Oltenii o luară pe cocoaşă

luni, 05 august 2019, 01:43
3 MIN
 Oltenii o luară pe cocoaşă

 

Exilaţii tradiţionali ai Ligii I, FC Hermannstadt, au făcut KO echipa din Bănie în trei minute, în etapa a IV-a a Ligii I. Elevii lui Papură caută nod în stuf arbitrilor deşi sibienilor li s-a anulat un gol valabil. Jucătorul neglijat de favoritul tribunelor dinamoviste a înscris trei goluri în derbiul disperării

 

 

*Dinamo – Academica Clinceni 4-2 (0-0). Popa (’52, ’82, ’90+3), Montini (’56) / Vojtus (’66), R.Ion (’73). Meciul dintre codaşele clasamentului a început într-o atmosferă apăsătoare pentru dinamovişti, din motivele binecunoscute. Printre altele, partea nesimţită a galeriei gazdelor a cerut din nou demisia antrenorului Eugen Neagoe, aflat în convalescenţă din cauza aceloraşi pretinşi suporteri. Victoria „câinilor” n-a fost uşoară a fost nevoie niţel şi de oleacă de ajutor de la arbitri. Omul meciului a fost Daniel Popa, atacantul deloc dorit în vremea mult-doritului Rednic. El a marcat trei goluri dintre care două foarte spectaculoase.

*FC Botoşani- Gaz Metan Mediaş 1-1 (0-1). Florescu (’83) / M.Constantin (’19). Un rezultat suprinzător, mai ales că nici în această etapă ardelenii nu l-au avut pe bancă pe tehnicianul Edward Iordănescu, cu probleme cardiace. Ambele echipe au rămas neînvinse după patru etape. Demn de remarcat golul superb marcat de tânărul Eduard Florescu, care a salvat echipa botoşăneană de înfrângere. De asemenea, cel mai important artizan al remizei pentru gaz a fost portarul Răzvan Pleşca.

* Chindia Târgovişte-CFR Cluj 1-4 (1-0). Neicuţescu (’27) /Ţucudean (’49), Deac (’73, ’89). „CFR-baby” a folosit şi câţiva jucători experimentaţi la Târgovişte, Hoban, Deac, Ţucudean şi, după pauză, Omrani. Cu toate acestea, Chindia lui Viorel Moldovan a condus la pauză, dominând autoritar prima repriză, ceea ce l-a înfuriat rău pe Dan Petrescu. După pauză, Ţucudean a egalat repede şi s-a schimbat calimera. Ciprian Deac, unul dintre „bătrânii” numai buni de „cumpărat” a ajuns în rândul golgeterilor cu trei reuşite, alături de Eric (Viitorul) şi mai-sus-pomenitul Daniel Popa.

*FC Hermannstadt – Universitatea Craiova 2-1 (0-1). Petrescu (’50), Viera (’53) /Constantin (’4). Probabil supriza etapei a IV-a, după o primă repriză în care oltenii păreau că ţin ostilităţile sub control. Junele Vasile Constantin a marcat al doilea gol din campionat (mai zice cineva ceva rău de regula U21?), dar sibienii aflaţi în exil perpetuu au întors rezultatul. Gazdele au rămas în inferioritate numerică pe final, în minutul 87 fiind eliminat Viera. În minutul 30, un gol al sibienilor a fost anulat pentru un pretins fault în atac, iar cei care au căutat nod în stuf arbitrajului au fost elevii lui Papură.

Aseară s-a mai disputat meciul OSK Sepsi Sfântu Gheorghe – Viitorul Constanţa. Etapa se încheie astăzi cu partidele FC Voluntari – Politehnica Iaşi (18:00) şi Astra Giurgiu – FCSB (21:00).

Etapa viitoare (9-12 august): Academica Clinceni – Chindia Târgovişte, Politehnica Iaşi – Dinamo (vineri), Gaz Metan Mediaş – Astra Giurgiu, CFR Cluj – FC Hermannstadt (sâmbătă), Universitatea Craiova – OSK Sepsi Sfântu Gheorghe, FCSB – FC Voluntari (duminică), Viitorul Constanţa – FC Botoşani

 

Comentarii