Un proces incredibil, cu condamnări la puşcărie şi pagube de zeci de mii de lei, din cauza hârjonelilor în trafic şi a unei banale depăşiri

Sentința: Până unde pot ajunge câteva flash-uri în trafic şi un deget arătat prin geam!

joi, 22 aprilie 2021, 01:59
3 MIN
 Sentința: Până unde pot ajunge câteva flash-uri în trafic şi un deget arătat prin geam!

Dacă excludem procesul încă în desfăşurare, finalul episodului de groază din trafic a marcat o maşină distrusă şi pedepse penale mergând până la doi ani de puşcărie.

Un conflict în trafic s-a soldat cu un scandal monstru şi un proces pentru ameninţare, distrugere şi tulburarea liniştii publice. Faptele s-au petrecut în 2017, dar abia ieri magistraţii Curţii de Apel au dat verdictul definitiv. Faptul că partea vătămată a acceptat împăcarea propusă a dus la condamnări uşoare.

Conform rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni, pe 30 iunie 2017 M.F.C. se deplasa împreună cu prietena sa şi încă un pasager pe DN 28, dinspre satul Cozia din comuna Costuleni spre Iaşi, la volanul unui Ford Focus. La intrarea în Costuleni, a depăşit regulamentar o autoutilitară Mercedes Sprinter. În momentul depăşirii, a fost claxonat de şoferul acesteia, care a pornit în urmărirea lui. După câteva sute de metri, în apropierea postului de poliţie Costuleni, dubiţa l-a depăşit şi a oprit perpendicular pe DN 28, blocând ambele sensuri de mers. Din dubiţă au coborât Ştefan Dănuţ Grigoraş, însoţit de Laurenţiu şi Alexandru David. Cei trei au început să facă scandal, să înjure, să lovească cu picioarele caroseria şi parbrizul Fordului. M.F.C. a încercat să treacă de dubiţă mergând prin şanţul drumului, fără însă a reuşi. Unul dintre ei s-a urcat pe capota motorului şi a început să sară pe ea, altul a aruncat cu pietre în parbriz. Când M.F.C. a încercat să filmeze scena, telefonul i-a fost smuls din mână şi călcat în picioare.

„Unul a luat o piatră şi a aruncat-o în parbriz, ceilalţi doi au venit la maşină, loveau cu picioarele în maşină, încercau să deschidă portierele… eram speriată… înjurau, adresau cuvinte pornografice, cuvinte de ameninţare… Am văzut că autoturismul era avariat, spoilere, grile rupte, parbriz ciobit… Am văzut că telefonul prietenului meu avea ecranul spart şi alte defecţiuni. Ştiu că avea un telefon marca Samsung S7 de culoare gri, cumpărat recent, foarte scump“, avea să povestească în instanţă I.S.

Întreg incidentul a durat mai bine de 10 minute, fiind aplanat de trecători. Prejudiciul total adus lui M.F.C. a fost evaluat la aproape 8.000 de lei. În faţa magistraţilor Judecătoriei Răducăneni, cei trei au afirmat că ar fi fost provocaţi în trafic de către M.F.C., acesta claxonând şi dând flash-uri. După ce i-a depăşit, M.F.C. ar fi frânat brusc, apoi le-a arătat pe geam degetul mijlociu. Afirmaţiile acestora nu au fost susţinute însă prin niciun mijloc de probă. În pofida prezenţei a numeroşi martori, cei trei au negat că ar fi provocat un scandal public.

Cititi si: Bătaie în trafic, de 400 de lei, în Iași. Un șofer și-a vărsat nervii în capul altuia

Cei trei au fost condamnaţi la câte 140 de zile amendă, evaluate la câte 10 lei fiecare. În plus, Grigoraş va petrece şi 2 ani în spatele gratiilor, fiind recidivist. Cei trei au declarat apel împotriva sentinţei, Alexandru şi Laurenţiu David retrăgându-şi-l ulterior. Curtea de Apel a respins ieri contestaţia lui Grigoraş, menţinându-se astfel pedepsele da­te în primă instanţă.

Comentarii