Povestea tinerei de etnie romă care a ajuns soprană în Corul Regal: Mi-au spus mereu că nu voi reuşi niciodată

duminică, 13 februarie 2022, 12:39
2 MIN
 Povestea tinerei de etnie romă care a ajuns soprană în Corul Regal: Mi-au spus mereu că nu voi reuşi niciodată

După ce încă din copilărie a înfruntat ideea că soarta femeilor rome este de a sta la cratiţă, Isabela Stănescu a ajuns să facă parte din elita muzicală a României şi să cânte la Metropolitan Opera House din New York Isabela îşi doreşte ca prin muzica pe care o cultivă să dărâme barierele şi prejudecăţile şi să fie vocea tinerilor care doresc să-şi depăşească condiţia, să treacă peste tradiţii şi să doboare discriminările cu care se înfruntă chiar şi comunitatea romă. 

Mulţi dintre ai ei au judecat-o pentru că opera este ceva de neascultat – copiii o imitau şi făceau glume pe seama ei şi a pasiunii sale.    Nimic însă nu a împiedicat-o să viseze şi să muncească enorm pentru a-şi atinge ţelurile. „Sunt ţigancă din neam de căldărari şi ascult rock, jazz, clasică“, îi place Isabelei să spună cu mândrie. 

 La începutul anului 2019 a participat la „Românii au talent“, unde a ajuns până în finală, şi chiar dacă nu a câştigat, crede că experienţa a ajutat-o să facă încă un pas spre scopul său de a-i inspira pe ceilalţi şi de a lăsa ceva în urmă. Acum, ea este studentă în anul III la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Îşi doreşte să cânte la Opera Naţională, să se axeze şi pe compoziţie de muzică de film, iar la un moment dat să se retragă la catedră.

Isabela, alături de familia sa: tatăl, cele două surori şi mama(dreapta) FOTO Arh.pers.I.S.

Recent, soprana Isabela Stănescu a fost inclusă în cadrul Corului Regal, un ansamblu cameral de tineret aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, format din tineri muzicieni cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, studenţi şi absolvenţi ai Conservatorului din Bucureşti. Iniţiativa creării acestui grup aparţine unor studenţi, pornită din dorinţa de a exista o formaţie corală profesionistă care să contribuie la promovarea şi la dezvoltarea tinerelor talente muzicale din România.

Mai mult, pe adevarul.ro

Comentarii