O zi de naştere la care s-ar putea gândi, doi ani, în spatele gratiilor

joi, 07 iulie 2022, 01:50
2 MIN
 O zi de naştere la care s-ar putea gândi, doi ani, în spatele gratiilor

Succesul la fete l-ar putea trimite pe un ieşean în spatele gratiilor. Atenţia de care se bucura din partea reprezentantelor sexului frumos i-a atras gelozia altor tineri într-o discotecă. Pentru a evita un scandal, tânărul s-a urcat la volan pentru a pleca. Era însă băut.

Sebastian Tănasă îşi sărbătorea pe 25 noiembrie 2018 ziua de naştere. A mers împreună cu un prieten la o discotecă din Leţcani, deplasându-se cu maşina sa. Stabiliseră cu un alt prieten să vină să îi ia de la discotecă, întrucât Tănasă urma să bea, iar prietenul său nu avea carnet. Pe parcursul petrecerii, la masa celor doi s-au aşezat mai multe fete. Faptul i-a nemulţumit pe localnici, care au început să-i şicaneze, vărsându-le băutura sau împingându-le masa, încercând să-i provoace.

Pentru ca lucrurile să nu degenereze, agentul de pază le-a cerut celor doi să plece. Au ieşit, urmaţi însă de şase dintre tinerii din discotecă. În aceste condiţii, cei doi s-au urcat în maşină, iar Tănasă a demarat. Deplasarea sinuoasă a BMW-ului condus de Tănasă a atras însă atenţia poliţiştilor, care i-au făcut semn să oprească. Nu a condus însă mult, fiind oprit de poliţişti pe drumul european. Examenul toxicologic avea să stabilească o alcoolemie de 2,3‰ în sânge.

Tănasă a fost trimis în judecată pentru conducere sub influenţa alcoolului. Tânărul nu se afla însă la prima faptă de acest gen. În 2015, el mai fusese condamnat, la 1 an şi 8 luni de închisoare, cu suspendare, pentru aceeaşi faptă. Termenul de încercare de 2 ani trecuse, dar acest lucru nu a fost suficient. Conform legii, după expirarea termenului de supraveghere se calculează un nou termen, de reabilitare.

Acesta nu expirase, noua faptă fiind considerată ca recidivă. Ca urmare, Tănasă a primit o pedeapsă cu executarea în regim de detenţie, de 2 ani de închisoare. Sentinţa a fost atacată de Tănasă în faţa instanţei superioare, Curtea de Apel urmând să reanalizeze cazul în octombrie. 

Comentarii