Pericolul extremismului

M-am întrebat adeseori cum se explică atracţia, dacă nu chiar fascinaţia pe care o exercită unele persoane, mai ales în zona politicului, deşi în mod normal ele ar trebui să stârnească ori râsul, ori o reacţie de respingere. Istoria ne oferă nenumărate exemple, s-au scris o sumedenie de cărţi ce au încercat să analizeze fenomenul. Hitler electriza masele şi, văzând astăzi imagini filmate, constatăm că era un ins cu o înfăţişare caraghioasă, gesticulând spasmodic şi ţipând isteric. Stalin a domnit prin teroare, de acord, dar era de-a dreptul divinizat, şi nu numai de sovietici. Ceauşescu, un bâlbâit ignorant, era socotit de mulţi un mare orator şi un patriot adevărat. Ce „har” putea avea Zelea Codreanu de a sucit minţile atâtor tineri în interbelic? Spun banalităţi, ştiu, însă semnele de întrebare rămân, iar chestiunea se pune şi astăzi, când asistăm, cu stupoare, la ofensiva agresivă a unui partid a cărui retorică îmbină teme legionare cu naţionalismul ceauşist.

Cultivat insistent de Antena 3 şi de RomâniaTV, liderul partidului, George Simion, este el însuşi o enigmă. L-am văzut în mai multe rânduri cum mergea, pe culoarele parlamentului, în spatele unor colegi de la alte partide, îi îngâna şi îi strâmba, aşa cum fac în recreaţie nişte elevi săraci cu duhul. Acest comportament descalificant e în ton cu scălâmbăielile patologice ale Dianei Şoşoacă. Şi totuşi… Despre Şoşoacă mulţi afirmă că e „femeie deşteaptă” şi că „le zice bine”, Simion îşi permite să facă practic orice, fără să se teamă de eventuale consecinţe. Ceea ce s-a întâmplat la primăria din Timişoara e incredibil, dar iată că acel sinistru episod a fost repede uitat. Discursul lui Simion şi al celorlalţi de la AUR este împănat cu cuvinte precum „neam”, ţară”, popor” etc. şi cu clişee naţionaliste. Au reuşit, astfel, să confişte patriotismul şi să-i amăgească pe creduli. Profită, în acelaşi timp, de nivelul lamentabil al vieţii politice, de scandalurile de corupţie care nu se mai termină, de complicitatea anumitor televiziuni bucuroase că fac „audienţă”. Pasivitatea autorităţilor îi încurajează, pretind că „poporul” e alături de ei.

Avem a face, în fapt, cu o nebuloasă naţionalistă, AUR fiind partea ei cea mai vizibilă. Mă întreb câtă lume ştie de existenţa asociaţiei numită „Mişcarea pământul strămoşesc”, condusă de Călin Georgescu, cel pe care extrema dreaptă îl vrea candidat la preşedinţie. În acest caz, filiera legionară este afişată ostentativ întrucât „Pământul strămoşesc” a fost o revistă a Gărzii de fier. Şi preşedintele asociaţiei, Călin Georgescu, şi vicepreşedintele ei, Ovidiu Hurduzeu, au trăit, au studiat ori au lucrat în Occident ceea ce nu-i împiedică să fie antiamericani şi antiUE. Acolo găsim ideologia, pe când Simion şi ai lui asigură, ca să zic aşa, interfaţa cu publicul.

Trebuie numaidecât amintit rolul pe care îl joacă în răspândirea acestor idei o serie de istorici sau pseudo-istorici de genul lui Cristian Troncotă şi Alexandru Mihai Stoenescu, şi ei cultivaţi insistent de televiziunile amintite mai înainte. Am întâlnit în ultima vreme mai multe luări de poziţie care atribuiau „intelectualilor” vina pentru ascensiunea extremei drepte. Care intelectuali? A arunca anatema fără discernământ, precum Ponta când îl numea pe Mircea Mihăieş „fascist”, e o aberaţie. Priză la public are Dan Puric, al cărui delir naţionalist face săli pline. În oraşele şi comunele patriei sunt o mulţime de alţi Danpurici fără anvergură, dar gata oricând să ţină un discurs sforăitor, să exalte virtuţile „neamului”, să-i beştelescă pe străinii care ne fură bogăţiile. În ce priveşte naţionalismul ceauşist, stăm bine: televiziunile au grijă să programeze încontinuu filme cu ilegalişti sau superproducţii din mobilizatoarea Epopee Naţională.

Dacă tot avem acum o extremă dreaptă, ar fi bine să nu repetăm greşelile altor ţări, greşelile Franţei spre exemplu. Paralizaţi de teama că vor face jocul Frontului Naţional (devenit acum Uniunea Naţională), politicienii francezi au ocolit subiectele fierbinţi, temele incomode, acceptând să închidă ochii în faţa unor probleme sociale şi etnice reale. Nu întâmplător votanţii extremei drepte provin acolo şi din rândurile fostei „clase muncitoare” care înainte vota cu partidul comunist. Imigraţia, insecuritatea, islamo-stângismul nu sunt fantasme ale lui Le Pen şi Zemmour, iar strategia „batistei pe ţambal”, ca să folosesc o vorbă neaoşă, se poate dovedi sinucigaşă. În urmă cu mai bine de trei decenii un important lider socialist, Laurent Fabius, spunea că „Frontul Naţional ridică întrebări corecte numai că dă răspunsuri greşite”. Iar celelalte partide, am putea adăuga, se fereau să dea un răspuns. Toţi cei care doresc, la noi şi oriunde altundeva, un regim liberal şi democratic ar trebui să ţină seama de acest avertisment.

Alexandru Călinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor