Parcursul şcolar al lui Vasile Conta (I)

Se ştie că Vasile, fiul preotului Grigore Conta care slujea la Biserica din Tg. Neamţ, a absolvit clasele primare la Şcoala din Tg. Neamţ (care fusese înfiinţată în 1852). Aici a făcut primele studii, între anii 1854-1858 fiind, în primul an, coleg de şcoală, nu şi de clasă, cu Ion Creangă aşa cum a fost menţionat în unele biografii ale humuleşteanului. Conta termină clasele primare „cu note foarte bune, după cum dovedeşte atestatul eliberat, fiind clasificat al doilea”, după cum scrie sora lui, Ana Conta-Kernbach, în biografia pe care i-o consacră filosofului nemţean. În baza notelor foarte bune obţinute la şcoala primară, Conta se va regăsi, la poziţia 6, singurul din Tg. Neamţ, pe o „Listă de elevi «din întreaga Moldovă» ce sunt recomandaţi de delegaţi şi de consiliul şcolii a se primi în numărul internilor gratuiţi a Institutului gimnazial”, aşa cum apare într-un document aflat la Arhivele Naţionale Iaşi. Va ajunge astfel elev la cel mai important liceu de băieţi din Moldova, Liceul Naţional din Iaşi, pe care îl va absolvi, după o serie de întreruperi şi reluări ale studiilor, în anul 1868. Asupra acestei perioade de şcoală persistă o serie de diferenţe de informaţie şi de interpretări care sunt destul de dificil de analizat în lipsa unor probe şi mărturii valide.

La Liceul Naţional din Iaşi, debutul lui Conta nu este prea convingător. Din motive pe care nu le-am putut elucida, el va repeta primul an pierzându-şi bursa astfel încât va termina prima clasă gimnazială abia în 1860, ca extern. Tot aşa se va întâmpla şi cu clasa a II-a pe care o repetă din cauza faptului că nu s-a prezentat la un examen (de desen). În sfârşit, în clasa a III-a la gimnaziu, în care devine coleg, potrivit surorii sale – cu „Panu, Lambrior, Dumitrescu-Iaşi şi Calistrat Hogaş” va rata examenul de final din cauza faptului că s-a îmbolnăvit de tifosⁱ. Îmbolnăvirea sa a fost pretextul mai multor speculaţii făcute în biografiile despre Conta scrise atât de Rosetti-Tescanu, cât şi de Minar, potrivit cărora din cauza eşecului şcolar ar fi fugit de acasă în aceşti ani şi ar fi trăit într-o mizerie şi sărăcie crunte. Aceste afirmaţii sunt contrazise însă şi de sora sa (care aminteşte că tatăl lui Conta era un preot harnic şi un bun întreprinzător, deci nu era sărac!) şi de cel mai bun prieten al său de atunci, Dumitru Lupu, care spunea: „stăteam alăturea în bancă; tot timpul cât nu eram la şcoală eram amândoi la mine acasă. Trei ani am petrecut astfel împreună. Nu-mi puteam învăţa lecţiile dacă Vasilică nu era lângă mine. Îl opream adesea la masă. Dânsul stătea la o gazdă, la care mă duceam şi eu câteodată. Niciodată nu am avut impresia că V. Conta ar fi în mizerie, cum se spune acum”. Această legendă a mizeriei şi sărăciei a fost evident un reflex al opiniei publice de a construi şi alimenta detalii corespunzătoare temei romantice a „geniului nefericit” care a fost, de asemenea, utilizată abuziv şi în cazul lui Eminescu. Tot ca şi în cazul acestuia, Conta abandonează şcoala pentru a petrece un an împreună cu o trupă de teatru din motive asupra cărora s-au făcut numeroase supoziţii. Astfel, pentru Rosetti-Tescanu motivul a fost dorinţa de aventură, pentru Minar dragostea fulgerătoare pentru actriţa Maria Băluşescu (şi pe această temă inventează el nişte presupuse scrisori şi caiete de „Impresii” ale lui Conta pe care Minar le-ar fi recuperat de la actriţă) în timp ce sora sa se întreabă, cu îndreptăţire, dacă nu cumva această decizie a fratelui ei a fost determinată şi de proaspătul transfer al tatălui său, om sever şi ferm, la „Biserica mănăstirei pronumită Bărboi cu hramul sfinţilor Petru şi Pavel de aici din oraşul Iaşi”ⁱⁱ. Asupra anului petrecut cu trupa de teatru sora sa scrie: „din viaţa de teatru amănuntele sigure sunt acelea din biografia lui Rosetti-Tescanu date de Conta însuşi. Câtva timp sufleur, în trupa lui Lupescu, apoi actor, dânsul traducea, improviza cuplete era iubit şi preţuit de director ca şi de colegi. Viaţa de teatru şi-a petrecut-o în Roman”. Revenit în iunie 1864 la Iaşi, Conta adresează următoarea cerere („Suplică” înregistrată cu nr. 363/ 24 iunie) conducerii Liceului Naţional: „Din contenitul an 1863 Semestrul II constrâns fiind de mai multe cauze, nu am putut urma în Colegiu mai departe, unde eram; însă acum, având cele necesare şi dorinţa totodată de a studia mai departe: rog pe Onorabilul Comitet să binevoiască a mă examina de obiectele clasei III Gimnaziale semestrul II”ⁱⁱⁱ. Odată trecut examenul de promovare în clasa a IV-a Conta va urma un curs ascendent al rezultatelor la învăţătură absolvind liceul în iunie 1868^iv depunând o solicitare către rectorul Universităţii din Iaşi pentru a fi înscris la examenul de Bacalaureat ce va fi organizat „între 1 şi 15 Septembrie”. La 17 septembrie va promova cu brio examenul de bacalaureat^v şi la 1 octombrie va depune o cerere către decanul Facultăţii de Litere de a fi înscris la acea facultate „având dorinţa de a studia Literele”. În biografia scrisă de Ana Conta-Kernbach apare însă informaţia, preluată credem de la Minar, potrivit căreia „în 1868 Conta trece bacalaureatul şi se înscrie la Facultatea de Drept din Iaşi, facultate pe care avea s-o ilustreze ca profesor peste patru ani”, informaţie preluată ca atare şi de biograful său oficial din comunism, Nicolae Gogoneaţă, deşi nu există, după ştiinţa noastră, nici un document care să certifice acest lucru. Ce se poate afirma cu certitudine este faptul că între toamna anului 1868 şi vara anului 1869 V. Conta a funcţionat ca pedagog repetitor^iv al internatului şi ca profesor suplinitor de filosofie la Liceului Naţional din Iaşi cât timp titularul (Teodor Lateş, fostul său profesor) „va sta la Bucureşti”. De altfel, directorul acestui liceu, Zaharia Columb, emite două decizii pe 10 septembrie 1868, ambele existente în original la arhivele ieşene, prin care îl numeşte pe Conta „pedagog repetitor” şi „profesor suplinitor” la filosofie limpezindu-se astfel activitatea sa în această perioadă în care e greu de crezut că a mai urmat şi cursuri la Facultatea de Drept a universităţii ieşene. (Continuarea în ediţia din 27 septembrie a Ziarului de Iaşi)

