Şi-a furat propria maşină sechestrată în curtea Districtului Silvic. A fost condamnat la doi ani cu suspendare

miercuri, 09 august 2023, 01:50
2 MIN
 Şi-a furat propria maşină sechestrată în curtea Districtului Silvic. A fost condamnat la doi ani cu suspendare

Pentru un braţ de lemne, un ieşean a ajuns în situaţia de a fi condamnat pentru furtul propriei maşini. A scăpat totuşi doar cu o pedeapsă cu suspendare.

Poliţiştii din Schitu Duca au oprit la Poieni, în cadrul unei acţiuni organizate în seara zilei de 30 septembrie 2016, două autoutilitare încărcate cu lemne. În cazul amândurora, şoferii nu putuseră prezenta actele de provenienţă a mărfii. Maşinile au fost conduse la Districtul Silvic din comună. Unul dintre şoferi a acceptat să descarce lemnele în curtea districtului. Celălalt însă a refuzat, afirmând că achiziţionase lemnele perfect legal, doar că nu avea actele la el. Maşina sa, încărcată cu un metru cub de lemn de jugastru, a fost parcată în curtea districtului, urmând ca a doua zi Ionel Andriucă să se prezinte cu actele, pentru a-şi prelua automobilul.

În fapt, Andriucă achiziţionase lemnele de la un sătean, fără niciun fel de forme legale, aşa că nu avea ce acte să prezinte. Totodată, avea nevoie de maşină a doua zi. I-a spus pădurarului că se va duce după maşină, dar că va lăsa lemnele în curte. Cum poarta districtului era de obicei lăsată deschisă, Andriucă nu a avut altceva de făcut decât să intre în curte, să se urce la volan şi să plece cu maşina sechestrată, încărcată cu lemnele confiscate.

Andriucă a fost trimis în judecată pentru furt calificat. În instanţă, a prezentat o chitanţă care ar fi trebuit să demonstreze că achiziţionase legal lemnele. Chitanţa era însă datată 18 noiembrie 2020, la mai bine de patru ani de la data incidentului. În fapt, ea reprezenta chitanţa primită după ce fusese obligat să achite contravaloarea lemnelor sustrase din districtul silvic. Magistraţii Judecătoriei au luat totuşi în considerare timpul lung scurs de la faptă până la trimiterea în judecată a lui Andriucă, precum şi valoarea de doar 170 de lei a lemnelor. Andriucă a fost condamnat la 2 ani de închisoare, dar cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Sentinţa nu este definitivă, ea fiind contestată de inculpat. Curtea de Apel va reanaliza dosarul la începutul lunii octombrie. 

Comentarii