De Sănătate

Punem punctul pe știi

Program destinat bolnavilor cronici care trec prin depresie

miercuri, 18 august 2021, 01:50
1 MIN
 Program destinat bolnavilor cronici care trec prin depresie

Pacienţii cronici pot discuta cu alţi pacienţi şi cu un psiholog despre provocările vieţii alături de boala de care suferă. Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) a lansat recent un program destinat pacienţilor care trec printr-o perioadă de depresie. Programul va consta în mai multe grupuri de suport psihologic online, întâlnirile urmând să aibă loc pe platforma Zoom. 

Participarea este gratuită în limita numărului maxim care poate fi gestionat, mai exact patru grupuri de câte zece persoane. Cei care vor să se înscrie trebuie să completeze un formular până pe 25 august. „Traversăm o perioadă dificilă pentru toţi şi pentru pacienţii cronici, pentru unii este greu să iasă din casă, pentru alţii să meargă la medic, şi au nevoie de suport psihologic”, au precizat reprezentanţii COPAC.

Astfel, o şedinţă de suport psihologic va dura maximum 105 minute şi va fi organizată o dată pe săptămână. Prin intermediul acestor grupuri, va fi facilitată şi împărtăşirea experienţelor de viaţă, respectiv de boală, în aşa fel încât să se creeze şi o relaţie între terapeut şi membrii grupului. Astfel, pacienţii să aibă sentimentul de utilitate şi valoare, să ştie că experienţa lor poate să ajute şi că nu este în zadar.

Totodată, pacienţii cu diferite afecţiuni vor fi sprijiniţi în gestionarea bolii, mai ales având în vedere impactul generat de pandemia de COVID-19. Reprezentanţii COPAC susţin că toate informaţiile şi datele oferite în timpul şedinţelor vor fi folosite în „deplină confidenţialitate”, dar şi în concordanţă cu regulile GDPR. Formularul pentru înscriere este disponibil pe site-ul www.copac.ro. 

Comentarii