Povestea vorbei de antrenor

Schimbarea domnilor, bucuria românilor. Zice o vorbă românească din bătrâni cu aplicabilitate şi în zilele de astăzi. Cu referinţă şi la agitatul fotbal autohton care-şi trage seva (şi) din mişcările browniene ale galeriilor greu de satisfăcut în mare parte. Domnii – dacă-i vorba de domni – sunt greu de  urnit, pentru că ei sunt cu banul, ei plătesc, ei dictează. Domnii care urnesc căruţa cu 11 fotbalişti, plus rezervele şi loturile adiacente, sunt simpli salariaţi, ca odinioară genialul muzicant de curte Joseph Haydn la curtea contelui Esterhazy, utilizator al uşii din dos a castelului pentru intrarea în sala de concert. Pe Gigi Becali, nici Ministerul Apărării Naţionale nu-l poate ejecta din peisaj, nici chiar dacă i-ar veni în ajutor o armată roşie dirijată de Putin. Nu e întâmplător că niciun antrenor cu personalitate nu a rezistat în curtea ţărişorului din Pipera, poate cu excepţia unora care şi-au dizolvat personalitatea şi competenţa profesională într-o obedienţă greu de digerat, gen Olăroiu şi Reghecampf. Numai cu riscul slugărniciei au reuşit Oli şi Reghe să arate că sunt mai deştepţi şi mai pricepuţi în fotbal decât marele satrap. Restul, simpli executanţi atârnaţi de nişte salarii mai mult decât decente deasupra unei podele alunecoase în care ruperea gâtului e o permanentă ameninţare.

V-aţi plictisit de Gigi Becali? Şi noi, mai ales că e vremea naţionalei să treacă la aparat. Şi când ne amintim de naţională, apare un alt leit-motiv din tezaurul înţelepciunii populare – mintea românului cea de pe urmă. Care ne face să ne întrebăm „care urmă” (?). Sau când va veni urma aia? Când acei care cu înţelepciune nepopulare ne conduc spre dezastru îşi vor da seama că schimbarea selecţionerilor nu duce la nimic bun. L-au adus pe Iordănescu junior ca să-l regretăm pe Rădoi, pe Rădoi ca să-l regretăm pe Contra şi…. atât, fiindcă pe Daum nu-l regretă nimeni. Nu mai facem caz de diferenţele evidente între meseriile de selecţioner şi de antrenor, dar chiar dacă zilele în care primii fac treabă de antrenori sunt puţine, le împărtăşesc acestora soarta. Chiar este atât de greu să fie lăsat un selecţioner pe o perioadă mai lungă, cu orice riscuri sau indiferent de rezultate? Nu se poate că, printre alţii, ţipă DOMNII din galerii, printre care cei obsedaţi de bătrâne doamne sau de familii şi – nu-i aşa – fotbalul fără suporteri e ca nunta fără manelişti! Unde trebuie să ajungem ca să-l regretăm şi pe Edi Iordănescu?

Uneori, antrenorii sunt chiar principalii vinovaţi, cum este cazul la Cluj. Dan Petrescu, un tehnician competent cu rezultate excelente în trecutul chiar apropiat, a căzut în egolatrie şi s-a contaminat cu „sindromul statuii” care l-a bântuit şi pe marele Hagi la sfârşitul carierei de fotbalist. Trecut-a aproape un sfert de veac de atunci şi Hagi este la ora actuală – părere proprie – cel mai bun antrenor de club şi reprezintă o soluţie excelentă şi pentru echipa naţională. Mai ales că a trecut pe acolo şi nu fără folos.

Sperând că Dan Petrescu se va vindeca de văicăreală şi egocentrism şi va fi redat fotbalului nostru, ajungem şi în curtea bahluviană unde spiritul FCSB şi spiritul CFR pare-se că şi-au dat mâna. Politehnica Iaşi este răsfăţată de un patron generos pe banii urbei, Claudiu Niculescu cere încontinuu jucători ca Dan Petrescu, „Gigi Becali” deschide larg punga bugetară pentru a-i satisface fostului câştigător al Cupei şi Supercupei pofta de atacanţi, iar fostul „Clau Gol” care, profesional pare un soi de Angelo Niculescu de pe vremea temporizării timpurii, nu mai vede că buba vine de la mijloc, nu de la cei patru atacanţi învârtiţi ca într-un „merry-go-round”. Subsemnatul a fost întotdeauna solidar cu soarta ingrată a tehnicienilor, dar schimbările defensive la 0-0 sau 1-0 pe teren propriu cam aduc miros de lehamite.

Mai e un aspect de menţionat: parcurgeţi lista tehnicienilor din Liga a II-a şi arătaţi câţi par mai competenţi decât Claudiu Niculescu sau Costel Enache. Nimeni, poate cu excepţia lui Dorinel Munteanu, revenit după o perioadă nebuloasă şi legat chimic de Oţelul. Pe antrenorii cu firmă nu-i trage aţa în Liga a II-a, e limpede. Când va reveni pe prima scenă, Iaşul va avea nevoie de un astfel de antrenor.

Problema este că pentru asta, e nevoie de un fleac de promovare. Cu Claudiu sau fără!