O altă vorbă-n vânt

Mergeam deunăzi pe trotuar prin oraşul nostru minunat şi am constatat, acum că s-a topit zăpada, ca şi în anii precedenţi, cum iese “adevărul” la iveală. Parcă perioada de omăt impecabil ne şterge de fiecare dată din amintiri ca un burete realitatea urâtă şi imperfectă, dar topirea lui ne-o readuce în actualitate şi parcă e mereu mai hidoasă ca înainte. Albul era doar o iluzie trecătoare, un vis, uscatul acesta umed şi murdar este adevărul. Iar adevărul e că avem o ţară frumoasă, dar total neîngrijită, murdară, asemenea unei ţărăncuţe plină de noroi până-n gât şi cu hainele zdrenţuite pe ea.

Peste tot zac unul lângă altul, rahaţi nesfârşiţi de câini, pisici şi poate chiar de om, perfect conservaţi de gerul puternic al ultimelor zile. Aproape fiecare bucată de pavaj are pe ea turtită o gumă albă de mestecat. Scuipaţii, chiştocurile de ţigară şi restul mizeriei nu le mai pun la socoteală.

Şi în fiecare an mă loveşte aceeaşi întrebare, de ce alţii pot să fie curaţi, ordonaţi, iar noi nu? De ce ei îşi pot păstra ţara curată, iar noi pur şi simplu nu putem? Ce ne împiedică să îngrijim locurile în care stăm şi ne plimbăm? O fi oare lipsa banilor, aşa cum se spune? E nevoie de bani ca să strângi rahatul câinelui tău de pe trotuar, să îţi ridici hârtia, chiştocul de ţigară, sticla de plastic, prezervativul de pe jos şi să le pui în locurile speciale pentru aşa ceva la doar câţiva paşi distanţă? Nu cred, orice s-ar spune, nu cred. Noi nu avem nevoie de bani ca să fim fericiţi şi mulţumiţi în ţara noastră, nu trebuie să vină firme specializate plătite cu bani europeni ca să ne şteargă la gură sau la fund şi să ne măture ograda. Asta ţine numai şi numai de educaţia noastră, de cei şapte ani de acasă şi de următorii. Dacă e vorba de bani, atunci da, ar trebui să se dea bani pentru educaţia populaţiei. Nu doar a copiilor, ci a întregii populaţii. Şi nu educaţie teoretică, ci practică…

Popoarele civilizate nu sunt numite astfel pentru că au bani mai mulţi, ci pentru că sunt “civilizate”, adică educate, au înţeles după ani de învăţare a regulilor că e bine, necesar, frumos, sănătos să păstreze curăţenia, ordinea şi frumuseţea în ţara lor pentru a fi fericiţi. Este un factor cheie în fericire.

Se măresc salariile, creşte puterea de cumpărare, dar dacă nu este educaţia care să înveţe oamenii ce să facă cu aceşti bani în afară de achiziţionarea de lucruri de multe ori inutile, atunci chiar aceşti bani vin de pomană, pentru că cei care îi primesc nu vor deveni mai mulţumiţi, ci doar şi mai nesătui.

Toate astea pentru a nu mai avea rahaţi, gumă de mestecat şi mizerie pe trotuare, şoferi nesimţiţi, dezordine în trafic, cocălari, politică de două parale, certuri la televizor, crime, corupţie, demagogie. Pentru că toate astea sunt legate de educaţie. Lipsa ei duce întotdeauna la rele şi nefericire.

Dacă te gândeşti la acest lucru şi încerci să schimbi personajul din fiecare faptă rea cu unul educat, ai să constaţi că acea faptă nu s-ar mai fi întâmplat niciodată. Pentru că educaţia te împiedică pur şi simplu să faci ceva rău, urât şi murdar. E o piedică pe care doar cei educaţi o înţeleg.

Un om needucat este unul care nu face/ nu poate face anumite legături în cap în privinţa unor lucruri şi situaţii logice pentru că nu a fost învăţat să le facă. El nu are instrumentele necesare pentru a le face. Din această cauză nici nu le vede înţelesul şi rostul, luându-le drept gesturi, fapte inutile, poate chiar degradante. Educaţia îţi dă aceste instrumente din experienţa anterioară a altor oameni, profesori, educatori, pedagogi şi te face să gândeşti în perspectivă, să vezi consecinţele faptei tale. Pentru că educaţia înseamnă cunoaştere, iar cunoaşterea este principalul nostru atu în faţa celorlalte animale. Ea te împiedică pur şi simplu să greşeşti faţă de tine şi faţă de alţii. Te ajută cel mai mult să fii fericit, să descoperi ce înseamnă să fii fericit, ce este fericirea cu adevărat. Educaţia, doar educaţia.

Prin educaţie poţi transforma un monstru într-un iepuraş, un porc plin de noroi şi căcat într-o frumuseţe de îngeraş. Prin educaţie faci cu adevărat minuni, cu educaţia nu poţi da greş niciodată. E aproape magică, dacă vreţi… Are întotdeauna efecte pe termen lung şi foarte lung şi odată implementată merge de la sine, se propagă singură cu o minimă susţinere. Trebuie doar să ajungi la un anumit nivel de la care să spui că se poate duce mai departe pe propriile picioare.

Dacă s-ar adopta un sistem de educaţie (atenţie, nu învăţământ, nu doar copiii să fie implicaţi) eficient, generalizat şi constant, în doar câţiva ani România s-ar ridica la un nivel mult mai aproape de celelalte ţări decât dacă s-ar pompa miliarde şi miliarde de euro sau dolari în economie. Banul nu te va face mai bun sau mai fericit, nici măcar mai mulţumit de viaţa ta, ci doar mai bogat şi atât.

De ce nu se gândeşte nimeni la un lucru atât de evident?

Finlanda, aflată în fruntea clasamentului fericirii făcut anul acesta, nu este acolo din întâmplare, ci pentru că are cel mai performant sistem educaţional din lume care, iată, dă rezultate garantate.

Când cineva se gândeşte la o ţară înapoiată, nu se gândeşte la faptul că oamenii aceia sunt săraci, ci în primul rând că sunt necivilizaţi, că nu au fost atinşi de flama lumii educate, că nu i-a învăţat nimeni cum să se educe singuri. Pentru că da, educaţia trebuie să vină de undeva, trebuie să fie implementată cu bună ştiinţă, ea se propagă, chiar se fură sau se împrumută şi se asimilează. Puţini indivizi pe lume se pot educa singuri, aceia sunt exemplare excepţionale, majoritatea au nevoie de ajutor. Statul nu trebuie să vină de undeva de sus asupra individului, ca un părinte extrem de grijuliu, şi să îi bage în gură, să îi sufle nasul, să îl îmbrace, să îi strângă gunoiul la orice pas, el trebuie să îşi înveţe odrasla să fie bine crescută şi silitoare, altfel, mai bine o ţine acasă, între patru pereţi, ca pe animale…

Briscan Zara este scriitor şi publicist