Șarlatanul din noua piațetă

Vorbim, desigur, despre psihopatie, impostori și șarlatani și cazuri celebre: despre Anna Anderson, care a pretins că este Anastasia, fiica țarului Nicolae al II-lea al Rusiei, marea ducesă Romanov, omorâtă, de altfel, împreună cu familia sa, în 1918, de către bolșevici, despre Victor Lustig, care a vândut Turnul Eiffel de două ori pretinzând că e oficial guvernamental responsabil cu vânzările, despre Ferdinand Demara, personaj care și-a petrecut jumătate din viață jucând multiple roluri pentru care nu avea nici o pregătire – al unui călugăr, psiholog, profesor universitar și avocat, editor, cercetător în domeniul oncologic. Ne apropiem de timpurile noastre și de malul Bahluiului: o doamnă consilier județean PSD Iași a fost trimisă în judecată pentru că și-a falsificat diploma de bacalaureat, aceasta având, de fapt, doar 9 clase absolvite.

Impostori și șarlatani. Sunt termeni sinonimi sau există o diferență? Cu siguranță da, șarlatanul nu își poate exercita arta manipulării, fără a fi, în primul rând, un impostor. Impostorul a muncit la construirea unei identități false, șarlatanul, însă, face, credem, mai mult – dă glas fraudei, o propovăduiește oriunde, la locul de muncă, pe internet, la festivaluri, în grupul de cunoscuți. Șarlatanul pare să dețină, în ochii publicului, arta vindecătorului, a salvatorului, a marelui artist, a călăuzirii spirituale. Adeseori mediocru sau cu vagi cunoștințe în domeniul unde bravează ca expert, lucrează să cucerească și să hipnotizeze micul public sau mase mari, prezentându-și bunurile pe care le creează ca fiind miraculoase, vindecătoare pentru trup sau suflet și, pe sine, ca profesor al domeniului, înțelept, chiar și geniu.

Fiecare epocă și fiecare tip de societate au, fără îndoială, impostorii și șarlatanii săi: materie, stil, metode și audiență care se lasă vrăjită, dar amestecul de ingrediente rămâne aproape neschimbat. Între Renaștere și Iluminism, imaginea șarlatanului a fost construită nu numai din falsificarea adevărului și goliciunea discursurilor, o trăsătură constantă, ci mai ales prin scenarii misterioase, alchimie, magnetism, măști exotice, cunoștințe oculte, puteri speciale. Șarlatanul era, în primul rând, un vindecător ale cărui promisiuni veneau să aducă schimbări decisive și eliberatoare sau revenirea la puritatea originală. Rădăcina credulității era superstiția magică și religioasă. În vremurile noastre, rădăcina vine din cultură și/ sau din mai multe culturi amestecate între ele, în care coerența logică și certitudinile nemotivate coexistă adesea. Superstiția sau alchimia se pot prezenta, așadar, de la caz la caz, acum fie ca o știință exactă sută la sută, ca o întoarcere la natură, la sursa pământului – sursa întregii sănătăți, fie ca o filozofie „esențială” care interpretează și prevede totul datorită a două sau trei formule sugestive, fie ca înțelepciune și iubire conectată la Univers propagată de diverși guru și lideri spirituali, fie ca autoritate a unor indivizi care au devenit incontestabili prin funcțiile publice pe care le dețin. Astăzi, când piațetele de altădată sunt înconjurate de supermarketuri, șarlatanul, precum cel din pictura lui Bosch, ce lăsa publicul cu gura căscată, pare să aibă un rival cu o armă feroce: reclama sau publicitatea. Șarlatanul lui Bosch sau Borges sau al lui Grigore Alexandrescu, au dispărut, a apărut, însă, noul șarlatan care prescrie, contra cost, diete bazate pe 5 tipuri de semințe și 10 ouă fierte pe zi, practică coaching și parenting după două săptămâni de curs, studiu și certificare online, recomandă ceaiuri sau tratament cu suplimentece garantează o viață lungă și sănătoasă. Publicitatea e arta prin care șarlatanul nou ademenește publicul să intre în plasa lui și, odată prinși, mulți nu mai găsesc scăpare: se cumpără în lume milioane de papucicare vindecă micoza, ciorapi care estompează varicele, plasturi care garantează că vei renunța la fumat. Șarlatanul de tip nou are și el maimuțicile lui, ca cel de odinioară, naivii consumatori. „Dragă, mi-am cumpărat ieri o cremă handmade care face minuni, ți-o recomand, trebuie să o ai!” „Am băut o săptămână numai shake-uri de la FraierLive, mă simt ca la 19 ani, nu ți-ar strica o cură!”

