Perspective

Chiar dacă în clipa de faţă este polul de dezvoltare cel mai vizibil al regiunii Nord-Est, ar fi fost tragic să fie altfel, el pierde, la fel de vizibil, teren faţă de celelalte centre regionale ale ţării. În asemenea situaţii şi în climate comunitare sănătoase, elitele politice, administrative şi profesionale, indiferent de opţiuni şi interese, reacţionează nu la întâmplare, nu în divergenţă, ci împreună. Scopul reacţiei comune este identificarea proiectului sau proiectelor salvatoare. Mizăm prea mult, aproape exclusiv, pe atractivitatea valorilor moştenite şi prea puţin, sau deloc, pe plus valoarea datorată Iaşului prin noi şi semnificative realizări.

După al doilea război mondial, Salonicul ajunsese într-o criză ce părea fără ieşire. După lungi şi aprige dezbateri s-a decis realizarea unui proiect star, adică a unui proiect capabil să atragă după sine o mulţime de alte activităţi pentru dezvoltarea oraşului. Viziunea lor a fost realizarea, la Salonic, a târgului internaţional de comerţ, devenit cel mai important târg de acest fel din sud-estul Europei. A fost o viziune de succes.

Tipul de blocaj al Iaşului este similar unui cunoscut test de perspicacitate. Se cere unirea celor nouă puncte din pătrat cu patru linii drepte în stare de continuitate. Orice încercare din perspectiva pătratului, a interiorităţii lui, este sortită eşecului. Este situaţia oraşului nostru, întrucât toate strategiile de dezvoltare realizate după 1990 sunt un cumul de aspiraţii fără fundament. Unele, cum ar fi acela de Milano al modei vestimentare pentru sud-estul Europei, complet ridicole. Aceste strategii nu au identificat proiectul star sau proiectele ce pot să susţină, să asigure Iaşului prestigiul internaţional atât de necesar unui foste capitale de ţară.

În dezvoltarea oraşului, terenurile disponibile sunt esenţiale. Situaţia lor s-a agravat. Marile platforme industriale atât de bine situate în structura oraşului au intrat în colaps şi s-au fărămiţat în interiorul unei mulţimi de noi proprietari, iar fostele terenuri libere au fost ocupate într-o structură de ansamblu dezordonată, fără respiraţie, în fapt fără atribute urbane. Ori lipsa terenurilor ample reprezintă blocajul cel mai sigur în mediocritatea dezvoltării. În lipsa lor, forma urbană, în loc să se împlinească, pare că se îmbolnăveşte de cancer.

Primul şi singurul plan urbanistic general al Iaşului fundamentat pe o strategie de dezvoltare social-economică a previzionat situaţiile de criză actuale în lipsa măsurilor de prevenţie necesare. El este considerat acum o frână în dezvoltare şi este normal, întrucât este expirat de multă vreme. Dar şi urmaşul lui, planul urbanistic general actualizat aflat în rătăcire prin labirintul avizărilor de mai mult de cincisprezece ani este deja expirat pentru că şi acesta, în condiţii de normalitate, trebuie armonizat cu strategiile de dezvoltare social-economice.

Prin urmare, ieşirea din limitările birocratice, conflictuale, ale nepăsării guvernării centrale faţă de problemele Iaşului, poate fi realizată prin schimbarea totală a unghiului de vedere, prin ieşirea din patralitate, adică din toate aceste constrângeri, dacă facem trimitere la rezolvarea testului de perspicacitate.

Asta înseamnă abilităţi politice, administrative, profesionale pentru comunicare adevărată pe problemele oraşului şi, pe acest temei, identificarea proiectului star a cărui forţă ne poate scoate la lumină în ciuda tuturor piedicilor. Procedeul este obişnuit şi des utilizat în lumea largă în oraşele confruntate cu mari probleme de dezvoltare corectă, armonioasă, echilibrată.

Identificarea proiectelor majore, spectaculoase, cu anvergură internaţională pe termen lung, este o necesitate pentru orice comunitate urbană, cu atât mai mult pentru Iaşi, oraş aşezat la extremitatea estică a comunităţii europene, în aria de influenţă a unei puternice zone neprietenoase.

În ultimii treizeci de ani, principalele preocupări la scara ansamblului urban au fost modernizarea structurii rutiere şi a liniilor de tramvai, înnoirea parcului transportului public în comun, reabilitarea spaţiilor verzi, a şcolilor şi multe altele mai mari sau mai mărunte. Toate aceste proiecte sunt pentru întreţinerea unei stări de fapt, ori Iaşul are nevoie de proiecte puternice care să atragă după ele majoritatea resurselor comunitare. În orice caz, când vorbim de asemenea proiecte sinergizante trebuie subliniat adevărul că nu sunt posibile într-o legislatură sau două. Ele pot fi asumate de o administraţie sau mai multe aşa cum s-a întâmplat cu reabilitatea completă a centrului istoric al oraşului Oradea. Proiectul a început la puţin timp după 1990 şi s-a finalizat cu puţini ani în urmă. În logica oricărei dezvoltări urbane serioase, durabile, proiectele star au nevoie de timp pentru a fi concretizate. Problema este că şi proiectele mici, din cauza birocraţiei şi legislaţiei confuze, sunt consumatoare de timp şi atunci, nu ar fi mai bine să fie demarate cele mari, fie şi pentru simplul fapt că au proprietatea de a le atrage după ele şi pe cele mici?

Marile proiecte, cu forţa de a pune în mişcare o întreagă regiune, nu sunt în responsabilitatea cuiva anume, chiar dacă există un promotor. Ele sunt rezolvabile prin parteneriate puternice. Trebuie începute şi definite conceptual încă de la structurarea parteneriatelor. Apoi după multă trudă, analize şi optimizări, proiectul sau proiectele intră în procesul de realizare. Pentru asemenea misiuni sunt necesare structuri de specialitate supra municipale, în stare să-şi atingă obiectivele.

În concluzie rămâne întrebarea: cine poate demara procesul de identificare a proiectului star pentru Iaşi?

Dr.arh. Ionel Corneliu Oancea este manager al unei companii de soluţii arhitecturale; a fost arhitect-şef al Iaşului