Prea Fericitul i-ar fi ridicat binecuvântarea unui influent şef din Ţaigherimea ieşeană. Iaca de ce!

vineri, 30 decembrie 2022, 02:50
4 MIN
 Prea Fericitul i-ar fi ridicat binecuvântarea unui influent şef din Ţaigherimea ieşeană. Iaca de ce!

Sărbători triste anul acesta, stimaţi participanţi la trafic, pentru unul din cei mai influenţi şefi ai Ţaigherimii ieşene. 

Da, despre dom’ comisar Piele de Pork este vorba, de la ţaigherimea roteristă ieşeană. Şuşotesc agenţii mai apropiaţi de şefii cei mari că dinspre unele personagii de la Bucale ar fi venit zvonuri cum că marea pilă a lui Piele de Pork din ultimii ani, cel care l-a tot salvat din o grămadă de situaţii aiurea care erau cât pe ce să-l arunce din fotelul de şef, i-ar fi ridicat recent binecuvântarea, pe motiv că vine acuşica Boboteaza şi are cine să-l cureţe cu aghiasmă.

Marele binefăcător al acestuia ar fi, zice-se, chiar Prea Fericitul plecat de la Iaşi, cu care ar fi avut o relaţie foarte bună, apropiată, nu se ştie pe ce bazată, încă de pe vremea când sfinţia sa era mitropolit aicea în târg.

Premarele Mihăiţă regretă la sfârşit de an că nu a emigrat în Noua Zeelandă

Iacătă, stimaţi telespectatori şi simpatice telespectatoriţe, ce mai spune boborului elector premarele Mihăiţă pe unde se duce şi e lăsat să vorbească langa, cât şi cum vrea el, fără să fie întrerupt! Mulţumită unui amic şi coleg de breaslă care monitorizează atent toate aceste ieşiri, uite că aflăm şi noi ce păreri sincere mai mare premarele în chestiuni care ne privesc pe toţi, ca ieşeni!

Păreri care, să fim sinceri, ne cam strâng în spate, având în vedere că vin din partea unui edil din cel mai mare oraş al ţării, după capitală, brrr! Da, este vorba de televiziunea locală de casă unde băiatul de la cumătrie care-i şi patron din umbră îi oferă timp la discreţie, fără niciun deranj. Iată câteva din zicerile scoase din puţul gândirii de edilul fost şef de promoţie în studenţie!

Despre procurorii care-l anchetează în dosare – „E ca atunci când ştii că ai trecut pe verde, poliţistul spune că ai trecut pe roşu, tu nu poţi să spui cu certitudine că ai dreptate, iar el poate scoate carnetul şi-ţi dă o contravenţie. Tu nu ai ce să faci. Tu poţi doar să iei procesul verbal şi să te duci în instanţă să-l conteşti. Adică trebuie să te zbaţi să rezolvi o problemă care pentru cineva durează doar 5 minute. Cam în aceeaşi situaţie mă aflu şi eu”; „Dacă eşti militar şi-ţi iei puşca cu tine la război poţi fi împuşcat. Dar acolo eşti de la egal la egal, poţi împuşca şi tu pe altcineva. În situaţia mea nu e aşa, e inegală această bătălie”; „Am văzut un titlu gen «De ce este cel mai penal primar de mare oraş din ţară». Cum se poate asta? Eu ştiu că penal eşti când eşti condamnat. Dar recunosc că este afectată grav imaginea, nu a mea, că oamenii mă cunosc, este afectată imaginea oraşului. Cum să mai vină cineva să facă afaceri la Iaşi dacă vede mereu prin presa naţionalăşi chiar internaţională «nouă descindere a mascaţilor la Primăria Iaşi». Şi de ce e nevoie de aceste descinderi? Ai nevoie de un om? Pune mâna pe telefon. Omul ăla nu e nici înarmat, nu face nici trafic de arme, omul ăla poate fi chemat cu un simplu telefon. Nu ăsta este statul de drept…”.

Iar spre final, ceva apoteotic: „Tot mă gândesc că-mi pare rău că nu am plecat în Noua Zeelandă când am avut ocazia… Acolo poate ajungeam preşedintele ţării, sau poate eram milionar, unul mai mare ca Elon Musk”. Văleleu: oare e cazul să plecăm noi spre Noua Zeelandă, fraţi ieşeni!

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Comentarii