Azi ca și ieri, rațiunea nu poate face față dorinței iraționale a omului de a crede și de a asculta. Credem și ne supunem orbește publicității, care devorează cultura proprie și propriul nostru sistem de valori, și ne supunem acelei culturi „profunde”, redusă la formule ermetice fără a cere dovezile faptelor și informației. Un fost miner, aflăm din presă, conduce din anul 1997 un centru de meditație spirituală din județul Hunedoara. În acel centru locuiau permanent 70 de persoane, femei și copii, în special, interesate de Vipassana, o tehnică de meditație orientală pe care a practicat-o, se pare, și artista Marina Abramovici. Nimic rău în asta, doar că fostul miner nu ar avea acreditare decât pe extracția cărbunilor, potrivit reprezentanților rețelei internaționale Dhamma. Fostul miner Adi, azi „Guru” ar preda o metodă proprie de meditație, în care, la pachet cu liniștea și cu tihna vieții în natură, amestecă teorii ale conspirației, rețete personale tămăduitoare, sex cu diverse practicante ale cultului și abuzuri de tot felul.

De ce oamenii, indiferent de pregătirea lor, urmează teorii absurde propagate de șarlatani în sănătate, știință, politică și stimulează ignoranța? Simplu, pentru că ceva în viața lor nu a funcționat, sau nu funcționează, iar aceștia nu știu exact ce anume e greșit în viața și comportamentul lor. Motivul pentru care unii cad în plasa șarlatanului, este că nu mai pot justifica, în primul rând, propriul eșec existențial, sentimental, financiar. Forța care îi face să creadă în aceste lucruri este nevoia de a depăși propriul eșec. Cumperi pastile pentru slăbit de la un pretins farmacist, pentru că tu crezi cu tărie că cele câteva kilograme nedorite sunt motivul real al divorțului prin care tocmai ai trecut sau al relației pe care soțul tău a inițiat-o cu altă femeie. Îți vrei soțul înapoi, nu te interesează farmacistul sau calitatea pastilelor.Vrei să arăți „bine” – un ins ca Matteo Politi, fost paznic la o parcare de bloc din Italia, ajuns medic estetician cu acte false în România,sensibil la efortul femeilor de a arăta bine, îți va rezolva problema imediat. Îți dorești să-ți uimești rivalele, nu te interesează cine ține bisturiul cu care te va mutila. Ai o boală incurabilă, un Dorel în ale medicinei se va ține scai după tine sau familia ta disperată, pe holul spitalelor, pentru a oferi, contra unei sume fabuloase, o sticluță cu lichidul tămăduitor. S-a agravat starea ta de sănătate? „Nici oproblemă – trebuia, va spune Dorelul, fără nici o remușcare, familiei îndurerate, să fi consumat preventiv. Sunt care s-au vindecat de cancer, el era, poate, într-un stadiu în care nu se mai putea recupera nimic”, va conchide ca un specialist în oncologie.

Nu, impostorii și șarlatanii nu se vor opri niciodată. Veți rămâne fără energii cu mult înainte ca ei să dispară. În ciuda complexului lor de inferioritate și evidentă frustrare, toți impostorii au o caracteristică remarcabilă, ceva „pozitiv” care îi face să iasă în evidență față de ceilalți și declanșează așa-numitul „efect halo”, instrumentul perfect de creare a identității false: Dacă ne înconjurăm de oameni influenți, alții vor crede că și noi suntem influenți. Dacă folosim decorul potrivit, adică, dacă recreăm corect o situație, subliniind elementele cheie, nu este atât de greu să-i păcălim pe alții. A trecut o somitate în neființă? Impostorul profită. O poză – două cu celebrul, postate pe rețelele de socializare, făcute pe vremea când acesta nu refuza, din bun simț, pe holurile sălilor de conferință sau la vreo lansare de carte,admiratorii dornici de fotografii, un start perfect pentru impostor de a începe povestea pentru micul și marele public credul . „Eram unul din prietenii lui buni…”, „Ultima oară când ne-am întâlnit mânca o plăcintă cu brănză…” etc.

Impostorul caută imagine, șarlatanul cere mai mult de la cei din jur. Se joacă cu nevoile și suferința oamenilor aflați în derivă. Ambii, atâta timp cât ne arătăm a fi fascinați de poveștile lor, vor continua, ca orice psihopat, să-și atingă obiectivele cu orice preț. Ei vor jubila, noi, însă, vom rămâne, după impactul cu ei, cu aceleași probleme, drame și suferințe existențiale.

Cristina Danilov este psiholog