Singularitatea aproximativă

Sferele ştiinţei şi artei nu sunt diametral opuse. Dimpotrivă. Ştiinţa presupune perspectivă, relativism, metaforă şi interpretare într-o măsură cel puţin egală cu arta. De aceea, paradigma potrivit căreia cele două domenii s-ar opune, aşa cum definiţiile conceptelor de subiectiv şi obiectiv se opun, se cere înlăturată.

Singularitatea aproximativă este o expoziţie atipică. Artistul vizual Ciprian Ciuclea lucrează interdisciplinar, propunând un proiect la graniţa dintre estetică şi fizică, dar cu deschideri spre hermeneutică.

Interpretarea intervine atunci când expozantul propune recontextualizarea unor elemente de electronică fizică (tub catodic) care, alături de sunet şi video, compun o instalaţie multimedia prin intermediul căreia e definit conceptul de singularitate şi sugerată ideea de gaură neagră. În astronomie, singularitatea gravitaţională este "acel punct cu un volum ce tinde spre zero şi o masă ce tinde spre infinit (…) este un punct de concentraţie infinită şi cu o forţă gravitaţională imensă". În astronomie, raza Schwarzschild (a cărei formulă de calcul o regăsim gravată pe o suprafaţă din cadrul instalaţiei) aparţine soluţiei Schwarzschild la ecuaţiile de câmp din teoria generală a relativităţii şi defineşte orizontul evenimentelor unei găuri negre. Tot în cadrul instalaţiei, raza Schwarzschild pentru Terra este decupată cu laserul şi prezentată în mărime naturală (8,7 mm). În teoria generală a relativităţii, orizontul evenimentelor circumscrie o gaură neagră, iar forţa gravitaţională este atât de puternică, încât obiectul atras nu mai are nicio scăpare. În nucleul unei găuri negre există o singularitate gravitaţională, o singularitate în spaţiu-timp sau, mai simplu exprimat, o singularitate, deoarece câmpul gravitaţional al unui corp ceresc devine infinit (densitatea devine infinită în centrul unei găuri negre). Ulterior, teoriile mecanicii cuantice au infirmat teoria imposibilităţii de a scăpa dintr-o gaură neagră, energia şi informaţia putând evada dintr-o gaură neagră.

În al doilea rând, expoziţia propune câteva fotografii din care culoarea, în cea mai mare parte, lipseşte; fotografiile redau realitatea cosmică percepută prin intermediul telescopului de artist. Împotriva unei realităţi prelucrate în manieră digitală, artistul vizual şi cercetătorul Ciprian Ciuclea optează pentru imaginea analogică, pentru imaginea prelucrată doar cu ajutorul filtrelor optice cu scopul de a ajunge la anumite interpretări. De această dată, fizica optică şi estetica devin concurente. Pe de o parte, fotografiile se adresează specialiştilor fizicieni, iar pe de altă parte, fotografiile suportă diverse interpretări metaforice, generând o anumită stare. Nu în ultimul rând, îi vizează pe cei interesaţi de fotografie atât din punct de vedere tehnic, cât şi artistic. Sobrietatea impusă de contextul ştiinţific limitează destul de mult imaginaţia. Ceea ce nu înseamnă un minus acordat valorii estetice a receptării. Numai că orice interpretare de ordin metaforic nu are cum să nu ţină cont de explicaţiile de ordin ştiinţific.

Ciprian Ciuclea explorează limitele percepţiei (prin aplicarea filtrelor, a măştii Bahtinov pe un telescop newtonian) şi, implicit, ale interpretării cu scopul de a obţine anumite efecte. Aceste efecte au un caracter estetic şi, în acelaşi timp, generează anumite moduri de a privi universul din punct de vedere ştiinţific (explicaţii). La limita dintre obiectiv şi subiectiv, dar refuzând în cea mai mare parte ceea ce este prelucrat în manieră digitală şi în acelaşi timp la limita dintre ludic şi teoretic, artistul-cercetător propune un experiment – o instalaţie de sunet site-specific la Turnul de Apă al Universităţii "Al.I. Cuza" din Iaşi, unde un ciclu de sunete se reia, crescând progresiv, de la frecvenţe de undă imperceptibile, pentru că sunt prea joase, la frecvenţe de undă perceptibile şi, iarăşi, la frecvenţe de undă imperceptibile, pentru că sunt prea înalte. E un prilej optim de a vizita Turnul de Apă, îmbinând două experienţe senzoriale de bază (vizuală şi auditivă). De altfel, întregul proiect se bazează pe această armonizare, numai că în prima parte e predominantă experienţa vizuală, iar în cea de-a doua – cea auditivă.

Ar mai fi interesant de urmărit surprinderea conceptului de singularitate, plecând de la varianta tehnologică a acestuia, cu aplicare în ştiinţele socioumane. Sugestia o lansează deopotrivă artistul vizual Ciprian Ciuclea şi curatorul Cătălin Gheorghe, în statement. În esenţă, progresul ştiinţific şi dezvoltarea tehnologică au condus la secolul vitezei, la accelerarea temporalităţii, a modului în care resimţim trecerea timpului, la relaţii interumane sporadice şi superficiale, la personalităţi scindate a căror sensibilitate s-a concentrat într-un punct, restul nefiind decât frivolitate şi grosier.

În contextul în care nu avem un răspuns la întrebările fundamentale, arta contemporană reprezintă o evadare desăvârşită, unul dintre modurile de calitate de a-ţi petrece timpul, indiferent că eşti artist, curator sau vizitator/ spectator. Dacă din această trecere (prin viaţă) nu vom lua prea multe cu noi (la plecare) – fie că e vorba de informaţii, cunoştinţe, fie că e vorba de senzaţii, sentimente etc. –, sunt convinsă că un parcurs trasat în lumea artei sau în cea a cercetării ştiinţifice sunt la fel de valabile, după cum valabile sunt şi drumurile croite în contextul oricăruia dintre jocurile minţii umane şi fiecare în parte devine suficient pentru a umple o viaţă de om. 

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi critic de teatru (membru AICT)