Permise de conducere false, depistate la intrarea în ţară, la Sculeni

luni, 01 august 2022, 12:27
2 MIN
 Permise de conducere false, depistate la intrarea în ţară, la Sculeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit asupra unui cetăţean cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, un permis de conducere cu însemnele autorităților din Polonia, care s-a dovedit a fi  falsificat.

În data de 30 iulie 2022, în jurul orei 08.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – judeţul Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, un cetăţean cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, la volanul unui autoturism înmatriculat în Germania.

La controlul de frontieră, bărbatul în vârstă de 41 de ani, a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Polonia, cu datele de identificare şi fotografia sa. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Și tot aici a fost găsit un permis fals moldovenesc.

În data de 31 iulie 2022, în jurul orei 19.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – judeţul Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, un cetăţean R. Moldova, pasager într-un autoturism înmatriculat în România.

În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit, colegii noștri descoperind asupra acestuia un permis de conducere cu însemnele autorităţilor R. Moldova, care avea imprimate fotografia şi datele de identificare ale bărbatului.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice, fiind fals.
Bărbatul a declarat că în anul 2019, în timp ce se afla în Franţa, i-au fost furate documentele de identitate şi prin intermediul unui conaţional a obţinut un nou permis de conducere contra sumei de 300 de euro. 
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Comentarii