Plăcerea bate frica

Am tot auzit un cântec popular vara asta şi până la urmă m-a convins să scriu despre ideea din el. Parcă îmi trimitea cineva acelaşi mesaj de mai multe ori şi până la urmă am cedat. Refrenul era cam aşa: „Cu ce m-am ales în viaţă/ Ce-am mâncat, ce-am băut şi cu ce am strâns în braţe”… Nu cred că era vreo coincidenţă că l-am auzit atât de des, e pandemie, când multe lucruri sunt limitate, când teama de nenorocire este la cote neobişnuite şi acum mai mult ca oricând ne facem involuntar nişte calcule ca să aflăm rezultatul vieţii noastre. Ce e mai important, ce merită trăit şi ce nu merită, ce e de regretat şi ce nu. În vremuri ca acestea se fac asemenea calcule cel mai des.

Mergând prin ţară vara asta am constatat că omul a rămas şi va rămâne mult timp de acum înainte o vietate simplă care, indiferent de situaţie va alege să ignore tot ce-i rău şi potrivnic pentru a lăsa binele şi frumosul să îi liniştească zilele. El va căuta mereu plăcerea chiar şi în momente extrem de grele şi periculoase în care viaţa îi atârnă de un fir de aţă. Cine a citit române de război sau a auzit poveşti adevărate din acele timpuri ştie foarte bine că şi în cele mai vitrege momente ne agăţăm din instinct de ceva bun şi frumos care să ne smulgă măcar spiritual din mocirla în care ne aflăm atunci. Ţigara savurată înainte de execuţie, paharul de tărie băut în noaptea dinaintea atacului fatal, friptura, o raritate, savurată cu toate papilele sub bombardament. Alea sunt lucruri dumnezeieşti total nepotrivite cu situaţia, dar care te smulg din infern fie şi pentru câteva clipe.

Şi la munte, şi la mare am observat că oamenii se distrează, vor să se simtă bine în orice condiţii. Pun mai mare accent pe bucuria din prezent decât pe siguranţa incertă din viitor. Ba mai mult decât atât, unii ignoră cu bună ştiinţă pericolul expunându-se bolii şi riscând moartea pentru că pur şi simplu e aproape imposibil să îţi înfrânezi un moment plăcut chiar şi când ştii că te aşteaptă o durere mare după aceea. Plăcerea bate frica, asta e o regulă ce nu se dezminte niciodată. Impulsul vieţii te duce unde nici nu te-ai gândit. Mulţi regretă decizia când deja e prea târziu, dar, dacă ar fi luat-o de la cap, cu greu s-ar putea spune că a doua alegere ar fi fost diferită.

Şi, la drept vorbind, cântecul pomenit mai sus cam are dreptate. Am auzit multe poveşti despre întâlniri de 20, 30 sau chiar 40 de ani de la terminarea liceului, de exemplu, unde majoritatea covârşitoare a foştilor colegi prezenţi ziceau că cele mai interesante şi frecvente conversaţii între ei erau între bunici care îşi împărtăşeau poze şi poveşti cu nepoţii… Carierele, banii, excursiile extravagante, achiziţiile mobiliare sau imobiliare cădeau pe locuri secundare. Esenţa era importantă: cu ce te-ai ales din viaţă… Ce-ai mâncat, ce-ai băut şi ce ai iubit.

Cum să îţi refuzi mâncarea ta preferată? Cred că glumeşti… Şi cu cât e mai multă, cu atât e mai irezistibilă, chiar dacă riscul de îmbolnăvire este şi el mai mare. Stau mărturie supraponderalii în număr din ce în ce mai mare care nu îşi refuză nicio plăcere culinară… Nu mai vorbesc de băutură. Un pahar în plus şi încă unul şi tot aşa nu face decât ca lumea să pară mai frumoasă, nicidecum să îţi amintească de mahmureala garantată de a două zi ori de problemele tot mai grave de ficat…

Cu iubirea situaţia e infinit mai complicată. Sunt nenumăraţi bărbaţii care au cedat unei femei frumoase tocmai pentru că au pus înaintea oricărui lucru atracţia invincibilă de moment. Clipa aceea a contat mai mult chiar decât cariera sau familia sau averea.