ⁱFostul său coleg, Dimitrie Lupu, spune, aşa cum consemnează Ana Conta-Kernbach în biografie: „în primăvara lui 1863 ne-am îmbolnăvit amândoi de tifos. În septembrie Vasilică nu s-a mai prezentat, plecase în provincie cu o trupă de teatru”.

ⁱⁱPetiţia trimisă pe 7 septembrie 1863 de Grigore Conta şi aprobată de către Mitropolie în aceeaşi zi este scrisă de Vasile Conta, deci e foarte probabil că au fost împreună şi V. Conta a aflat pe loc că tatăl său se va muta în Iaşi. Ea se află, în original, la Arhivele Naţionale Iaşi.

ⁱⁱⁱRezoluţia pusă de direcţiune a fost următoarea: „se va examina în Sept. fiindcă s-a refuzat a fi examinată împreună cu clasa a III-a”.

^ivVa solicita un „testimoniu de absolvire a liceului” printr-o cerere depusă împreună cu alţi doi colegi (A. Berzu şi D. Cotta) cf. unui document de arhivă la care direcţiunea liceului, contrar celor afirmate de Minar, în celebra lui carte de „opere complecte”, pune următoarea rezoluţie: „s-a eliberat atestatul no. 106 din 1868 august 12 pentru V. Conta”.

^vDiploma, emisă de Universitatea din Iaşi la 19 decembrie 1868, se află în original la Cabinetul de manuscrise al BAR Bucureşti.

^viSemnează, împreună cu ceilalţi pedagogi, un memoriu asupra lipsei de disciplină a elevilor din internat aşa cum reiese dintr-un document de arhivă.

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor