Simionaş analizează ratarea Politehnicii

joi, 07 martie 2019, 02:43
3 MIN
 Simionaş analizează ratarea Politehnicii

Legenda fotbalului ieşean consideră că Poli a făcut o singură repriză foarte bună în cele cinci meciuri din 2019 şi că jocul şi cifrele modeste ale echipei justifică faptul că va juca în play-out. Vasile Simionaş crede că echipa trebuie întinerită, iar jocul trebuie schimbat

 

 

Aşa cum era de aşteptat, neîndeplinirea obiectivului de către Politehnica Iaşi nu a adus vreo reacţie din Copou. Niciun oficial care a contribuit la ducerea clubului pe buza prăpastiei nu a ieşit să dea explicaţii logice.

Legenda fotbalului ieşean, Vasile Simionaş a făcut o succintă analiză a eşecului în emisiunea “Divizia Locală”, difuzată de Digi 24 Iaşi.

“Anul trecut, când a fost mult mai greu, am ajuns în play-off, cu şansă, cu 39 de puncte. Anul acesta, puteam avea şansă din nou. Nu am făcut însă decât 34 de puncte, în condiţiile în care în play-off s-a intrat cu 37. Nu m-am gândit niciodată că poţi intra în play-off cu  minus 2 la adevăr! Noi nu am pierdut calificarea în play-off numai în acest an. Am pierdut-o şi anul trecut, când între etapele IX şi XVII am făcut doar patru puncte. În clasamentul golurilor marcate suntem pe locul IX, iar în cel al golurilor primite, pe XII! Cu echipele din play-off am făcut doar şapte puncte, în timp ce Sepsi a făcut 15. Cu asemenea cifre, nu meritam să fim în play-off” a spus Simionaş, care s-a referit la meciurile din 2019: “Am făcut o singură repriză foarte bună, prima cu Mediaşul. În rest, am jucat mediocru la Constanţa, unde am câştigat cu şansă şi am făcut trei jocuri în care am jucat rău spre foarte rău, cu Dinamo, CFR şi Hermannstadt. M-a surprins lipsa de entuziasm din ultimul meci, în care eram favoriţi. Mereu am zis că jucăm rău, dar luăm punctele. A venit însă şi decontul!”

Cel care a cucerit, în trecut, titlul de cel mai bun antrenor al României a punctat una dintre erorile comise de actualul tehnician, Flavius Stoican: “Antrenorul a greşit. Nu poţi să-l bagi pe Rus titular cu CFR după atâtea etape de suspendare”. Simionaş a caracterizat câteva dintre achiziţiile iernii: “Garros ne-a luat faţa cu Mediaşul, a făcut o primă repriză foarte bună. După aia, s-a stins. Gardoş a fost un jucător mare. Din păcate, accidentările l-au scos din ritm. Îi trebuie să joace şi cred că nimeni nu are răbdare cu el. De la Burlacu mă aşteptam la mai mult”.

Fostul mare jucător al Politehnicii a explicat de ce echipele evită, de regulă, să mizeze pe jucători împrumutaţi, la Iaşi fiind trei cazuri, Gardoş, Burlacu şi Nascimento. “În joc, sunt momente grele în care te uiţi la adversar şi spui că nu poţi, practic, să-i baţi pe ăştia. Şi ştiu ce spun! E un punct mort, peste care trebuie să treci. Cei care sunt împrumutaţi, fără să mă refer la X sau Y, în marea lor majoritate spun :«Eu plec oricum, s-o rezolve ceilalţi»”.

Vasile Simionaş s-a referit la cele două mari probleme ale echipei: “Din punct de vedere financiar, este o situaţie grea, nu ştim cum o să ieşim din ea. Din ce am auzit, domnul primar a găsit o portiţă şi ar putea să ne ajute. A doua problemă este media de vârstă. Cu tot cu jucătorul under 21 avem o medie de 29 de ani în condiţiile în care media de vârstă propice performanţei este 25-27 ani. Axul central e format din jucători de peste 30 de ani”.

“Simi” vede necesară schimbarea jocului echipei, fapt care ar putea să apară “în momentul în care vor apărea tineri în echipă”.

Simionaş a atras atenţia şi asupra gradului de dificultate al disputei cu FC Voluntari, din prima etapă a play-out-ului Ligii I. Disputa cu ilfovenii va avea loc duminică, în Copou, de la ora 17:30.

 

Comentarii