Poşta suedeză lansează un timbru cu efigia Gretei Thunberg

joi, 14 ianuarie 2021, 14:35
1 MIN
 Poşta suedeză lansează un timbru cu efigia Gretei Thunberg

Greta Thunberg apare – în picioare, pe o faleză, purtând faimosul său impermeabil galben şi privind păsări în zbor – într-o ilustraţie pe un timbru cu efigia activistei ecologiste disponibil începând de joi în ţara sa origine, Suedia, reperat de cotidianul britanic The Guardian.

Prin această iniţiativă, serviciul poştal naţional suedez PostNord anunţă că a vrut să-i mulţumească Gretei Thunberg pentru efortul pe care-l depune de a ”apăra natura unică a Suediei pentru generaţiile viitoare”.

Timbrul cu efigia Gretei Thunberg face parte dintr-o serie, în care artistul şi ilustratorul suedez Henning Trollbäck reproduce natura în toată splendoarea sa – munţi, flori, fluvii şi câmpii.

Aceste timbre reprezintă cele 16 obiective privind calitatea mediului pe care Guvernul suedez vrea să le atingă, potrivit PostNord.

”Suntem încântaţi că Greta, alături de mai multe ilustraţii importante, este simbolizată pe timbrele noastre”, afirmă într-un comunicat Kristina Olofsdotter de la PostNord.

”Aceste locuri sunt foarte importante, iar noi trebuie să facem cu toţii ceea ce avem de făcut pentru a le aăra”, îndeamnă ea.

Activista ecologistă, care a devenit majoră la 3 ianuarie, a intervenit luna trecută pentru a denunţa pe reţele de socializare inacţiunea liderilor mondiali, la cinci ani de la încheierea Acordului de la Paris de luptă împotriva modificărilor climatice.

 

Comentarii