Şedinţă extraordinară ieri la CJ, pentru alocat şi împărţit bani. Unde s-au dus cei mai mulţi bani ?

miercuri, 29 noiembrie 2023, 02:50
1 MIN
 Şedinţă extraordinară ieri la CJ, pentru alocat şi împărţit bani. Unde s-au dus cei mai mulţi bani ?

Aleşii judeţului s-au reunit ieri online, la cinci zile după şedinţa ordinară a lunii noiembrie, ca să pună în mişcare câteva proiecte de investiţii. Două dintre ele, retrase săptămâna trecută de pe ordinea de zi, vizează continuarea modernizării Spitalului de Copii „Sf. Maria”. Este vorba de aprobarea indicatorilor economici pentru extinderea instalaţiei electrice în Secţia Radiologie şi în Unitatea de Primire a Urgenţelor (inclusiv în Bucătăria şi Spălătoria spitalului), 6,5 milioane de lei, respectiv pentru amenajarea spaţiului unde va funcţiona laboratorul de radiologie şi imagistică medicală din cadrul UPU (810 mii lei).

Alte două proiecte se referă la desfiinţarea, respectiv construirea unor clădiri. Primul dintre ele dă undă verde demolării a cinci dintre cele opt construcţii din zona Centrului Militar Zonal prin alocarea a 180 de mii de lei pentru această acţiune programată în anul care vine, iar al doilea proiect prevede desfiinţarea altor două construcţii situate pe Calea Chişinăului nr. 134, unde se va construi sediul arhivelor Consiliului Judeţean. Şi aici demolările vor avea loc anul viitor.

În fine, în lipsa mult aşteptatei rectificări bugetare – care nu a mai venit de la Bucureşti ca în alţi ani –, CJ s-a grăbit să împartă celor 98 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţ procentul de 20 la sută din cotele şi sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum şi a sumei corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul naţional. Cel mai puţin, sub 500 de mii de lei, vor ajunge în comunele Ciohorăni, 442 de mii, şi Răchiteni, 484 de mii de lei, iar cei mai mulţi bani – municipiul Iaşi, 14,7 milioane de lei, comuna Deleni, 3,8 milioane, şi municipiul Paşcani, 3,2 milioane de lei. 

Comentarii