Mulți neozeelandezi și-au predat armele de foc după atacul de la moschee

marți, 19 martie 2019, 13:45
1 MIN
 Mulți neozeelandezi și-au predat armele de foc după atacul de la moschee

Mulți neozeelandezi au început să-și predea armele de foc după atacul de vinerea trecută comis cu armament cumpărat legal. 50 de oameni au murit în cele două moschei din Christchurch luate cu asalt de australianul înarmat.

În semn de omagiu pentru victime, premierul Noii Zeelande a deschis ședința extraordinară a Parlamentului cu urarea de bun venit în limba arabă.

"Domnule preşedinte al Parlamentului, 'Salam aleikum'!  Pacea fie dumneavoastră şi cu noi toţi" – așa a început premierul Jacinda Ardern ședința legislativului.

Premierul a anunțat, în discursul din Parlament, că rudele din străinătate ale celor uciși în atacuri vor primi imediat vize pentru a veni la înmormântări, funeraliile vor fi integral plătite de guvernul neozeelandez, la fel și costul repatrierii corpurilor, dacă familiile vor ca înmormântările să fie în țara de origine.

Mulți cetățeni au început deja să predea de bunăvoie la poliție armele de foc pe care le dețin legal.

Atacatorul și-a cumpărat, de altfel, 4 dintre cele 5 arme folosite de la un magazin din Christchurch – orasul în care a comis atacul.

stiri.tvr.ro

Comentarii