Ruşi şi americani

Jurnalul de călătorie, scris de Ilia Ilf (Ilia Arnoldovici Fainzilberg) şi Evgheni Petrov (Evgheni Petrovici Kataev), intitulat, în traducere românească, America fără etaje (Polirom), este o carte singulară pentru momentul în care a apărut. Redactat între 1935 (noiembrie) şi 1936 (ianuarie), perioadă în care cei doi scriitori au călătorit în Statele Unite, volumul surprinde, măcar în teorie, imaginea oferită de însăşi inima capitalismului „decadent” unor intelectuali europeni, descinşi din centrul comunismului „progresist”, i.e. prima ţară socialistă din lume – tânăra (pe atunci) URSS. Totuşi, eticheta „istoriografică” nu trebuie privită ironic. Ilf şi Petrov sunt autori recunoscuţi internaţional (în ciuda morţilor lor timpurii: Ilf în 1937, în urma unui TBC galopant, iar Petrov în 1942, într-un accident de avion, în postură de reporter de front) pentru umorul lor mai degrabă „destabilizator” într-o societate autoritaristă, umor vizibil pregnant în cele două capodopere semnate împreună – Douăsprezece scaune (1928) şi Viţelul de aur (1931). Viziunea lor aici, asupra realităţii americane, chiar „alterată” ideologic pe alocuri, nu ar fi putut aşadar să degenereze în „tezism”. Cumva sarcastici la început, pornind de la stereotipul că ei vin dintr-o lume (comunistă) superioară – măcar în plan etic -, cei doi scriitori se lasă „anexaţi”, pe măsură ce intră în interiorul marelui continent, de „Noul Canaan”, care îi învăluie, fără voia lor, într-o atmosferă fabuloasă. Odată captivi în „visul american”, ei se lasă în voia „literaturii”, uitând, practic, de „jurnalul de călătorie”.

Oricât de marcaţi de prejudecăţi ar fi Ilf şi Petrov (prin prisma construcţiei lor sovietice, desigur, care îi îndeamnă să critice mâncarea, încă din anii treizeci, se pare, fără gust, a americanilor, să nu găsească adecvată înclinaţia locuitorilor Lumii Noi către religiozitate, ei fiind, se înţelege, atei convinşi, să creadă că anumite spectacole de revistă new-yorkeze depăşesc limita decenţei, „agresând” pudoarea „omului socialist”, cu morală fermă şi principii inalienabile, să se mire de prezumtiva naivitate a localnicilor grabnic socializabili, deschişi spre comunicarea cu străinii ş.a.m.d.), nu au cum să nege evidenţa. Au pătruns într-un univers fascinant, a cărui „realitate” trece de limitele conceptului ca atare, mişcându-se către fabulos şi oniric, intrând adică, fără echivoc, în spaţiul mitului şi al ficţionalului. Intuim aici fascinaţia oricărui newcomer pe pământ american, newcomer poziţionat faţă de Noul Canaan nu ca faţă de o societate, ci mai curând ca faţă de un mit. De pildă, călătoria scriitorilor spre Vestul american (alături de simpaticul Mr. Adams) capătă – mai mult decât sensul unei iniţieri culturale – semnificaţia unei epifanii ontologice. Suntem în faţa descoperirii „Americii profunde”, a fiinţei de adâncime a Lumii Noi. De aici vine, în fond, meritul cărţii lui Ilf şi Petrov, din capacitatea de a explora esenţele, de a trece dincolo de suprafaţa „mitului” şi de a-i vedea componentele sociale, mentalitare şi, nu în ultimul rând, psihologice. Individul american are, indubitabil, o specificitate a lui, derivată din evoluţia în interiorul unui sistem lipsit de obsesiile colectiviste ale Europei. Individualismul său nu e egocentrism, ci, dimpotrivă, dorinţa (generoasă) de a prelua istoria direct, fără „medierile” etatiste ale comunităţilor tradiţionale. Ilf şi Petrov îl cunosc nemijlocit pe acest ins ilustrativ, care, banal ori sofisticat, sărac sau bogat, simplu ori educat, prietenos sau auster, participă la profilul tipologic de ansamblu al Americii „mitologizate”.

Interesant rămâne faptul că autorii nu vorbesc aproape deloc limba engleză. Percepţia lor este primordial senzorială. Cu toate acestea, citind imensul volum (peste 450 de pagini), ai sentimentul că nimic nu scapă ochilor lor jurnalistici formaţi. Există un nivel cumva subliminal, la care „mitul” american are acces într-un mod neaşteptat, s-ar putea zice. Contactul cu Noul Canaan devine, de aceea, în primul rând, psihologic şi, abia apoi, lingvistic şi social. „Literaturizarea” nu e o experienţă a limbii, ci una psihicului. Ilf şi Petrov o parcurg, cu seninătate, până la capăt, scriind o carte adevărată despre un univers, în latura lui simbolică, hermeneutică, preponderent ficţional. Într-un anumit sens, devine chiar spectaculos faptul că doi scriitori sovietici (convinşi, repet, de superioritatea civilizaţiei din care provin) reuşesc să nu „devieze” ideologic în multitudinea observaţiilor lor (deşi, repet şi acest lucru, debarcă pe pămînt american cu vizibile prejudecăţi). America fără etaje constituie, prin urmare, o investigaţie culturală – una dintre primele de altfel – de primă mână, nu doar valabilă, ci şi autentică, asupra americanităţii moderne.

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi