Perla otrăvită

În majoritatea scrierilor lui John Steinbeck, se observă imaginea unei societăţi concurenţiale monstruoase, unde viciul stăpâneşte, iar virtutea suferă pe la periferii. Se înţelege că, într-o epocă a obsesiei bolşevice, oficialităţile americane l-au privit cu ostilitate pe scriitor, în ciuda Pulitzer-ului pe care îl câştigă în 1939 (cu The Grapes of Wrath/ Fructele mâniei) şi a Nobel-ului care i se decernează în 1962 (pentru întreaga activitate literară, marcată semnificativ, spre final, de capodopera East of Eden/ La răsărit de Eden). Autorul nu şi-a trădat niciodată însă ideile liberal-radicale, asumându-şi până şi propriul destin excepţional cu uimitoare modestie (întrebat, de pildă, de un reporter dacă avea convingerea fermă că ar fi meritat Premiul Nobel, el a răspuns: „Frankly, no!/ Sincer, nu!“). A crezut, cu obstinaţie, în valorile marginalilor şi, în postură de romancier venerat la nivel internaţional, a continuat să se simtă mai degrabă unul de-al lor. Provenit dintr-o familie de fermieri californieni, John Steinbeck s-a bucurat totuşi de stabilitate materială până la maturitatea târzie (în anii ‘20-’30, tatăl său îl susţinea încă financiar, pentru a putea scrie). Rădăcina stângismului lui trebuie căutată mai curând în două episoade biografice cu impact indirect asupra lui. Doar ele ar justifica, la limită, anti-capitalismul ireconciliabil al prozatorului. Mai întâi, copil fiind, a trăit în spaţiul fermelor din California (decorul capodoperei Of Mice and Men/ Oameni şi şoareci) unde a fost impresionat de drama zilierilor itineranţi, care munceau enorm, pe sume modice de bani, cu speranţa (deşartă) că îşi vor achiziţiona pământ într-un viitor îndepărtat. Apoi, ca adult, Steinbeck a parcurs, complet, anii depresiunii economice (celebrul „crah” american), simţind fragilitatea socială şi economică a unui sistem competitiv. Câteva dintre volumele lui importante sunt redactate în acest interval.

Nuvela lui John Steinbeck The Pearl/ Perla (publicată, în română, la Polirom acum câţiva ani) a fost, fără îndoială, un intermezzo epic în procesul de elaborare a capodoperelor sale, dar, tematic, nu a ieşit din registrul descris mai sus, concentrându-se pe destinul necruţător al marginalilor istoriei. Textul nu pare, la o primă lectură, unul cu miză semnificativă în opera autorului Fructelor mâniei. Ne referim la o alegorie nesofisticată, prelucrată de scriitor după o poveste din folclorul mexican (poveste auzită, pesemne, în desele lui călătorii în sudul extrem al Californiei), unde un latino sărac, Kino, trăieşte, alături de devotata sa soţie Juana, tragedia de a-şi vedea nou-născutul Coyotito muşcat de scorpion şi apoi refuzat la tratament de crudul şi voracele doctor gringo, din cauza imposibilităţii părinţilor de a-i plăti consultaţia. Tatăl disperat (care este căutător de perle în ocean) se aruncă în valuri, într-o nouă încercare de a-şi schimba destinul nefast şi de a aduce la lumină mult-dorita scoică preţioasă, depozitară a „perlei lumii”/ „the pearl of the world”, cum o numesc, cu veneraţie, localnicii. Interesant, sub presiunea fatalităţii, Kino chiar revine la suprafaţă cu această nestemată, stârnind uimirea şi invidia întregii colonii de scufundători. Protagonistul vrea să o vândă şi să dispună astfel de bani imediat, dar cumpărătorii din regiune se înţeleg, conspirativ, să nu-i dea preţul corect, pentru a-l determina să le-o cedeze pe nimic. Tânărul hotărăşte să călătorească în cel mai apropiat centru urban, unde, e convins, va lua contravaloarea reală a perlei. Între timp însă, va fi atacat în propria casă de un jefuitor necunoscut, scăpând cu greu din agresiune. Juana – terifiată de răul pe care perla l-a adus în familie – îi cere soţului să o arunce înapoi în mare. Kino refuză îndârjit. Asaltat de un al doilea hoţ, omul devine necruţător şi îl ucide, acum, pe atacator. Comunitatea nu iartă îmbogăţirea subită a odionioară năpăstuitei familii şi, ca atare, le incendiază casa. Scăpaţi ca prin minune, Kino şi Juana îşi iau copilul bolnav şi fug spre capitala ţării, unde, speră ei, li se va pierde urma. Foştii vecini şi prieteni însă pornesc după cei trei. Familia caută refugiu în munţi. Într-o rafală de gloanţe, declanşată, ironic, de o derută (copilul fusese confundat cu… un coiot), Coyotito va fi ucis. Părinţii revin în localitatea de baştină. Ei vor arunca perla lumii înapoi în ocean. Sămânţa răului trebuia eradicată. Miza parabolică a lui Steinbeck nu pare să meargă dincolo de acest palier romantic – al „puterii absolute ce corupe în mod absolut”. Inocenţa este pervertită de „ispita” puterii materiale. Kino se metamorfozează sub influenţa visului îmbogăţirii şi intră în himerele suicidare ale schimbării de identitate socială. Licăririle de raţionalitate ale Juanei nu-l pot opri din traseul obsesional al transformării, traseu pe care l-a îmbrăţişat, de altfel, fără ezitări. El rămâne un personaj de epopee romantică, sortit prăbuşirii sui generis…

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi