Penultimul obstacol pentru Finlanda

La începutul acestei săptămâni, forul legislativ de la Budapesta a ratificat protocolul de aderare al Finlandei la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Dacă şi parlamentul Turciei va oferi un vot pozitiv în viitorul apropiat, Finlanda va putea participa în calitate de membru la summitul de la Vilnius, programat în luna iulie. După cum se ştie, Turcia blochează (deocamdată) candidatura Suediei, astfel că extinderea Alianţei spre nord se conturează a fi una parţială. Există anumite speranţe privind o schimbare de atitudine a conducerii de la Ankara după alegerile prezidenţiale şi legislative din mai – presupunând, desigur, că preşedintele Erdoğan şi partidul său vor obţine victoria – însă ele nu par, cel puţin deocamdată, suficient de solide.

Aşadar, votul parlamentului maghiar a înlăturat penultimul obstacol în calea aderării Finlandei, iar scorul înregistrat – 182 voturi „pentru”, 6 „împotrivă” – ar sugera un proces decizional absolut normal. În realitate, premierul Viktor Orbán şi partidul său (FIDESZ) transmit, pe această cale, un mesaj cât se poate de transparent aliaţilor din NATO, precum şi Rusiei. Componenta sa de fond ar fi aceea că Ungaria acceptă extinderea Alianţei, dar nu o aprobă. Că domnul Orbán nu are forţa şi curajul de a o bloca sau măcar de a o întârzia el însuşi, dar este cât se poate de bucuros să se ascundă în spatele domnului Erdoğan.

Nu există altă explicaţie pentru separarea operată de Budapesta între candidatura Finlandei şi cea a Suediei, care oglindeşte fidel – dacă nu chiar servil – linia Turciei. Este adevărat că, dincolo de atacurile unor politicieni FIDESZ la adresa presupuselor imixtiuni suedeze în politica internă maghiară, Budapesta nu se va opune candidaturii Suediei. Dar, foarte probabil, conducerea maghiară va iniţia procesul de ratificare pentru Suedia abia după ce (şi dacă) va apărea o deblocare la Ankara.

Ritmul dezbaterii parlamentare pentru Finlanda a fost stabilit în aşa fel încât Ungaria să nu rămână ultima pe listă – ratificarea maghiară a venit înaintea celei turce. Dar, din punct de vedere politic, este semnificativ faptul că Budapesta a acţionat abia după ce preşedintele turc Erdoğan şi-a retras obiecţiile faţă de Finlanda, atâtea câte erau. Nu e deloc exclus ca o tactică similară să fie adoptată şi în cazul Suediei.

Prietenilor săi de la Moscova, premierul Orbán le transmite că, deşi nu vrea sau nu are curajul să blocheze lărgirea NATO ori să-i compromită calendarul, face Rusiei servicii indirecte, dar importante. Kremlinul speculează deja neînţelegerile din cadrul Alianţei, şi va continua să o facă. Atitudinea domnului Orbán este, în anumite privinţe, mai uşor de valorificat propagandistic decât cea a domnului Erdoğan. Despre preşedintele turc se ştie, inclusiv în Rusia, că este motivat de politica internă – războiul cu oponenţi reali sau inventaţi a devenit o dominantă a acţiunii sale, după tentativa eşuată de puci din 2016. „Pedepsirea” ţărilor care adăpostesc asemenea persoane este expresia unei ambiţii duse la extrem, toţi ceilalţi factori având o însemnătate secundară.

Pe de altă parte, fronda premierului maghiar poate fi prezentată şi interpretată într-un context mai larg. Vechile discursuri ale propagandei ruse despre criza economică, socială şi morală din Vest – alimentate în aceste zile de evenimente precum tulburările din Franţa – sunt întotdeauna bine completate de cele care pun accentul pe lipsa de coeziune între statele occidentale. Apoi, în condiţiile în care lista amicilor occidentali ai lui Vladimir Putin s-a redus considerabil după invadarea Ucrainei, semnalele unui Viktor Orbán sunt importante.

Dincolo de aceste consideraţii, însă, important este faptul că acest penultim obstacol în calea aderării Finlandei a fost depăşit. Graniţa terestră între Rusia şi NATO va deveni, curând, una considerabilă – în prezent, ea se limitează la marginile exclavei ruse Kaliningrad (învecinată cu Lituania şi Polonia) şi cei aproape 200 de kilometri de frontieră ruso-norvegiană din nord. Vom putea vorbi de un veritabil flanc estic, de la Marea Neagră, la Oceanul Îngheţat. Invazia rusă în Ucraina a deschis o cutie a Pandorei din care au ieşit rele pe care lideri precum domnii Erdoğan sau Orbán le pot ignora, dar nu le pot readuce sub capac.