O mărturie de excepţie

Minunată idee a avut Ioana Bentoiu încredinţând tiparului scrisorile pe care tatăl ei, marele compozitor Pascal Bentoiu, i le-a trimis în anii ’90 şi în 2004, scrisori în care tatăl îi prezenta fiicei (aflată de ceva vreme în Elveţia) un tablou sintetic al evoluţiei României din interbelic până în perioada post-comunistă, nelipsind elementele autobiografice. Chiar aşa se intitulează cartea: Istorie trăită. Scrisori pentru Ioana (Humanitas, 2022) şi ea e o lectură nu doar pasionantă ci şi în cel mai înalt grad instructivă, deoarece Pascal Bentoiu face consideraţii de o exemplară luciditate şi reconstituie o întreagă epocă. Şi ce epocă…

Câteva rapide lămuriri sunt, cred, necesare, Aşadar, Pascal Bentoiu (1927-2016), compozitor, muzicolog, intelectual rafinat, având drept violon d’Ingres pictura, a fost persecutat politic în anii ’50 după care a desfăşurat o prodigioasă activitate. Tatăl său, Aurelian Bentoiu (1892-1962), avocat celebru, ministru liberal, a zăcut prin temniţele comuniste vreo 13 ani şi a murit în 1962 la Jilava. Soţia lui Pascal, Annie Bentoiu (1927-2015), o doamnă – toţi cei care au cunoscut-o pot depune mărturie – de o distincţie rară, excepţională traducătoare din şi în franceză, poetă, autoare a unei superbe cărţi cu caracter autobiografic intitulată Timpul ce ni s-a dat; şi ea cu „origine nesănătoasă”, a fost obligată o vreme să lucreze ca dactilografă. Ioana Bentoiu, fiica, soprană, profesoară de canto, s-a stabilit în Elveţia în 1981. Să o amintim şi pe sora lui Pascal, scriitoarea Marta Cozmin (1930-2006), căsătorită cu un medic ce s-a afirmat ca poet şi ca traducător al tragediilor greceşti, sub numele de Alexandru Miran. Familia Bentoiu a fost dată afară din casă după arestarea lui Aurelian Bentoiu. Bunicul matern al Ioanei a fost arestat de două ori şi dat afară din casă, bunica maternă fost nevoită să se ascundă la Olteniţa. Unul dintre fraţii bunicului matern a fost arestat, dat afară din casă şi trimis în domiciliu obligatoriu la Piteşti, fratele lui Aurelian Bentoiu a murit în închisoare, verii lui Annie au fost fie arestaţi, fie daţi afară etc. Nu e de mirare că Pascal Bentoiu priveşte regimul comunist cu un ochi necruţător, dar, lucru remarcabil, trece dincolo de tragediile familiale şi pune accentul pe dimensiunile naţionale ale acelei calamităţi istorice care a fost comunismul.

Lucid apreciază Pascal Bentoiu şi perioada interbelică, mai ales demenţa legionară. Arată, cu date concrete, că – paradoxal – în timpul războiului situaţia economică a României era foarte bună. Vedem apoi modul în care, prin fraudă şi teroare, comuniştii au luat puterea. Îi face un portret în tuşe groase lui Lucreţiu Pătrăşcanu, departe de mitul „intelectualului” trădat de tovarăşii săi: Pătrăşcanu apare ca un mare ticălos, victimă a altor ticăloşi încă şi mai fără scrupule. Petru Groza? O „lichea sinistră”. Impecabilă e analiza structurilor de putere comuniste. Nu lipsesc anecdotele cu miez, ca aceea în care apare viitorul scriitor şi critic literar Paul Georgescu. Portretist inspirat, autorul spune despre Hruşciov că avea un comportament „zbanghiu”. Amănuntele despre viaţa cotidiană de la finele anilor ’40 şi din anii ’50 sunt percutante şi nu o dată răscolitoare (e inserat şi un text al lui Annie Bentoiu intitulat Note despre viaţa zilnică în stalinism: şi acolo detaliile îţi dau fiori).

Detestând cu toată fiinţa lui comunismul, Pascal Bentoiu este însă decepţionat de ce se întâmplă după 1989. E de altfel mefient faţă de evenimentele din decembrie, nu crede în existenţa „teroriştilor”, i se pare evident că tot securiştii şi comuniştii, fie ei de rang inferior, au pus mâna pe pârghiile puterii. Alegerile din 1990 şi 1992? O farsă. Anii ’90 sunt haotici, partidul care continuă partidul comunist urmăreşte să anihileze orice opoziţie, sufocă presa liberă, mimează democraţia. Noul regim e, într-un fel, mai cinic, întrucât a dispărut pretextul ideologic. Şi totuşi, în ciuda viziunii pesimiste, Pascal Bentoiu crede că sunt posibile soluţiile individuale: „În mod normal, puterea spirituală adevărată ar putea şi ar trebui să crească de jos în sus, de la indivizi către colectivitate, în asemenea măsură încât, într-un timp nu foarte îndepărtat, să clatine şi să facă să plesnească structurile arbitrare ale criptototalitarismului…”

Scrisorile lui Pascal Bentoiu sunt cu adevărat lecţii de istorie trăită, iar doamnei Ioana Bentoiu i se cuvin mulţumiri că a decis să le facă publice.

Alexandru Călinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor