Miracolul egiptean (II)

Aventura

Dacă ai curaj, ştiind că vei avea de-a face cu specia foarte rafinată în meşteşugul dedublării a oamenilor deşertului, ajungi să înţelegi obiceiuri de demult, mentalităţi şi moravuri pe care altfel nu le poţi cunoaşte. Ne-am încumetat să luăm Egiptul „la picior”, de la Alexandria începând şi până la Luxor şi apoi Assuan. Am închiriat o maşină şi ne-am aventurat prin labirintul oriental al oraşelor, ca să cunoaştem viaţa reală şi nu cea din pliantele turistice. Aşa am aflat despre Cairo că nu e un oraş din O mie şi una de nopţi, ci un conglomerat sufocant de clădiri înghesuite şi bulevarde strălucitoare, în spatele cărora afli o lume pestriţă trăind la limita subzistenţei. Pădurea de blocuri ridicate în anii socialişti ai lui Gamal Abdel Nasser se întinde cât vezi cu ochii, într-o înlănţuire grotescă, fără cel mai mic respect pentru reguli urbanistice. Abia acolo am cunoscut oraşul tentacular, compus din blocuri cu zeci de etaje la distanţă de doar câţiva metri. Acestea par fantomatice, întrucât îţi este greu să-ţi imaginezi că în ele pot trăi cu adevărat oameni. Viaţa reală se desfăşoară pe străzile înghesuite, unde sângele oilor sacrificate se amestecă cu praful, gunoaiele şi muştele. Intri în această atmosferă aproape firesc, după cosumarea primului şoc. În hipermarketuri, o armată de angajaţi îţi stă la dispoziţie cu servicii prompte şi zâmbete de complezenţă.

Pe străzile pline de maşini din toate epocile ori şarete trase de cai şi măgari, te încumeţi doar dacă ai nervi de oţel şi agilităţi de prestidigitator. Îmi declin orice competenţă şi las totul în grija ginerelui meu american, care deşi trăit în lumea regulilor, demonstrează un talent demn de invidiat în evitarea coliziunilor. Suntem opriţi de un poliţist vigilent, care ne invită la o negociere din care trebuie să înţelegem, de fapt, cât de prost este el plătit. Când realizăm capcana, plecăm în trombă, lăsându-l pe poliţistul milog să ne ia urma în vacarmul metropolei.

Construite în mare grabă, în anii de boom economic din perioada Nasser şi a influenţei sovietice, cartierele capitalei sunt acum puse la pământ, pentru a rezolva problema mult mai importantă a circulaţiei rutiere. Mii de blocuri sunt demolate într-un ritm ameţitor. De câţiva ani a început construcţia Noului Cairo, oraş luxos, compus din clădiri oficiale, muzee, universităţi. Printre edificiile recente şi Noul Muzeu Egiptean, în care vor fi aduse comorile arheologice ale Egiptului Vechi.

Toată viaţa socială, economică şi culturală a Egiptului se desfăşoară de-a lungul Nilului, de la cataracte şi până în deltă. Azi, la fel ca pe vremea lui Herodot şi a vechilor dinastii, Egiptul este „darul Nilului”. Probabil nicio altă arteră fluvială din lume nu a jucat un rol atât de important în istoria civilizaţiei. Dincolo de albia majoră a fluviului, care are o lăţime de până la 20 de km, peisajul devine selenar. Un şir de munţi arizi însoţesc Nilul pe aproape întreaga sa vale. De cum ai depăşit albia, aproape nu mai întrezăreşti urme de viaţă.

Arhitectura încremenită a decorului deşertic contrastează plăcut cu exuberanţa vieţii din albia Nilului. Toată viaţa Egiptului se înghesuie pe această limbă de pământ. Cum să nu fi fost zeificat acest fluviu dătător de viaţă, poate cel mai important din istoria civilizaţiei.

Ca să ajungi la Assuan ori să te încumeţi până la cataracte e bine să eviţi trenul. E o cursă cu obstacole, despre care nu ştii niciodată cum se va încheia. Dacă ai destui bani poţi lua vaporul sau poţi închiria pentru câteva zile o ambarcaţiune mică. Dacă nu, închiriezi o maşină care îţi dă libertatea să vezi cele mai multe din comorile Egiptului. O autostradă nouă, încă nefinalizată, mă face gelos că nu sunt egiptean. Cum să nu-ţi aminteşti că în ţărişoara noastră nu o mai scoatem la capăt pe acest subiect? Să fie corupţia de la noi mai întinsă şi mai paralizantă decât în Egipt?

În fine, oamenii. Egiptenii sunt obişnuiţi cu turiştii, le cunosc slăbiciunile, ştiu să le exploateze, reuşind să-şi rafineze mijloacele. Oricât ai fi de vigilent, nu poţi evita capcanele. La Piramide, la Valea Regilor, la marile temple de la Luxor şi oriunde, egiptenii se oferă să te ghideze la un preţ aparent rezonabil. Dar nu bănuieşti că ai intrat de fapt într-o reţea. Cineva te conduce plin de bunăvoinţă pe platoul piramidelor de la Giza cu o şaretă. Apoi te predă altuia care te urcă pe o cămilă, ca să simţi adierea deşertului. Plăteşti din nou. Apoi ţi se oferă o bere rece la un preţ de… deşert. La intrarea în Piramide mai plăteşti o dată. Urmează asaltul celor care îţi oferă cotracost să faci fotografii în locuri interzise. Printre ei, poliţişti. După care te conduc la prietenul comerciant de antichităţi contrafăcute, de papirusuri ori parfumuri orientale. În fine, dacă nu te trezeşti la timp, constaţi că ai rămas fără bani. Americanii sunt vânaţi pentru naivitatea şi generozitaea lor. Invers decât francezii, evitaţi, prudent, din pricina zgârceniei lor.

Mihai Dorin este istoric şi publicist