Apropo de asta, vedeam din maşină, pe marginea drumului dintre staţiunile de la mare, clasicele de acum prostituate. Mă treceau fiorii văzând decrepitudinea pe care o inspirau şi mă întrebam ce nebun, disperat de viaţă poate să aleagă ca variantă de „iubit” o femeie ca acelea? La câte riscuri se poate expune împreunându-se cu ea în situaţii normale, nu mai vorbesc de acum când e pandemie. Răspunsul e acelaşi: nevoia de gânduri şi momente pozitive care să îi dea încredere. Chiar şi dacă acele momente pot de fapt să îi schimbe radical viaţa şi să îl îndrepte cu adevărat spre ceva nefast.

La mare mă uitam la oamenii care cu toate restricţiile şi avertismentele legate de COVID-19 continuau să meargă pe străzi înghesuiţi ca nişte sardele, fără măşti, fără nimic. Asta pentru că din punctul lor de vedere a-şi înfrâna acele porniri fireşti însemna să îşi refuze nişte plăceri care le dau sens vieţii. O plimbare printre oameni, fie şi cu riscul infectării, le dă sentimentul normalităţii care e generator de endorfină, de gânduri pozitive.

La fel şi cu credincioşii care se adună în mod necontrolat în biserici sau la diverse manifestări religioase, ori fanii la concerte, ori petrecăreţii în cluburi ş.a.m.d. E clar că toţi pun în balanţă riscul şi plăcerea, dar o aleg de cele mai multe ori pe cea din urmă, ignorând pericolul, siguranţa şi mizând pe norocul din stele sau voinţa divină.

Exemplele ar putea continua la nesfârşit, numărul de plăceri este nelimitat şi nu poate echivala decât pe acela al neplăcerilor, chiar al nenorocirilor…

Îţi trebuie prea multă raţiune ca să nu cedezi plăcerii. Ai nevoie de o gândire destul de rece, aproape inumană, de o stăpânire emoţională puternică, de o inimă de gheaţă ca să rezişti tentaţiilor, să te izolezi doar în singurătate, securitate şi atât. Astea două nu prea îţi oferă mari satisfacţii, să fim sinceri… Cu securitatea nu poţi decât să trăieşti mai mult poate, dar să nu bagi mâna în foc nici pentru asta. Există studii la ora actuală care spun că fericirea, plăcerea sunt cel mai bun medicament. Un moment de plăcere eliberează în corp mai multe substanţe benefice decât o zi întreagă de izolare într-un cub de maximă siguranţă ori spital de lux.

Dacă e să analizăm în detaliu plăcerile din lumea asta e posibil ca pe niciuna să nu o găsim perfect sigură. Fiecare în parte prezintă în mod obligatoriu o doză de risc. Uneori chiar mortal. Am citit undeva că în China există o mâncare tradiţională făcută din ficatul unui peşte care este extrem de otrăvitoare. Dacă nu este gătită cum trebuie, cu mare atenţie şi după un anumit tipic strict în restaurante specializate, poate omorî clientul pofticios în câteva minute, ceea ce s-a şi întâmplat de multe ori. Şi totuşi acea mâncare ucigaşă la propriu este căutată în continuare, iar cererea este mereu în creştere. Fără comentarii de prisos aici…

Nu fac nici pe departe aici apologia nestăpânirii, nesiguranţei, ci analizez doar o parte din spiritul uman care la urmă, să zicem în momentul final al vieţii, scoate la suprafaţă doar acele clipe plăcute drept amintiri demne de luat dincolo, restul vor fi fost demult şterse, un reflex al supravieţuirii absolut necesar.

Briscan Zara este scriitor şi publicist