Prins beat criţă la volan, în timp ce mergea de la serviciu spre casă

marți, 27 iunie 2023, 22:12
1 MIN
 Prins beat criţă la volan, în timp ce mergea de la serviciu spre casă

Un şofer din Iaşi, beat criţă, a fost prins de către poliţişti în urma unei razii. Faptul a avut loc luni seară, când cel mai probabil şoferul se întorcea de la serviciu, după cum ar fi declarat. 

“În cadrul unei acţiuni, la data de 26 iunie, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Iaşi au oprit pentru control un auto condus de un bărbat în vârstă de 30 de ani, pe raza municipiului Iaşi. Întrucât şoferul emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscopic, rezultând o alcoolemie de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de probe biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Cercetările continuă”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi. 

Comentarii