Pintea despre Spitalul Regional Iaşi: Cu cât se face mai târziu, cu atât va fi mai ieftin

marți, 02 aprilie 2019, 18:43
3 MIN
 Pintea despre Spitalul Regional Iaşi: Cu cât se face mai târziu, cu atât va fi mai ieftin

Cele 3 spitale regionale co-finanțate din fonduri europene – Cluj, Iași și Craiova – "se vor construi, indiferent de polemica din jurul lor", a declarat, marți, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, într-o conferință de presă pe această temă susținută împreună cu Rovana Plumb și Eugen Teodorovici.

Cei 3 miniștri au încercat să explice de ce construcția celor 8 spitale regionale nu a început în 2017, așa cum prevedea programul de guvernare al PSD. Sorina Pintea s-a declarat "foarte surprinsă de ce se discută în spațiul public" în legătură cu spitalele regionale. Ea a subliniat că estimarea de cost pentru construcția unui astfel de spital este de 400 de milioane de euro, iar România are alocate, în actualul exercițiu financiar, doar câte 50 de milioane de euro (bani europeni) pentru fiecare spital.

Ministrul Sănătății a făcut o trecere în revistă a etapelor parcurse până acum și a ținut să sublinieze că "sunt multe etape care au fost parcurse începând cu ianuarie 2018, inclusiv s-a stabilit structura medicală a fiecărui spital regional. În decembrie 2018, drafturile studiilor de fezabilitate au fost predate Ministerului Sănătății".

Potrivit Sorinei Pintea, stadiul actual este următorul: studiul de fezabilitate pentru spitalul regional Iași este predat Ministerului Sănătății, studiul de fezabilitate pentru spitalul regional din Cluj este finalizat, iar în luna mai, consultanții BEI vor depune studiul finalizat pentru spitalul regional Craiova.

Sorina Pintea a arătat că estimarea costurilor pentru construirea unui astfel de spital este de 400 de milioane de euro, iar alocarea de fonduri europene în actualul exercițiu financiar este de 50 de milioane de euro pentru fiecare dintre cele 3 spitale. "Nu poți utiliza 50 de milioane de euro pentru a finanța un spital care costă 400 de milioane de euro", afirmă ministrul Sănătății.

Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, a ținut să sublinieze, în conferința de presă de astăzi, că "în actualul exercițiu financiar avem o sumă alocată de 820 de milioane de euro pentru tot ce înseamnă investiții în sănătate. 150 de milioane de euro sunt pentru cele 3 spitale regionale, bani care acoperă doar documentația tehnică. Suma totală, conform devzielor Băncii Europene de Investiții, este de 1,2 miliarde de euro".

"Se vor construi aceste spitale, indiferent de polemica din jurul lor. Nu la termenele pe care consultanții BEI le-au stabilit inițial, dar se vor construi", a ținut să sublinieze Sorina Pintea.

Ministrul Sănătății mai spune că în Guvern a fost aprobat un memorandum pentru fazarea proiectelor, pentru a putea beneficia de fonduri suplimentare din bani europeni, iar la o discuție tehnică în cadrul căreia s-ar fi convenit fazarea proiectelor ar fi participat și comisarul european Corina Crețu, potrivit Sorinei Pintea. Corina Crețu a atacat public, de câteva ori, Guvernul PSD pentru amânarea construcției spitalelor regionale.

Sorina Pintea susține că, cu cât se fac mai târziu, spitalele regionale vor fi mai ieftine. Spitalele regionale (Iași, Craiova și Cluj) ar urma să fie construite după anul 2021, însă cu un procent mai mare de co-finanțare din fonduri europene, România solicitând o majorare a procentului de co-finanțare din bani europeni, în exercițiul financiar 2021-2027, de la 50% la 85% – este explicația ministrului Sănătății, Sorina Pintea, pentru amânarea proiectelor celor 3 spitale. "Nu s-a întârziat pentru că n-a vrut Guvernul sau n-a vrut Ministerul Sănătății, ci pentru că există niște proceduri pe care acești consultați le-au respectat și pe mine mă mâhnește că anumite comunități locale care nu au fost atât de implicate spun că Ministerul Sănătății și Guvernul nu vor", declara ministrul Sănătății, în decembrie 2018. (hotnews.ro)

Comentarii