Reinventarea pensionarului captiv

Orice stat ar trebui să fie fericit că are cât mai puţini pensionari cărora să le ducă grija. Peste tot în lume, dar mai ales în statele în care se înregistrează o scădere demografică accentuată, deci şi a numărului de contribuabili, sustenabilitatea sistemului de pensii este considerată o problemă de siguranţă naţională. Unii plănuiesc să aducă emigranţi să muncească ca să plătească pensiile, alţii se gândesc la robotizare, alţii au permis fondurilor uriaşe de investiţii să ia de pe umerii statului grija exclusivă pentru cei în vârstă.

Nu şi în cazul nostru. Cel mai dezastruos sistem de administrare posibil a orice vă trece prin minte – statul român – vrea să concureze pilonul II de pensii. O anunţă premierul, care nu ştie de obicei despre ce vorbeşte, o anunţă şi ministrul finanţelor Eugen Teodorovici, de la care există alte cerinţe. De când fostul premier PSD Mihail Tudose a lansat aberaţia că randamentul pilonului de pensii publice (I) este superior celor private (II), pentru a justifica naţionalizarea unor procente din acestea, atacurile n-au încetat, fiind acompaniate de o serie de fake news-uri.

Realitatea financiară e următoarea: deşi sistemul public de pensii se îndreaptă spre colaps, în actuala formulă de funcţionare, PSD îi ademeneşte pe români să renunţe la Pilonul II şi să revină la cel de stat. De ce? Explicaţia scurtă, non-ideologică, este că acolo sunt nişte bani pe care PSD trebuie să pună mână pe termen scurt. Are de plătit tot felul de „pensionari speciali”, categorii inventate pentru a decima sistemele de forţă ale statului sau de a le cumpăra bunăvoinţa (justiţie, ministerul de interne, servicii – unde s-au făcut şi se promit pensionări chiar la 20 de ani de activitate) şi pentru a umple golurile uriaşe din fondul de pensii public, acoperite direct de la bugetul de stat. Avem o schemă destul de simplă de acoperire a deficitului bugetar actual cu nişte bani albi privaţi pentru zilele negre din viitor.

A doua explicaţie, ideologică, ţine de faptul că PSD are o problemă cu funcţionarea unui stat liberal şi capitalist, bazat pe autonomia financiară şi libertatea individuală. Indivizii liberi şi autonomi, scăpaţi de dependenţa de stat, sunt prin definiţie critici. Nu o vor asculta pe Olguţa Vasilescu, un ministru politic, fantazând despre punctul de pensie în 2030, ci vor calcula randamentul fondului de pensii la care contribuie. Nu-i va interesa pomana unui partid, ci funcţionarea economiei în ansamblu, provocându-i să-şi formeze o cultură economică şi o perspectivă exigentă asupra politicilor statului în această privinţă. Fondurile de pensii private cumpără titluri de stat, acţiuni ale companiilor de la bursă, investesc în economie. Dacă statul se joacă cu economia, cum se întâmplă în prezent, va fi făcut direct responsabil de viitorul pensiilor private, deci contribuabilii la pilonul II vor înţelege mai exact cine i-a condamnat la sărăcie şi umilinţă.

Prin ademenirea contribuabililor la pilonul I de pensii, PSD pregăteşte una dintre marile înşelătorii ale guvernării (mai gravă prin consecinţe decât revoluţia fiscală) şi unul dintre cele mai perfide atacuri împotriva viitorului decent al cetăţenilor aflaţi la vârsta de mijloc. Pe termen lung, scopul PSD este să momească noi categorii în sclavia financiară a statului, să reinventeze pensionarul captiv, baza sa electorală tradiţională.