Tablete, măşti şi containere speciale de igienizare. Ultimele promisiuni ale Ralucăi Turcan la Iași

marți, 08 septembrie 2020, 01:56
2 MIN
 Tablete, măşti şi containere speciale de igienizare. Ultimele promisiuni ale Ralucăi Turcan la Iași

Pe lângă tehnica de învăţare online şi materialele de protecţie, elevii şcolilor fără apă curentă pot să aibă asemenea containere, dacă primarii comunelor le achiziţionează şI le decontează apoi din banii alocaţi în acest scop de guvern

 

Joi, cu 4 zile înainte de redeschiderea şcolilor, „Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă va primi din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean propunerile cu înscrierea în unul din cele trei scenarii”, a declarat ieri prefectul Marian Grigoraş. El a amintit că, dintre cele 98 de oraşe şi comune din judeţ, 84 pot să opteze între scenariile verde şi galben, 13 sunt în scenariul galben, prezenţă fizică pentru preşcolari, clase primare şi cele terminale (VIII şi XII) şi online, prin rotaţie, pentru celelalte, şi o comună – Bivolari – unde cursurile se vor desfăşura exclusiv online.

Prezent la Iaşi, vicepremierul Raluca Turcan a pledat pentru dotarea cu tablete în primul rând a elevilor din această comună şi apoi şi a celor din şcolile aflate acum în scenariul galben. „Şcoala nu e facultativă, ci obligatorie”, a mai spus ea, subliniind că data de reîncepere a cursurilor este fixată pentru 14 septembrie şi doar cele trei scenarii sunt la alegere, în funcţie de evaluarea epidemiologică din fiecare unitate administrativ-teritorială, respectiv unitate de învăţământ.

Raluca Turcan a precizat că 175 de milioane de euro vor asigura achiziţionarea de containere de igienizare acolo unde nu există apă curentă, tablete (100 de milioane de euro) şi măşti de protecţie (50 de milioane de euro). „Fac un apel şi la preşedintele CJ să meargă în localităţile unde nu există reţea de apă şi canalizare, să îi impulsioneze pe reprezentanţii autorităţii locale să achiziţioneze aceste containere speciale, astfel încât copiii să beneficieze de condiţii sanitare optime”, l-a îndemnat ea pe Maicel Popa.

La rândul lui, primarul Mihai Chirica a spus că mai sunt necesare 200 de locuri de cazare pentru elevii din Republica Moldova şi 100 pentru cei din Iaşi, care vor fi închiriate ori într-un cămin din Zona Industrială care fusese împrumutat Universităţii „Al.I. Cuza” sau din reţeaua hotelieră de confort mediu. Aproximativ 7,5 milioane de lei se află deja în contul şcolilor pentru asigurarea unor materiale precum dezinfectanţi şi materiale de curăţenie.

Comentarii