O promoţie de excepţie a filologiei ieşene: 1978

Nu m‑am imaginat, ca tînăr aspirant la un loc sub soarele literelor româneşti, că va veni cîndva o vreme cînd voi privi anii formaţiei mele intelectuale cu nostalgie. Din perspectiva dezastrului actual al învăţămîntului din România, se poate spune că am avut norocul să mă formez, ca elev şi student, într‑o perioadă mult mai fastă. Intrat, cu un examen dificil, în 1968, la un liceu oarecare din Constanţa, şi absolvind facultatea de filologie la Iaşi în 1978, am avut parte de o formaţie relativ îngrijită. Dictatura proletariatului începuse să facă loc socialismului naţionalist reprezentat de Ceauşescu, social şi economic lucrurile mergeau din ce în ce mai rău, dar, în ciuda ideologizării excesive, o oarecare inerţie istorică făcea ca învăţămîntul să funcţioneze totuşi convenabil, oferind unele nişe de salvare individuală. Vreau să spun că, poate şi datorită relativului «dezgheţ ideologic» din anii '60‑'70 ai secolului trecut, un tînăr doritor să se instruiască putea găsi la liceu destui profesori cu vocaţie şi dăruire, manuale de bună calitate şi biblioteci bine dotate. Contractul educaţional străvechi, prin care elevul era elev iar profesorul profesor, funcţiona încă, producîndu‑şi efectele pozitive, în ciuda, repet, a agresivităţii doctrinare a regimului comunist. Studiul disciplinelor exacte, matematica, fizica, biologia, chimia, era la fel de serios ca cel al limbii şi literaturii române şi al limbilor moderne. Latina era materie obligatorie în cei patru ani de liceu, cu cîte două ore pe săptămînă, şi, deopotrivă (la secţiile umaniste) disciplină de bacalaureat. În oarecare suferinţă se aflau istoria şi filosofia, al căror conţinut era deformat de ideologia totalitară a statului comunist.

Învăţămîntul universitar se redresase şi el în mod substanţial, după epurările arbitrare făcute prin aşa‑zisa reformă din 1949. La cele trei mari universităţi ale ţării, din Iaşi, Bucureşti şi Cluj, facultăţile de filologie reuşiseră să se refacă în bună măsură, construindu‑şi corpuri profesorale de nivel foarte bun. Intrarea la facultate se făcea printr-un examen de admitere foarte dur, pe cele aproximativ 50 de locuri scoase la concurs în 1974, la secţia de română de la Iaşi, concurau circa 300 de candidaţi, adică 6 pe un loc! Pe lîngă prezenţa unor figuri didactice mai şterse, pătrunse pe la catedre pe criterii de „dosar“, în seria noastră, am beneficat, ca studenţi, de „serviciile“ unor profesori foarte buni, precum Gheorghe Ivănescu, Gavril Istrate, Constantin Ciopraga, I.D. Lăudat, Vasile Arvinte, Alexandru Andriescu, Maria Platon, Alexandru Husar, Ştefan Giosu, Ecaterina Teodorescu, sau mai tinerii Petru Ursache, Dumitru Irimia, Elvira Sorohan, Mihai Drăgan, Traian Diaconescu, Ioan Constantinescu sau Alexandru Călinescu. Nivelul majorităţii cursurilor şi al seminariilor era bun sau foarte bun, biblioteca universităţii şi cea a facultăţii bine dotate, climatul cultural respirabil, cele două reviste studenţeşti („Dialog” şi „Opinia studenţească”) se aflau în plină emergenţă şi emulaţie, colocviul naţional studenţesc «Mihai Eminescu», o formă sui generis de «rezistenţă prin cultură», aduna an de an la Iaşi o parte consistentă a elitei studenţeşti (mulţi din participanţii de atunci au devenit ulterior nume de rezonanţă ale aşa‑numitei generaţii optzeciste: Mircea Cărtărescu, Dan Arsenie, Alexandru Muşină, Dan C. Mihăilescu, Ioan Simuţ, Virgil Podoabă, Ştefan Borbely, Marta Petreu, Ioana Both şi … mulţi alţii), prin profesorii noştri veniţi de la lectorate din Occident sau prin lectorii străini (german, francez, englez, italian, cred că a fost şi unul spaniol) reuşeam să ajungem la literatura de specialitate de ultimă oră (de exemplu, de la Dumitru Irimia am primit volumul L’uomo e il suo linguaggio. Sette studi de Eugenio Coseriu, prima lucrare pe care am citit-o din marele lingvist), sau chiar la literatură «subversivă» (Soljeniţîn, Cioran al nostru…), la cinematograf puteam vedea filme de Orson Wells (inubliabilul Falstaff!), Fellini, Antonioni sau Louis Buñuel, Filarmonica şi Teatrul Naţional îşi ilustrau la un nivel înalt misiunea, pe străzile ieşene puteau fi întîlniţi mari poeţi precum Mihai Ursachi sau Emil Brumaru, la Casa Pogor puteau fi ascultate conferenţiind personalităţi proeminente, dar încă aproape necunoscute tinerilor, precum, între alţii, Constantin Noica, Alexandru Paleologu, Edgar Papu sau tînărul Andrei Pleşu, aşa încît pot afirma cu destulă îndreptăţire că promoţia căreia îi aparţin, a celor care am obţinut licenţa în 1978, fost una norocoasă. În plus, auzeam adeseori părerea, formulată de unii dintre profesorii noştri, că am fi fost una dintre cele mai bune, dacă nu cumva cea mai bună promoţie de la «română» din istoria Facultăţii!

