăşel de coastă viu colorat, cu o puzderie de pensiuni şi restaurante cochete, tipic latino american. Ambarcaţiunile aduc toate speciile de peşte oceanic, pe care îl poţi cumpăra direct din port. Oameni şi animale convieţuiesc armonios, semn că regulile ferme produc urmări. Pe plajă te întâmpină colonii de lei de mare ori splendidele iguana marine, care acumulează căldură solară. S-au obişnuit cu forfota turistică şi nu dau semne că i-ar deranja. În piaţa de peşte te împiedici de lei de mare leneşi, care aşteaptă tacticos raţia de peşte de la negustori. S-au dedulcit cu ton şi refuză plictisiţi peştele mai ieftin.
În imediata vecinătate a oraşului, într-o zonă mirifică, se află Centrul de cercetări Charles Darwin, subvenţionat de guvernul SUA, care găzduieşte şi un impresionant memorial dedicat ilustrului savant englez.
Plajele albe şi aproape pustii din Galapagos sunt raiul pe pământ pentru mulţimea de iguane marine adunate în pâlcuri, pentru a acumula căldura solară atât de necesară pentru perioada de vânat în apele oceanului. Mulţime de mangrove cu crengile întoarse în apele oceanului te întâmpină pretutindeni pe coastă. Insulele sunt învăluite într-o linişte siderală de început de lume, care te duce cu gândul la vremea Facerii şi la pacea rânduită de Dumnezeu peste lume. Insulele Galapagos au această calitate unică de a te transpune în dimineaţa creaţiei şi a istoriei, în care duhul lui Dumnezeu s-a aşezat liniştit peste ape. Poate în niciun alt colţ din lume nu intri în atmosfera începutului nedesluşit şi în ordinea naturală, nesmintită, a vieţii în matca ei genuineă, ca în arhipelagul Galapagos.
Şi acum ţestoasele uriaşe din Galapagos. Mi le-am imaginat mereu, dar niciodată nu am crezut că voi ajunge să le văd de aproape. Fiinţele acestea care par că tocmai au descins din Arca lui Noe au un calm nepământean, privindu-te blajin, netulburate că ai putea să le strici rânduiala lor tainică. Se plimbă greoi prin păienjenişul păturii ecuatoriene, aproape de plajă sau în rezervaţii. Îşi poartă uriaşele carapace veacuri în şir, parcă sfidând limitele fatale ale vieţii oamenilor. Le privesc cu luare aminte pe cele mai bătrâne: au fost contemporane cu ultimul rege incaş şi cu Pizzaro. Ce dar divin să-ţi măsori viaţa în secole! Cele mai bătrâne au carcasele aproape aplatizate, iar geometria lor sofisticată abia dacă se mai poate distinge. Te privesc în ochi cu o curiozitate calmă şi inocentă.
Mihai Dorin este istoric şi publicist