Promoţia nu este un concept operaţional în ştiinţele sociale. Termenul denumeşte un grup de persoane aparţinând unei generaţii oarecare (sînt cam trei generaţii într‑un secol), care au în comun faptul că parcurg simultan un ciclu de învăţământ distinct (o clasă de liceu sau o serie universitară). Cele aproape 50 de ore petrecute săptămînal împreună la cursuri şi seminarii (ca secţie cu dublă specializare, aveam multe ore!), traiul în comun în cele două campusuri universitare (Puşchin, azi «Titu Maiorescu», fetele, şi «Tîrguşor Copou», băieţii), idealismul şi generozitatea specifice vîrstei, toate contribuiseră la instituirea unei stări de graţie, a unei atmosfere de solidaritate şi bucurie de a trăi, care ne ajuta să suportăm privaţiunile grave (la cămin locuiam, de exemplu, cîte cinci într‑o cameră!), frustrările, restricţiile şi interdicţiile de tot felul, tipice societăţii comuniste.

Mărturisesc că, întocmind lista de mai jos, dragi colege şi colegi, mi‑am reamintit de fiecare dintre voi, de parcă cei patruzeci de ani trecuţi nu mi‑ar fi afectat deloc memoria. Ne aflăm acum cu toţii către sfârşitul vieţii active, finalizîndu‑ne, fiecare după puterile şi după norocul lui, o carieră completă, de-a lungul căreia ne‑am îndeplinit onest datoriile pe care ni le-am asumat faţă de urmaşii noştri, faţă de învăţămînt şi faţă de cultura română. Sper să fiu în asentimentul celor mai mulţi dintre voi că o întîlnire între noi, la Iaşi, către începutul verii anului viitor, ar fi un bun prilej să evocăm anii petrecuţi cîndva împreună. Cînd, cum şi ce vom face vom conveni împreună. Deocamdată, vă rog să mă căutaţi pentru reluarea contactului. Adresa mea electronică şi numărul meu de telefon sunt uşor de găsit on-line, aşa încît vi le pot indica şi aici: eugenmunteanu@hotmail.com şi 0745176615. Celor care ajungeţi să citiţi aceste rînduri, vă adresez rugămintea să transmiteţi şi altora această invitaţie.

Dau acum lista numelor noastre, în ordine alfabetică, fără să mai indic apartenenţa la grupele mici, de studiu al limbii „secundare“ (latină, spaniolă, italiană, germană, franceză, engleză): Apostol Silvia, Bakai Gyonyver, Barbu Lucia (căsăt. Dorin ), Barbu Silvia, Bădălan Virginia-Gabi (căsăt. Sâmpetru), Bostan Constantin, Botez Aurelian-Adrian, Brădăţan Dumitru, Cepoi Ana, Cherciu Ion, Cioc Rodica (căsăt. Pârvan ), Ciocan Florica, Ciubotaru Mihai, Codău Mariana Beatrice, Cojocaru Lenuţa, Costache Petruţa-Luciana, Croitoru Adriana, Diaconu Dorina, Ene Maria, Florea Lucica, Georgescu Adriana, Goagă Aneta, Holban Ion, Ion Ancuţa, Ionescu Anca, Ionescu Lucia-Gabriela (căsăt. Munteanu), Iruc Paul, Istrătescu Nae, Leonte Adrian, Măcriş Lucia, Mihoreanu Florica, Miu Florentina, Moroşan Filip‑Ilie, Munteanu Eugen, Munteanu Maria (căsăt. Apetroaie), Olaru Floarea, Olaru Valentina, Onişoru Carmen-Iuliana, Paraschiv Cătălina, Pavel Viorica, Popescu Dia-Maria, Postolache Aurora-Felicia, Răducanu Elena, Rubin Mariana (căsăt. Savin), Săndulache Luminiţa, Scurtu Gabriela (căsăt. Martinuş), Sîmpetru Marcel, Sterghiu Sînziana-Elena, Străchinaru Cornelia (căsăt. Răuţ), Toth Iuliana, Vasiliu Maria (căsăt. Şuşnea), Vornicu Violeta, Zacharias Enikö, Zigman Veronica.

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi